Bible Explorer

Biblia › 4 Împărați › 3

BOR 1914 · Capitolul 3 / 25

4 Împărați 3

1Și Ioram feciorul lui Ahaav a împărățit preste Israil în Samaria în anul al optsprezecelea al lui Iosafat împăratul Iudei, și a împărățit doiprezece ani.

2Și a făcut rele întru ochii Domnului, însă nu ca tatăl său, nici ca muma sa, și a depărtat stâlpii lui Vaal, carii i-a făcut tatăl său.

3Însă de păcatele lui Ierovoam feciorul lui Navat, care a făcut pre Israil a păcătuì s’a lipit, nu s’a depărtat dela ele.

4Iar Mosa împăratul Moavului aveà turme multe și da din ele împăratului lui Israil cu ridicata o sută de mii de miei și o sută de mii de berbeci cu lâna lor.

5Și a fost după ce a murit Ahaav, s’a răsvrătit împăratul Moavului asupra împăratului lui Israil.

6Și a ieșit împăratul Ioram în ziua aceea din Samaria, și a numărat pre Israil.

7Și a mers, și a trimis la Iosafat împăratul Iudei, zicând: împăratul Moavului s’a răsvrătit împrotiva mea, merge-vei cu mine asupra Moavului la răsboiu? Și a zis: voiu merge, eu sunt ca și tine, poporul meu ca poporul tău, caii mei ca și caii tăi.

8Și a zis: pre care cale mă voiu duce? Și a răspuns: pre calea pustiei Edomului.

9Și a mers împăratul lui Israil și împăratul Iudei și împăratul Edomului, și au încunjurat cale de șapte zile, și nu erà apă pentru tabără, nici pentru dobitoacele cele ce erau cu ei.

10Și a zis slugilor sale împăratul lui Israil: o! Cum au chemat Dumnezeu pre acești trei împărați să-i deà pre ei în mâna lui Moav!

11Și a zis Iosafat împăratul Iudei către el: au nu este aici vr’un proroc de al Domnului? Ca să întrebăm pre Domnul prin el; și a răspuns unul din slugile împăratului lui Israil, și a zis: aici este Eliseiu feciorul lui Safat, care turnà apă pre mâinile lui Ilie.

12Și a zis Iosafat: este cu el cuvântul Domnului, și s’a pogorît la el împăratul lui Israil și Iosafat împăratul Iudei și împăratul Edomului.

13Și a zis Eliseiu către împăratul lui Israil: ce este mie și ție? Mergi la prorocii tatălui tău și la prorocii mumei tale, și i-a zis lui împăratul lui Israil: au doar au chemat Domnul pre acești trei împărați ca să-i deà pre ei în mâinile lui Moav?

14Și a zis Eliseiu: viu este Domnul puterilor căruia stau înainte, că de n’ași aveà în vedere pre Iosafat împăratul Iudei, n’ași fi căutat spre tine și nu te-ași fi văzut.

15Iar acum aduceți-mi un cântăreț, și a fost când cântà cântărețul s’a făcut preste el mâna Domnului.

16Și a zis: acestea zice Domnul: faceți în valea aceasta gropi, gropi.

17Că acestea zice Domnul: nu veți vedeà vânt, nici veți vedeà ploaie, și valea aceasta se va umpleà de apă, și veți beà voi și taberile voastre și dobitoacele voastre.

18Și ușor este aceasta întru ochii Domnului, și va da pre Moav în mâinile voastre.

19Și veți bate toată cetatea tare și toată cetatea aleasă și tot lemnul bun veți doborî și toate izvoarele apei le veți astupà și toată partea bună o veți stricà cu pietre.

20Și a fost dimineața când se aduceà jertfa, și iată ape veneau din spre Edom, și s’a umplut pământul de apă.

21Și tot Moavul a auzit că s’au suit acei trei împărați ca să-i bată pre ei, s’au strâns de pretutideneà cei în stare de a purtà arme și alții, și au stătut la hotar.

22Și au mânecat de dimineață și a răsărit soarele preste ape, și a văzut Moav din preajmă apele roșii ca sângele.

23Și a zis: sânge de sabie este acesta, bătutu-s’au împărații și a lovit fiecare pre aproapele său, și acum ieși la pradă Moav.

24Și a intrat în tabăra lui Israil, și Israil s’a sculat și a bătut pre Moav, și a fugit dela fața lor, și au intrat urmărind și bătând pre Moav.

25Și cetățile le-au stricat, și preste toată partea bună a aruncat fiecare om piatra sa, și o a umplut, și tot izvorul apei a astupat și tot lemnul bun a doborît până ce au rămas pietrile zidului surpate, și au încunjurat prăștieașii și o au bătut pre ea.

26Și a văzut împăratul Moavului că s’a întărit preste el răsboiul, a luat cu sine șapte sute de oameni cu săbiile scoase, ca să taie spre împăratul Edomului, și n’a putut.

27Atunci a luat pre feciorul său cel întâiu născut, pre care aveà să-l puie împărat în locul său, și l-a adus pre el ardere de tot pre zid, și a părut foarte rău lui Israil, și ridicându-se dela dânsul s’a întors în pământul său.

Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod) (BOR 1914, 1914) · limba și ortografia ediției din 1914 · Domeniu public · archive.org