Biblia › 2 Paralipomene › 32
BOR 1914 · Capitolul 32 / 36
2 Paralipomene 32
1Și după cuvintele acestea, și adevărul lor, s’a sculat Senaherim împăratul Asirienilor, și a venit asupra Iudei, și a tăbărît asupra cetăților celor cu ziduri, și a zis ca să le ià.
2Și văzând Ezechia că a venit Senaherim, și hotărîrea lui, ca să deà răsboiu asupra Ierusalimului,
3S’a sfătuit cu bătrânii săi și cu vitejii să astupe apele izvoarelor, care erau afară de cetate, și l-au ajutat pre el.
4Și a adunat popor mult, și a astupat apele izvoarelor și rîul care curge prin cetate zicând: să nu vie împăralul lui Asur, și să afle apă multă, și să biruiască.
5Și s’a întărit Ezechia, și a zidit tot zidul cel surpat și turnuri, și afară înainte alt zid, și a întărit turnul cetății lui David, și a gătit arme multe.
6Și a pus pre mai marii răsboiului preste popor, și s’au strâns la dânsul în ulița porții văii, și le-a grăit lor zicând:
7Întăriți-vă și vă îmbărbătați, și nu vă temeți, nici vă speriați de fața împăratului lui Asur, și de fața tuturor neamurilor celor ce sunt cu el, că mai mulți sunt cu noi decât cu el.
8Cu el sunt brațe trupești, iar cu noi Domnul Dumnezeul nostru, ca să ne mântuiască și să bată răsboiul nostru; și s’a întărit poporul cu cuvintele acestea ale lui Ezechia împăratul Iudei.
9Și după aceasta a trimes Senaherim împăratul Asirienilor pre slugile sale asupra Ierusalimului, și el erà la Lahis, și toată oștirea lui cu el, și a trimes la Ezechia împăratul Iudei și la tot Iuda cel din Ierusalim zicând:
10Așà grăește Senaherim împăratul Asirienilor: spre cine nădăjduiți voi de ședeți în cetate în Ierusalim?
11Au nu Ezechia vă înșală pre voi ca să vă deà pre voi la moarte, la foamete și la sete, zicând: Domnul Dumnezeul nostru ne va mântuì pre noi din mâna împăratului lui Asur?
12Au nu acesta este Ezechia, care a stricat jertfelnicile lui, și cele înalte ale lui, și a zis Iudeilor și celor ce lăcuiesc în Ierusalim: înaintea jertfelnicului acestuia să vă închinați, și preste el să tămâiați?
13Au nu știți ce-am făcut eu și părinții mei tuturor noroadelor țării lor? Putut-au dumnezeii neamurilor a tot pământul, să mântuiască pre poporul său din mâna mea?
14Cine întru toți dumnezeii neamurilor acestora, pre care le-au pierdut părinții mei a putut să mântuiască pre poporul său din mâna mea, cum dar va puteà Dumnezeul vostru să vă mântuiască din mâna mea?
15Acum dar să nu vă amăgească pre voi Ezechia, și să nu vă facă să nădăjduiți după acestea, și să nu-i credeți lui, că nu va puteà Dumnezeul a tot neamul și al împărăției să mântuiască pre poporul său din mâna mea, precum din mâna părinților mei, că Dumnezeul vostru nu vă va scăpà pre voi din mâna mea.
16Și mai multe au grăit slugile lui asupra Domnului Dumnezeu, și asupra lui Ezechia slugii lui.
17Și carte a scris cu care defăimà pre Domnul Dumnezeul lui Israil, și a grăit de dânsul zicând: precum dumnezeii neamurilor pământului n’au scos pre popoarele sale din mâna mea, așà nu va scoate Dumnezeul lui Ezechia pre poporul său din mâna mea.
18Și au strigat cu glas mare evreește către poporul Ierusalimului cel de preste zid, ca să le ajute lor, și să surpe ca să ia cetatea.
19Și au grăit de Dumnezeul Ierusalimului, ca și de dumnezeii popoarelor pământului, lucruri de mâini omenești.
20Și s’a rugat Ezechia împăratul și Isaia prorocul fiul lui Amos pentru acestea, și a strigat la cer.
21Și au trimes Domnul înger, și a sfărâmat pre tot cel tare și răsboinic și pre cei mai mari, și pre căpetenii în tabăra împăratului Asur, și ș’a întors fața sa cu rușine în pământul său, și a intrat în casa Dumnezeului său, și fiii lui cei ce au ieșit din coapsele lui l-au omorît pre el cu sabie.
22Și au mântuit Domnul pre Ezechia și pre cei ce locuiau în Ierusalim din mâna lui Senaherim împăratul lui Asur, și din mâna tuturor, și i-au odihnit pre ei prin prejur.
23Și mulți aduceau daruri Domnului în Ierusalim, și daruri lui Ezechia împăratul Iudei, și foarte s’au înălțat întru ochii tuturor neamurilor după acestea.
24În zilele acelea s’a bolnăvit Ezechia împăratul de moarte, și s’a rugat către Domnul, și l-au ascultat pre el, și semn i-au dat lui.
25Și nu după darul ce i-au făcut lui a răsplătit Ezechia, că s’a înălțat inima lui, și a fost asupra lui mânie și asupra Iudei și asupra Ierusalimului.
26Și s’a smerit Ezechia din sumeția inimii sale, el și cei ce lăcuiau în Ierusalim, și n’a venit preste ei mânia Domnului în zilele lui Ezechia.
27Și a avut Ezechia avuție și mărire multă foarte, și ș’a făcut luiși vistierii de argint, de aur, de piatră scumpă, de mirodenii, de arme și de vase de mult preț.
28Și jitnițe de roadele grâului, ale vinului și ale untuluidelemn, și sate și ocoale de tot felul de vite, și stâni la munte.
29Și cetăți ș’a zidit luiși și agoniseală de oi și de boi mulți, că i-au dat lui Domnul avere multă foarte.
30Ezechia acesta a astupat ieșirea apei cea de sus, și o a îndreptat în jos către miazăzì a cetății lui David, și a sporit Ezechia întru toate lucrurile sale.
31Și când bătrânii boierilor din Vavilon au fost trimiși la dânsul, ca să întrebe de semnul ce s’a făcut în țară, au îngăduit Dumnezeu să-l ispitească pre dânsul, ca să știe cele din inima lui.
32Și celelalte fapte ale lui Ezechia, și mila lui, iată scrise sunt în prorociea lui Isaia prorocul fiul lui Amos, și în cartea împăraților lui Iuda și ai lui Israil.
33Și a adormit Ezechia cu părinții săi, și l-au îngropat pre dânsul în partea cea de sus a mormintelor fiilor lui David, și mărire și cinste i-a dat lui la moartea lui tot Iuda, și cei ce locuiesc în Ierusalim, și a împărățit Manasì fiul său în locul lui.
Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod) (BOR 1914, 1914) · limba și ortografia ediției din 1914 · Domeniu public · archive.org