Bible Explorer

Biblia › 2 Paralipomene › 30

BOR 1914 · Capitolul 30 / 36

2 Paralipomene 30

1A trimes Ezechia la tot Israilul și la Iuda, și a scris cărți la Efraim și la Manasì să vie la casa Domnului în Ierusalim, să facă Paștile Domnului Dumnezeului lui Israil.

2Și s’au sfătuit împăratul și boerii și toată adunarea din Ierusalim ca să facă Paștile în luna a doua.

3Că n-au putut să-l facă în vremea aceea, că preoții nu se curățise de ajuns, și poporul nu se adunase în Ierusalim.

4Și a plăcut cuvântul înaintea împăratului și înaintea adunării.

5Și a dat poruncă să se facă vestire în tot Israilul, dela Virsavee până la Dan, ca să vie să facă Paștile Domnului Dumnezeului lui Israil în Ierusalim, că de multă vreme nu se făcuse precum erà scris.

6Și au mers vestitorii cu scrisorile dela împăratul și dela boieri în tot Israilul și Iuda, după porunca împăratului zicând: fiii lui Israil! Întoarceți-vă la Domnul Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac și al lui Israil, și veți întoarce pre cei scăpați, cei rămași din mâna împăratului din Asur.

7Și nu fiți ca părinții voștri și ca frații voștri, cari s’au depărtat dela Domnul Dumnezeul părinților săi, și i-au dat pre ei în pustiire precum vedeți voi.

8Și nu vă învârtoșați cerbicele voastre ca părinții voștri; dați slavă Domnului Dumnezeu, și intrați în sfântă casa lui, care o au sfințit în veac, și slujiți Domnului Dumnezeului vostru, și el va întoarce dela voi iuțimea mâniei sale.

9Că de vă veți întoarce voi la Domnul, frații voștri și fiii voștri vor aveà milă înaintea tuturor celor ce i-au robit pre ei, și el va întoarce pre voi în pământul vostru, că milostiv și îndurat este Domnul Dumnezeul nostru, și nu va întoarce fața sa de către voi, de ne vom întoarce la dânsul.

10Și vestitorii mergeau din cetate în cetate în muntele lui Efraim, și până la Manasì și la Zavulon, dar erau batjocoriți și luați în râs.

11Numai oamenii dela Assir și dela Manasì și dela Zavulon s’au umilit, și au venit în Ierusalim și în Iuda.

12Și au fost mâna Domnului, și le-au dat lor o inimă, ca să vie să facă după porunca împăratului și a boierilor cu cuvântul Domnului.

13Și s’a adunat în Ierusalim popor mult, ca să facă sărbătoarea azimelor în luna a doua, adunare multă foarte.

14Și s’a sculat și a stricat jertfelnicele cele din Ierusalim, și toate întru care tămâià minciunilor, le-au surpat și le-au aruncat în pârîul chedrilor.

15Și a junghiat mielul Pascal în a patrusprezece a lunei a doua, și preoții și Leviții s’au mărturisit și s’au curățit, și au adus ardere de tot în casa Domnului.

16Și au stătut la locul lor după rânduiala lor, după porunca lui Moisì omul lui Dumnezeu, și preoții luau sângele din mâna Leviților.

17Mulți din adunare nefiind curățiți, Leviții junghiau mielul pascal în locul celor ce nu s’au putut curățì Domnului.

18Că mai mulți din norod dela Efraim și dela Manasì și dela Isahar și dela Zavulon nu se curățise, ci mâncase Paștile împrotiva scripturii, deci s’a rugat Ezechia pentru ei zicând:

19Domnul este bun să se milostivească spre toată inima, care se îndreptează să caute pre Domnul Dumnezeul părinților săi, și nu după curățenia celor sfinte.

20Și au ascultat Domnul pre Ezechia, și au iertat poporul.

21Și au făcut fiii lui Israil cei ce s’au aflat în Ierusalim sărbătoarea azimelor șapte zile cu bucurie mare, lăudând pre Domnul din zi în zi, și Preoții și Leviții cu organe Domnului.

22Și a grăit Ezechia la inima tuturor Leviților cari înțelegeau mai bine ale Domnului, și au săvârșit sărbătoarea azimelor șapte zile jertfind jertfe de mântuire, și mărturisindu-se Domnului Dumnezeului părinților lor.

23Și s’a sfătuit adunarea împreună, să facă alte șapte zile, și a făcut alte șapte zile cu bucurie.

24Că Ezechia a dat adunării o mie de viței și șapte mii de oi, și boierii au dat poporului o mie de viței și zece mii de oi, și mulțime din cele afierosite Preoților.

25Că s’a veselit toată adunarea, și Preoții și Leviții, și toată adunarea Iudei, și cei ce s’au aflat din Ierusalim, și nemernicii carii au venit din pământul lui Israil, și cei ce lăcuesc în Iuda.

26Și s’a făcut veselie mare în Ierusalim, că din zilele lui Solomon fiul lui David împăratul lui Israil, nu s’a făcut prasnic ca acesta în Ierusalim.

27Și s’au sculat Preoții și Leviții, și au binecuvântat pre Dumnezeu, și s’au auzit glasul lor și rugăciunea lor în lăcașul cel sfânt al lui în cer.

Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod) (BOR 1914, 1914) · limba și ortografia ediției din 1914 · Domeniu public · archive.org