Bible Explorer

Biblia › 1 Împărați › 18

BOR 1914 · Capitolul 18 / 31

1 Împărați 18

1Și a fost după ce a sfârșit a grăì cu Saul, sufletul lui Ionatan s’a legat cu sufletul lui David, și l-a iubit pre el Ionatan ca pre sufletul său.

2Și l-a luat pre el Saul în ziua aceea, și nu l-a lăsat să se întoarcă în casa tatălui său.

3Și a făcut Ionatan cu David legătură, pentru că-l iubeà pre el ca pre sufletul său.

4Și s’a desbrăcat Ionatan de vestmântul său cel deasupra, cu care erà îmbrăcat, și l-a dat lui David, și hainele sale și sabia sa și arcul său și brâul său.

5Și mergeà David ori unde-l trimeteà Saul, și înțelepțește se purtà, și l-a pus pre el preste bărbații răsboiului, și a plăcut în ochii a tot poporului, încă și înaintea slugilor lui Saul.

6Și a fost la întoarcerea lor, când se întorceà David dela uciderea celui de alt neam, au ieșit jucătoarele întru întâmpinarea lui David din toate cetățile lui Israil, cântând și jucând, și întru întâmpinarea lui Saul împăratul cu timpine și cu flueri și cu alăute.

7Și cântau femeile și ziceau: bătut-a Saul cu miile și David cu zecile de mii.

8Și s’a mâniat Saul foarte, și n’a plăcut în ochii lui Saul cuvântul acesta, și a zis: lui David a dat zeci de mii, și mie mi-a dat mii, și ce mai lipsește lui, fără numai împărățiea?

9Și s’a uitat rău Saul la David din ziua aceea și de aici înainte.

10Și a fost a doua zi a căzut duh rău dela Dumnezeu preste Saul, și a rămas uimit în mijlocul casei sale, și David cântà din arfă cu mâna sa ca în toate zilele, iar Saul țineà în mână sulița.

11Și a ridicat Saul sulița, zicând: lovì-voiu pre David până în părete, și s’a ferit David dela fața lui de două ori.

12Și s’a temut Saul de fața lui David, pentrucă Domnul erà cu el, și dela Saul s’au fost depărtat.

13Și l-a depărtat pre el Saul de la sine, și l-a pus mai mare preste o mie, și ieșeà și intrà înaintea poporului.

14Iar David întru toate căile sale înțelepțește se purtà, și Domnul erà cu el.

15Și văzând Saul, că el erà foarte înțelept, se sfieà de fața lui.

16Și tot Israilul și Iuda iubeà pre David, pentrucă el intrà și ieșeà înaintea feții poporului.

17Și a zis Saul către David: iată fata mea cea mai mare Merov, pre ea o voiu da ție femeie, numai să fii voinic, și să te lupți în răsboaiele Domnului; iar aceasta a făcut Saul cugetând, ca să nu fie mâna mea preste el, ci să fie preste el mâna celor de alt neam.

18Și a zis David către Saul: cine sunt eu, și ce viță de neam este tatăl meu în Israil, ca să fiu ginere împăratului?

19Și a fost în vremea, în care erà să se deà lui David, Merov fata lui Saul, s’a dat lui Adriil Molatineanului femeie.

20Și Melhol fata lui Saul a îndrăgit pre David, și s’a spus lui Saul, și s’a părut drept în ochii lui lucrul.

21Și a zis Saul: da-o-voiu pre ea lui, ca să-i fie spre piedică, și erà asupra lui Saul mâna celor de alt neam, și a zis Saul către David a doua oară: îmi vei fi ginere astăzi.

22Și a poruncit Saul slugilor sale, zicând: grăiți voi pre ascuns lui David, și-i spuneți: iată ce voește împăratul, și toate slugile lui te iubesc, și tu fii ginere împăratului.

23Și au grăit slugile lui Saul în urechile lui David aceste cuvinte, și a zis David: au lucru mic se pare întru ochii voștri a fi ginere împăratului? Și eu sunt om smerit, și nu slăvit.

24Și au spus slugile lui Saul cuvintele acestea, care le-a grăit David.

25Și a zis Saul: acestea să grăiți lui David: nu voește împăratul altă dare, fără numai o sută de mădulări netăiete împrejur ale celor de alt neam, să izbândești asupra vrăjmașilor împăratului, și Saul a gândit să bage pre David în mâinile celor de alt neam.

26Și slugile lui Saul au spus lui David cuvintele acestea, și a plăcut lui David cuvântul, ca să se facă ginere împăratului.

27Și încă nu s’au plinit zilele, și sculându-se David a mers el și bărbații lui, și au ucis o sută de bărbați din cei de alt neam, și a adus împăratului mădulările lor cele netăiete împrejur, și s’a făcut ginere împăratului, și i-a dat Saul femeie pre Melhol fata sa.

28Și a văzut Saul, și a cunoscut că Domnul este cu David, și cum că tot Israilul îl iubește.

29Și a adaos mai mult a se teme de David, și a fost Saul mânios pre David în toate zilele.

30Și au ieșit boierii celor de alt neam la răsboiu; și de câte ori ieșeau ei, David erà mai înțelept decât toate slugile lui Saul, și numele său fu cinstit foarte.

Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod) (BOR 1914, 1914) · limba și ortografia ediției din 1914 · Domeniu public · archive.org