Biblia › 1 Împărați › 6
BOR 1914 · Capitolul 6 / 31
1 Împărați 6
1Și a fost sicriul Domnului în țara celor de alt neam șapte luni, și a scos pământul lor șoareci.
2Și au chemat cei de alt neam pre preoții și pre vrăjitorii și pre descântătorii lor, zicând: ce vom face sicriului Domnului? Arătați-ne nouă, și cu ce-l vom trimite la locul lui?
3Iar ei au zis: de veți trimite voi sicriul legii Domnului Dumnezeului lui Israil, să nu-l trimiteți deșert, ci să-i dați lui daruri cu ce sunteți datori pentru păcat, și atunci vă veți vindecà, și se va iertà vouă, sau veți ștì pentruce nu se depărtează mâna lui Dumnezeu de preste voi.
4Deci ei au zis: ce jertfă pentru păcat să-i dăm lui? Și le-au răspuns: după numărul domnilor celor de alt neam cinci șezuturi de aur, că o bătae a fost preste voi și preste domnii voștri și preste popor, și cinci șoareci de aur.
5Și să-i faceți după asemănarea șezuturilor voastre și după asemănarea șoarecilor voștri, carii strică pământul, și veți da Domnului mărire, ca să se ridice mâna lui de preste voi și de preste dumnezeii voștri și de preste pământul vostru.
6Și pentruce vă învârtoșați inimile voastre? Precum ș’au învârtoșa Eghipetul și Faraon inimile sale; și după ce i-au bătut pre ei, atunci i-a slobozit, și s’au dus.
7Deci acum apucați-vă, și faceți un car nou; și să înjugați două vaci fătate întâia oară, și care n’au mai fost înjugate, și vițeii lor îi luați de la ele, și-i țineți acasă.
8Și luați sicriul Domnului, și-l puneți pre car, iar vasele cele de aur, care le veți da lui pentru păcat, le puneți într’o ladă de laturea lui, și-l sloboziți să meargă.
9Și vă uitați să vedeți oare merge pre calea, care duce la hotarul lui spre Vetsamis, că el ne-a făcut nouă acest rău mare, iar de nu, vom cunoaște, că nu mâna lui s’a atins de noi, ci o întâmplare a fost aceasta, care s’a făcut nouă.
10Și au făcut așà cei de alt neam, și au luat două vaci fătate întâiu, și le-au înjugat la car, iar vițeii lor i-au închis într’o casă.
11Și au pus sicriul Domnului în car, și lada lui cea cu șoarecii cei de aur și cu asemănările șezuturilor lor.
12Și au îndreptat vacile pre calea care merge spre Vetsamis, și mergeau vacile drept pre calea aceea, și nu stau, nici se abăteau la dreapta sau la stânga, și domnii celor de alt neam au mers după dânsul până la hotarul Vetsamis.
13Iar cei din Vetsamis secerau grâu în vale, și ridicându-și ochii lor au văzut sicriul Domnului, și s’au bucurat văzându-l.
14Și a intrat carul în țarina lui Ozie celui din Vetsamis, și a stătut acolo lângă o piatră mare, și lemnele carului le-au tăiat, iar vacile le-au adus ardere de tot Domnului.
15Iar Leviții luând sicriul Domnului și lada cea cu odoarele cele de aur, care erau lângă el, le-au pus preste piatra cea mare, și oamenii cei din Vetsamis aducând ardere de tot, au jertfit jertfă Domnului în ziua aceea.
16Și cei cinci domni ai celor de alt neam au văzut, și s’au întors în Ascalon în ziua aceea.
17Iar acestea sunt șezuturile cele de aur, care le-au dat cei de alt neam Domnului pentru păcat: al Azotului unul, al Gazii unul, al Ascaloniei unul, al Ghetului unul, al Acaronului unul.
18Și șoarecii cei de aur după numărul tuturor cetăților celor de alt neam ale celor cinci domni, dela cetatea cea întărită până la satul Ferezeului și până la piatra cea mare, pre care au pus sicriul legii Domnului, care este în țarina lui Ozie Vetsamisiteanul până în ziua aceasta.
19Și au bătut Domnul pre bărbații Vetsamisului, că au văzut sicriul Domnului, și au omorît din ei cincizeci de mii și șaptezeci de bărbați, și a plâns poporul, că au bătut Domnul pre popor cu bătae mare foarte.
20Și au zis bărbații cei din Vetsamis: cine va puteà stà înaintea Domnului Dumnezeului celui sfânt? Și la cine se va suì sicriul legii Domnului dela noi?
21Și au trimis soli la cei ce lăcuesc în Kariatirim, zicând: întors-au cei de alt neam sicriul Domnului, pogorîți-vă și-l suiți la voi.
Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod) (BOR 1914, 1914) · limba și ortografia ediției din 1914 · Domeniu public · archive.org