BOR 1914 · Capitolul 4 / 36
Numerii 4
1Grăit-au Domnul către Moisì și către Aaron, zicând:
2Numără pre fiii lui Kaat din urmașii lui Levì după popoarele lor, după casele părintești ale lor.
3Dela douăzeci și cinci de ani în sus până la cincizeci de ani, toți cei ce intră la slujbă, spre a săvârșì toate lucrurile în cortul mărturiei.
4Și acestea sunt lucrurile fiilor lui Kaat în cortul mărturiei sfânta sfintelor.
5Vor intrà Aaron și fiii lui când va purcede tabăra, și vor luà catapeteasma care acopere, și vor învălì cu ea sicriul mărturiei.
6Și vor pune deasupra un acoperemânt de piele vânătă, și vor întinde preste el alt acoperemânt vânăt, și vor băgà drugii,
7Și preste masa punerei înainte vor întinde un acoperemânt mohorît, și blidele și cățuile și paharele și ibricele cu care toarnă, și pâinile cele ce pururea pre ea vor fi.
8Și vor întinde preste ea o pânză roșie, și o vor acoperì cu acoperemânt de piele vânătă, și vor pune la ea drugii.
9Și vor luà pânză vânătă și vor acoperì sfeșnicul, care luminează, și luminările lui și lingurile lui și mucările lui și toate vasele cu untuldelemn, care sunt pentru slujbă.
10Și-l vor pune pre el cu toate vasele lui în acoperemânt de piele vânătă, și-l vor pune pe drugi.
11Preste altarul cel de aur vor pune pânză vânătă, și-l vor acoperì cu acoperemânt de piele vânătă, și vor pune drugii lui.
12Și vor luà toate vasele cele de slujbă cu care slujesc în sfânta, și le vor învelì în pânză vânătă, și le vor acoperì cu piele vânătă, și le vor pune pe drugi.
13Și acoperemânt vor pune preste jertfelnic, și-l vor acoperì cu pânză toată mohorîtă.
14Și vor pune preste el toate vasele cele de slujbă: cleștele, furculițele, blidele și acoperemântul, toate vasele jertfelnicului, și-l vor acoperì cu piele vânătă, și vor pune drugii lui, apoi vor luà pânză mohorîtă, și vor acoperì spălătoarea cu temelia ei, și le vor pune în acoperemânt de piele vânătă, și le vor pune pe drugi.
15Și după ce vor sfârșì Aaron și fiii lui a acoperì sfintele și toate vasele cele sfinte, când va să purceadă tabărà, apoi vor intrà fiii lui Kaat să le poarte, ci să nu se atingă de cele sfinte, ca să nu moară, pe acestea le vor purtà fiii lui Kaat în cortul mărturiei.
16Mai mare preste acestea va fi Eliazar feciorul lui Aaron preotul, care va aveà grije de untuldelemn dela luminare, de tămâea cea pregătită, de jertfa cea de toate zilele, de untuldelemn cel de ungere și de tot cortul și de toate câte sunt în sfânta și de toate lucrurile lui.
17Și au grăit Domnul către Moisì și către Aaron, zicând:
18Să nu pierdeți poporul lui Kaat dintre Leviți.
19Aceasta să faceți lor ca să trăiască, și să nu moară ei când merg în sfintele sfintelor: Aaron și fiii lui să intre, și să rânduiască pe fiecare ce trebue să poarte.
20Iar ceilalți venind, să nu intre să vază fără de veste cele sfinte când le învălesc; ca să nu moară.
21Și au grăit Domnul către Moisì, zicând:
22Numără și pre fiii lui Gherson, după casele părintești ale lor, după popoarele lor.
23Dela douăzeci și cinci de ani în sus, până la cincizeci de ani, numărați-i pre ei, tot cel ce intră la slujbă spre a săvârșì toate lucrurile sale în cortul mărturiei.
24Aceasta este slujba poporului lui Gherson, ce să facă și să poarte:
25Vor purtà pieile cortului, cortul mărturiei, acoperemântul lui, acoperemântul cel vânăt, care este preste el, și perdeaua ușii cortului mărturiei.
26Și pânzele curții, și perdeaua ușii curții, cele ce sunt prin prejurul cortului mărturiei și a jertfelnicului cu cele ce se țin de ele, cu toate uneltele lor trebuitoare, și tot ce este spre slujba lor vor face.
27După porunca lui Aaron și a fiilor lui va fi slujba fiilor lui Gherson tot ce trebue să poarte și să facă, și veți privegheà ca fiecare să-și împlinească sarcina lor.
28Aceasta este slujba fiilor lui Gherson în cortul mărturiei, și cele ce aveau să păzească ei supt povățuirea lui Itamar feciorul lui Aaron preotul.
29Rânduește și pre fiii lui Merari după popoarele lor și după casele lor părintești.
30Dela douăzeci și cinci de ani în sus până la cincizeci de ani, numărați-i pre ei; toți cei ce vin la rând ca să facă slujbă în cortul mărturiei.
31În paza celor ce poartă povară sunt toate lucrurile din cortul mărturiei: scândurile cortului cu zăvoarele lui, stâlpii lui cu temeiurile lui, acoperemântul, funiile lor, țărușii lor și acoperemântul porții curții.
32Și stâlpii curții împrejur și temeliile lor, și stâlpii acoperemântului porții curții și temeliile lor, și țărușii lor și fringhiile lor și toate vasele lor, toate cele ce sunt spre slujba lor, numărați pe fiecare și toate vasele ce au să păzească și să poarte.
33Aceasta este slujba poporului fiilor lui Merari tot ce au să facă ei la cortul mărturiei sub povața lui Itamar fiul lui Aaron preotului.
34Și a numărat Moisì și Aaron și mai marii lui Israil, pre fii lui Caat după popoarele lor și după casele lor părintești.
35Dela douăzeci și cinci de ani și mai sus, până la cincizeci de ani, pre tot cel ce intră să slujească și să lucreze în cortul mărturiei.
36Și a fost numărul lor după popoarele lor două mii șapte sute cincizeci.
37Acesta este numărul norodului lui Caat, al tuturor, cari slujesc în cortul mărturiei, după cum i-au numărat Moisì și Aaron din porunca Domnului prin mâna lui Moisì.
38Și s’a numărat fiii lui Gherson după popoarele lor și după casele lor părintești.
39Dela douăzeci și cinci de ani și mai sus, până la cincizeci de ani, tot cel ce intră să slujească, și să facă lucrurile în cortul mărturiei.
40Și a fost numărul lor după popoarele lor, după casele lor părintești, două mii șase sute treizeci.
41Acesta este numărul fiilor lui Gherson al tuturor celor ce slujesc în cortul mărturiei, pe carii i-au numărat Moisì și Aaron după porunca Domnului prin mâna lui Moisì.
42Și s’a numărat norodul fiilor lui Merari după popoarele lor și după casele lor părintești.
43Dela douăzeci și cinci de ani și mai sus, până la cincizeci de ani, tot cel ce intră să slujească la lucruri în cortul mărturiei.
44Și a fost numărul lor după popoarele lor, după casele lor părintești trei mii două sute.
45Acesta este numărul poporului fiilor lui Merari, pe carii i-au numărat Moisì și Aaron după porunca Domnului prin Moisì.
46Toți Leviții cei numărați, pe carii i-au numărat Moisì și Aaron și mai marii lui Israil după popoarele și după casele familiilor lor.
47Dela douăzeci și cinci de ani și mai sus, până la cincizeci de ani, tot cel ce vine la rând spre slujbă ca să poarte sarcina sa în cortul mărturiei.
48Și au fost cei numărați, opt mii cinci sute optzeci.
49După porunca Domnului prin mâna lui Moisì, i-au numărat pre ei pe fiecare bărbat, după slujba și sarcina sa, în ce chip au poruncit Domnul lui Moisì.
Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod) (BOR 1914, 1914) · limba și ortografia ediției din 1914 · Domeniu public · archive.org