Bible Explorer

Biblia › Numerii › 1

BOR 1914 · Capitolul 1 / 36

Numerii 1

1Grăit-au Domnul către Moisì în pustia Sinai în cortul mărturiei în ziua dintâiu a lunii a doua, în anul al doilea după ce a ieșit din pământul Eghipetului, zicând:

2Numărați toată adunarea fiilor lui Israil după neamurile lor, după casele rudeniilor lor, după numărul numelor lor, după capetele lor.

3Tot bărbatul dela douăzeci de ani și mai sus, tot cel ce poate ieșì la oaste în Israil, numărați-i pre ei cu puterea lor, tu și Aaron numărați pre ei.

4Și să fie vouă căpetenie din fiecare popor, bărbatul cel mai dintâiu în casa părinților săi.

5Și acestea sunt numele bărbaților cari vor fi cu voi: Dintr’a lui Ruvim, Elisur fiul lui Sediur.

6Dintr’a lui Simeon, Solamiil fiul lui Surisadai.

7Dintr’a lui Iuda, Naason fiul lui Aminadav.

8Dintr’a lui Issahar, Natanail fiul lui Sogar.

9Dintr’a lui Zavulon, Eliav fiul lui Helon.

10Dintre fiii lui Iosif, dintr’a lui Efraim, Elisama fiul lui Emiud. Dintr’a lui Manasì, Gamaliil fiul lui Fadassur.

11Dintr’a lui Veniamin, Avidan fiul lui Gadeoni.

12Dintr’a lui Dan, Ahiezer fiul lui Amisadai.

13Dintr’a lui Asir, Fagheil fiul lui Ehran.

14Dintr’a lui Gad, Elisaf fiul lui Raguil.

15Dintr’a lui Neftalì, Ahire fiul lui Enan.

16Aceștia au fost numiți de adunare mai marii neamurilor după familiile lor, mai marii lui Israil preste mii.

17Și a luat Moisì și Aaron pre bărbații aceștia, carii pe nume s’au numit.

18Și a strâns toată adunarea în ziua dintâiu a lunei a anului al doilea, și s’a numărat după rudele lor, după rudeniile lor, după numărul numelor lor, dela douăzeci de ani și mai sus, tot bărbatul după capul său.

19Precum au poruncit Domnul lui Moisì, și s’au numărat ei în pustia Sinai.

20Și au fost fiii lui Ruvim celui întâiu născut a lui Israil după rudeniile lor, după poporul lor, după casele moșiilor lor, după numărul numelor lor, după capul lor, toți bărbații dela douăzeci de ani și mai sus, toți cei ce sunt în stare să iasă la războiu.

21Numărul celor din neamul lui Ruvim patruzeci și șase de mii și cinci sute.

22Și fiii lui Simeon după rudeniile lor, după poporul lor, după casele moșiilor lor, după numărul numelor lor, după capul lor, tot bărbatul dela douăzeci de ani și mai sus, toți cei ce sunt în stare să iasă la războiu.

23Numărul celor din neamul lui Simeon cincizeci și nouă de mii și trei sute.

24Fiii lui Gad după rudeniile lor, după poporul lor, după casele moșiilor lor, după numărul numelor lor, după capul lor, tot bărbatul dela douăzeci de ani și mai sus, toți cei ce sunt în stare să iasă la războiu.

25Numărul din neamul lui Gad patruzeci și cinci de mii, șase sute și cincizeci.

26Fiii lui Iuda după rudeniile lor, după poporul lor, după casele moșiilor lor, după numărul numelor lor, după capul lor, toți bărbații dela douăzeci de ani și mai sus, toți cei ce sunt în stare să iasă la războiu.

27Numărul celor din neamul lui Iuda șaptezeci și patru de mii și șase sute.

28Fiii lui Isahar după rudeniile lor, după poporul lor, după casele moșiilor lor, după numărul numelor lor, după capul lor, toți bărbații dela douăzeci de ani și mai sus, toți cei ce sunt în stare să iasă la războiu.

29Numărul celor din neamul lui Isahar, cincizeci și patru de mii și patru sute.

30Fiii lui Zavulon după rudeniile lor, după poporul lor, după casele moșiilor lor, după numărul numelor lor, după capul lor, toți bărbații dela douăzeci de ani și mai sus, toți cei ce sunt în stare să iasă la războiu.

31Numărul celor din neamul lui Zavulon, cincizeci și șapte de mii și patru sute.

32Din fiii lui Iosif, fiii lui Efraim după rudeniile lor, după poporul lor, după casele moșiilor lor, după numărul numelor lor, după capul lor, toți bărbații dela douăzeci de ani în sus, toți cei ce sunt în stare să iasă la războiu.

33Numărul celor din neamul lui Efraim, patruzeci de mii și cinci sute.

34Fiii lui Manasì după rudele lor, după poporul lor, după casele moșiilor lor, după numărul numelor lor, după capul lor, toți bărbații dela douăzeci de ani în sus, toți cei ce sunt în stare să iasă la războiu.

35Numărul celor din neamul lui Manasì treizeci și două de mii și două sute.

36Fiii lui Veniamin după rudele lor, după poporul lor, după casele moșiilor lor, după numărul numelor lor, după capul lor, toți bărbații dela douăzeci de ani în sus, toți cei ce sunt în stare a ieșì la războiu.

37Numărul celor din neamul lui Veniamin, treizeci și cinci de mii și patru sute.

38Fiii lui Dan după rudele lor, după poporul lor, după casele moșiilor lor, după numărul numelor lor, după capul lor, toată partea bărbătească dela douăzeci de ani în sus, tot cel ce este în stare să iasă la războiu.

39Numărul celor din neamul lui Dan, șaizeci și două de mii și șapte sute.

40Fiii lui Asir după rudele lor, după poporul lor, după casele moșiilor lor, după numărul numelor lor, după capul lor, toată partea bărbătească dela douăzeci de ani în sus, toți cei în stare să iasă la războiu.

41Numărul celor din neamul lui Asir, patruzeci și una de mii și cinci sute.

42Fiii lui Neftalì după rudele lor, după poporul lor, după casele moșiilor lor, după numărul numelor lor, după capul lor, tot bărbatul dela douăzeci de ani în sus, tot cel în stare să iasă la războiu.

43Numărul celor din neamul lui Neftalì, cincizeci și trei de mii și patru sute.

44Acesta este numărul, care l-au numărat Moisì și Aaron și boierii lui Israil, doisprezece bărbați, din tot neamul un bărbat, după neamul caselor moșiilor lor erà.

45Și a fost tot numărul fiilor lui Israil cu puterea lor dela douăzeci de ani în sus, tot care puteà ieșì la războiu întru Israil.

46Șase sute trei mii, cinci sute cincizeci.

47Iar Leviții din rudenia moșiilor lor nu s’au numărat între fiii lui Israil.

48Și au grăit Domnul către Moisì, zicând:

49Vezi să nu numeri împreună neamul lui Levì, și numărul lor să nu-l socotești între fiii lui Israil.

50Și tu rânduește pre Leviți la cortul mărturiei, și la toate vasele lui, și la toate câte sunt într’însul, ei vor ridicà cortul cu toate vasele lui, și ei vor slujì într’însul, și împrejurul cortului vor tăbărî.

51Și când vor purcede, Leviții vor strânge cortul, și când vor tăbărî, vor întinde cortul, iar cel de alt neam care se va apropià, va murì.

52Și vor tăbărî fiii lui Israil fiecare într’al său rând, și fiecare după al lui steag, cu puterea lor.

53Iar Leviții vor tăbărî împreajmă în jurul cortului mărturiei, ca să nu fie vre un păcat întru fiii lui Israil, vor fi Leviții aceștia paza cortului mărturiei.

54Și au făcut fiii lui Israil după toate câte au poruncit Domnul lui Moisì și lui Aaron, așà au făcut.

Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod) (BOR 1914, 1914) · limba și ortografia ediției din 1914 · Domeniu public · archive.org