3 Macavei 3

1Acestea înțelegându-le păgânul, atât s’a mânieat, încât nu numai pre cei ce lăcuiau în Alexandria s’a înfuriat, ci și celor din țară mai cu greu se împrotiveà, și a poruncit ca degrab să’i strângă pre toți într’un loc, și cu foarte rea moarte să’i omoare.

2Și acestea gătindu-se, veste rea asupra neamului s’a vestit la oamenii cei poftitori de rău, cărora li se dà prilej a’și împlini voea, ca și cum i-ar oprì pre ei dela legile sale.

3Iar Iudeii fără de nici o îndărătnicire păzeau buna voință și credința către împărați, ci pentrucă cinsteau pre Dumnezeu, și cu legea lui se cârmuiau, osebiri făceau asupra lor, și surpări, pentru care pricină unora urâți se păreau, și cu faptele cele bune ale lucrurilor celor drepte împodobindu’și petrecerea lor, tuturor oamenilor plăcuți erau.

4Deci, vieața cea bună a neamului, care la toți era vestită, acei streini de neam nici într’un chip nu o au socotit; iar osebirea închinăciunii și a mâncărilor o vesteau, zicând: cum că nici de împăratul, nici de puteri ascultă oamenii aceștia, ci sunt răi la inimă, și foarte împrotivitori lucrurilor, și mare defăimare au ațâțat.

5Iar Elinii cei din cetate cu nimica nedreptățiți, văzând acea gâlceavă neașteptată și năvălire fără de veste asupra oamenilor acestora, și alergături împreună neostenite făcându-se a le ajutà nu puteau, că era porunca tirănească.

6Ci se rugau și cu greu sufereau gândind, că se vor schimbà acestea, pentrucă nu va fi așà necercată o adunare ca aceasta, nimic greșind.

7Iar unii vecini și prietini și cari aveau neguțătorie cu ei, pre ascuns grăiau cu unii, făgăduindu-le că le vor fi credincioși, și cu toți dimpreună îi vor apărà și bucuros vor venì să le ajute.

8Iar el pentru norocirea cea de acum sumețindu-se, și necăutând la puterea prea marelui Dumnezeu, ci gândind că pururea într’acelaș sfat va rămânea, scris-a asupra lor cartea aceasta:

9Împăratul Ptolomeu Filopator, povățuitorului de oștire, și ostașilor celor ce sunt în Eghipet și ori în ce loc, bucurie și sănătate și eu încă sunt sănătos, și lucrurile noastre.

10După ce oștirea noastră cea trimisă în Asia, de care știți și voi, cu ajutorul dumnezeilor, și cu vitejia noastră după cuvinte foarte bun sfârșit a avut; drept aceea am socotit, ca nu cu sila armelor, ci cu blândețe și cu multă iubire de oameni să aplecăm neamurile cele ce lăcuesc în Kilo-Siria și în Finichia, și bine să le fac cu bucurie.

11Și capiștilor celor de prin cetăți împărțindu-le venituri multe, mers-am și la Ierusalim, suindu-ne să cinstim Biserica celor necredincioși, carii niciodată nu încetează dela nebunie.

12Iar ei cu cuvântul primind a noastră venire, însă cu lucrul viclenește vrând noi să intrăm în Biserica lor, și cu cuvioase și frumoase daruri să o cinstim, ei sumețindu-se ca și mai de demult, ne-au oprit a intrà rămâind de cinstea noastră.

13Și n’au simțit puterea noastră pentru iubirea de oameni, care avem către toți oamenii, ci gândul lor cel rău, care îl au asupra noastră aevea l-au arătat, ca cei ce numai ei singuri dintre neamuri se împrotivesc împăraților și făcătorilor săi de bine, și nimic ce este adevărat nu vor să sufere.

14Și noi lăsând după nebunia lor, și cu biruință întorcându-ne la Eghipet, către toate neamurile am arătat iubire de oameni, precum se cădeà am făcut.

15Și pentru acestea spre cei ce sunt de un neam cu ei nimănui vrăjmășie n’am ținut, și pentru ajutorul și pentru cele ce le-am fost încrezut lor cu adevăr, cele dela început, mii de lucruri îndrăznind a le schimbà, am vrut, și politiei Alecsandrenilor pre ei să’i învrednicim, și părtași preoților celor dea pururea să’i facem.

16Iar ei împrotivirea luând, și cu răutatea cea dimpreună cu ei născută, lepădând binele și pururea la rău abătându-se, nu numai s’au întors de către cea neprețuită politie, ci încă și de cei puțini, cari dintre dânșii se află spre noi cu bună voință, se scârbesc și cu cuvântul și cu tăcere, pururea având prepus pre noi pentru vieața sa cea de necinste, cum că noi curând vom stricà tocmelele.

17Pentru aceea și cu semne bine adeverindu-ne, cum că aceștia în tot chipul au gând rău spre noi, și mai ’nainte socotind, ca nu cumvà mai pre urmă turburare fără de veste făcându-se, pre acești necredincioși tainici vânzători și varvari, să’i avem vrăjmași,

18Am poruncit, ca îndată cât va sosì la voi cartea aceasta, pre cei însemnați în cartea aceasta împreună cu muierile și cu pruncii ocăriți și prădați, într’aceeaș zi să’i trimiteți la noi de pretutindenea cu legături de fier legați, ca precum se cade celor răi, cu moarte nevindecată și de ocară să piară.

19Că după ce se vor certà toți aceștia, am socotit că de aici înainte lucrurile noastre desăvârșit întru bună stare și mai bună rânduiaiă se vor așezà.

20Iar ori cine va ascunde pre vre un iudeu, ori bătrân, ori tânăr, ori prunc la țâțe, foarte cu groaznice chinuri se va chinuì cu toată casa.

21Și cine va spune pre cel ce va ascunde, acela va luà averea celui ce va cădeà supt vină, și din argintul împărătesc, două mii de drahme, și cu slobozenie se va încununà.

22Iar tot locul unde se va aflà ascuns Iudeu, neumblat și ars de foc să se facă, ca la toată muritoarea fire întru tot fără de treabă să se socotească întru toată vremea. Așà a fost scrisă cartea.