3 Macavei 6

1Iar Eliazar oarecare om de treabă unul din preoții țărei în vârsta bătrâneților fiind și cu toată fapta vieții cei bune împodobit, potolind pre bătrânii cei dimprejurul său, chemând pre Dumnezeu cel sfânt, acestea s’a rugat:

2Împărate mare țiitorule prea înalte atotputernice Dumnezeule! Cel ce toată zidirea o cârmuești, caută întru îndurări,

3Caută spre sămânța lui Avraam, spre fiii lui Iacov celui sfințit, poporul moștenirei tale cei sfinte, cel ce este nemernic în pământ strein, și care fără de dreptate piere. Părinte.

4Tu pre Faraon domnul Eghipetului acestuia cel cu care multe, cel ce s’a fost înălțat cu sumeție fărădelege, și cu limbă mare grăitoare împreună cu oștirea lui cea trufașe în mare lunecați, i-ai pierdut, cu lumina milii luminând pre neamul lui Istrail.

5Tu pre Senahirim cel ce cu nenumărate puteri s’a semețit împăratul cel greu al Asirienilor, cel ce cu sabia supuneà tot pământul, și se ridicà asupra sfintei tale cetăți, cu mândrie și cu îndrăzneală grele grăind, Doamne! I-ai înfrânt, luminat arătând neamurilor tăria ta cea multă.

6Tu pre cei trei coconi în Vavilon, cari de bună voie și-au dat focului sufletul lor, ca să nu se închine celor deșarte, răcorind cuptorul cel aprins, i-ai mântuit, păzindu-le și părul nevătămat, trimețînd para focului asupra tuturor vrăjmașilor.

7Tu pre Daniil cel de pârârile cele pline de pizmă lepădat în pământ spre mâncare leilor, nevătămat l-ai scos la lumină.

8Și pre Ionà cel hrănit întru adâncime, care fără de cruțare chinuit în pântecele chitului, nevătămat la toți ai lui l-ai arătat, o Părinte!

9Și acum nu zăbovì mult milostive scăparea tuturor, degrab te arată celor din neamul lui Israil, care se ocărăște de neamurile cele urîte și fărădelege.

10Iar de s’a spurcat vieața noastră înstreinându-se, scoțându-ne pre noi din mâna vrăjmașilor, oricum vei vreà Stăpâne, pierde-ne pre noi.

11Ca nu cei ce cugetă cele deșarte, cu cele deșarte să se laude pentru pierirea celor iubiți ai tăi, zicând: nici Dumnezeul lor nu i-au mântuit pre ei.

12Iar tu cel ce toată tăriea și toată puterea ai, cel veșnic, caută acum, și ne milueșie pre noi cei ce cu silnicie nedreaptă acelor fărădelege, ca niște tâlhari ne omorîm.

13Înfricoșază neamurile cu puterea ta cea nebiruită astăzi, cel ce poți mântuì pre neamul lui Iacov.

14Ție se roagă toată mulțimea pruncilor și părinții acestora cu lacrămi.

15Arătat să fie tuturor neamurilor, că cu noi ești Doamne, și nu ți-ai întors fața ta de către noi, ci precum ai zis: că nici în pământul vrăjmașilor pre ai tăi i-ai trecut cu vederea, așà săvârșește Doamne.

16Iar Eleazar sfârșind rugăciunea, împăratul cu hiarele și cu tot sunetul puterii, a venit la locul cel de alergarea cailor.

17Și văzând Iudeii, tare au strigat la cer, cât și văile cele de aproape împreună răsunând, mare plângere au făcut în toată tabăra.

18Atunci marele, slăvitul, atotțiitorul și adevăratul Dumnezeu arătând sfânta sa față, au deschis porțile cele cerești, dintru care doi slăviți îngeri înfricoșați la chip s’au pogorît arătați la toți, afară de Iudei.

19Și au stătut împrotivă, și puterea vrăjmașilor o au umplut de gâlceavă și de frică, și cu obezi o au legat, din care nu s’a putut mișcà.

20Și supt frică a fost și trupul împăratului, și îndrăznirea lui cea cu grea mânie, uitare a luat.

21Și s’au întors hiarele asupra puterii cei întrarmate, care dinapoi veneà, și’i călcau pre ei și’i pierdeau.

22Și s’a întors mâniea împăratului spre jale și spre lacrămi, pentru cele ce mai ’nainte a fost meșteșugit.

23Că auzind strigarea, și văzându’i pre toți cu fața la pământ spre pierire lăcrămând el, cu mânie pre prietini îi mustrà, zicând:

24Alăturea cu mine împărățiți, și pre tirani i-ați covârșit cu tirăniea, și pre mine însu’mi, cel ce sunt al vostru de bine făcător vă ispitiți să mă lipsiți de domnie și de suflet, întru ascuns meșteșugind cele ce nu folosesc împărăției.

25Cine a strâns aici pre cei ce cu credință au ținut nouă tăriile țării, dela casele lor depărtându’i pre fiecare fără de socoteală,

26Cine așà fără de cuviință a cuprins cu munci pre cei ce sunt din început cu bun cuget către noi neamurile, care cu totul suntem osebiți, și de multe ori foarte rele primejdii au primit mai mult decât toți oamenii?

27Dezlegați! Dezlegați aceste nedrepte legături, și cu pace îi sloboziți la casele lor, rugându-vă să se ierte cele mai ’nainte făcute.

28Sloboziți pre fiii atotțiitorului cerescului Dumnezeu cel viu, care dela strămoșii noștri până acum neîmpiedecată și cu mărire, bună stare dă lucrurilor noastre.

29Deci el acestea a zis; iar ei îndată cât s’au deslegat, pre sfântul Dumnezeu Mântuitorul lor au binecuvântat, atunci după ce dela moarte au scăpat.

30După aceea împăratul în cetate mergând, chemând pre cel ce erà preste venituri, a poruncit vinuri și alte, care sunt de lipsă la ospăț, Iudeilor să le deà pre șapte zile, judecând, ca în locul în care li s’au părut că vor pierì, într’acela să prăznuiască cu toată veselia zile de mântuire.

31Atunci cei mai ’nainte ocărîți, și aproape de iad, și mai vârtos întru el intrați pentru moartea cea amară, și cu rea jale, desfătare de mântuire făcând în locul cel gătit de pierire și de îngropăciunea lor, cu ședere l-au împărțit plini de bucurie.

32Și părăsind glasul plângerii cel cu totul lăcrămos, au luat cântare părintească, lăudând pre Mântuitorul și făcătorul de minuni Dumnezeu, și toată plângerea și vaetul lepădând, danțuri de veselie au împreunat semn de pace.

33Așijderea și împăratul pentru acestea mare ospăț făcând, neîncetat mărturisire înălțà la cer cu mare cuviință pentru mântuirea cea minunată, ce s’a făcut.

34Iar cei ce mai ’nainte, la pierire și mâncare pasărilor îi puneà să fie și’i rânduià cu bucurie, au suspinat, cu rușine îmbrăcându-se, și îndrăsnirea cea înfocată fără de cinste stinsă fiind.

35Iar Iudeii precum mai ’nainte am zis, întru veselie și întru desfătare cu mărturisiri bune și cu cântări petreceau.

36Și obiceiu de obște pentru acestea rânduind preste toată nemerniciea lor întru neamuri, au pus a țineà aceste zile de veselie, care mai ’nainte s’au zis, nu pentru băutură și pentru lăcomie, ci pentru mântuirea cea prin Dumnezeu făcută lor.

37Și s’au rugat împăratului cerându’și slobozenie acasă.

38Iar scrisoarea lor s’a făcut din douăzeci și cinci ale lui Pahon până în patru ale lui Epif, în patruzeci de zile, și din cinci ale lui Epif până la șapte, în trei zile s’au pus ca să’i piarză pre ei.

39Întru care și cu mare mărire arătând mila sa Stăpânul tuturor, negreșiți i-au mântuit pre ei totodată.

40Și se ospătau toate dela împăratul, dându-li-se până la a patrusprezecea zi, întru care și rugăciunea au făcut pentru slobozeniea lor.

41Și împreună lăudându’i pre ei împăratul mai marilor cetăților, această carte ce urmează mai jos, care cuprinde mare nevoința sufletului, a scris.