3 Macavei 2

1Iar Simon Arhiereul înaintea Bisericii îngenunchind, și cu cuviință întinzându’și mâinile, așà s’a rugat:

2Doamne! Doamne împăratul cerurilor! Și Stăpânul a toată făptura, cel sfânt întru sfinți, singur stăpânitor, atotțiitor, caută spre noi, cei ce ne asuprim de cel necredincios și spurcat, care este înfierbântat de îndrăzneală și de putere.

3Că tu ești cel ce ai făcut toate, și toate le stăpânești, Domn drept ești, cel ce judeci pre cei ce cu sumeție și cu trufie fac.

4Tu pre cei ce mai ’nainte au făcut strâmbătate, între cari și uriași erau, carii întru vitejie și întru îndrăzneală nădăjduiau, i-ai pierdut aducând preste ei apă nemăsurată.

5Tu pre Sodomenii cei sumeți și cuprinși cu vădită și cu nespusă răutate, cu foc și cu iarbă pucioasă i-ai ars, pildă puindu’i celor de pre urmă.

6Tu pre îndrăznețul acela Faraon, care pre poporul tău cel sfânt pre Israil l-a robit, cu multe și osebite munci ispitindu’l ai arătat puterea ta.

7Și după aceasta ai arătat puterea ta cea mare, când cu care și cu mulțime de gloate gonind el pre popor, l-ai înnecat în fundul mării; iar pre cei ce au crezut întru tine, cel ce stăpânești preste toată făptura, întregi i-ai trecut, cari cunoscând lucrul mâinilor tale, te-au lăudat pre tine cel Atotțiitor.

8Tu împărate cel ce ai zidit acest pământ nemărginit și nemăsurat, ales-ai cetatea aceasta, și ai sfințit locul acesta spre numele tău, cel ce de nimic lipsă nu ai, și l-ai mărit cu arătare luminată, întărindu’l pre el spre slava marelui și prea cinstitului tău nume.

9Și iubind casa lui Israil ai făgăduit, cum că ori când abătându-ne noi dela tine, ne va cuprinde strânsoare, și viind în locul acesta să ne rugăm, vei ascultà rugăciunea noastră.

10Și cu adevărat credincios și adevărat ești, că de multe ori, când erau în nevoe părinții noștri, întru smerenia lor le-ai ajutat lor, și i-ai izbăvit pre ei de foarte mari nevoi.

11Iată dar acum Împărate sfinte, pentru păcatele noastre cele multe și mari ne asuprim, și suntem supuși vrăjmașilor noștri, și părăsiți întru neputințe.

12Și într’această cădere a noastră, îndrăznețul și spurcatul acesta se nevoește ca să ocărască locul cel sfânt, care pre pământul acesta l-ai ales numelui tău celui mărit.

13Că lăcașul tău este cerul cerului, la care oamenii nu se pot apropià; iar de vreme ce bine ai voit ca să așezi mărirea ta întru poporul tău Israil, ai sfințit locul acesta.

14Nu face izbândă asupra noastră prin necurații aceștia, nici prin cei spurcați ne pedepsì pre noi, ca să nu se laude cei fărădelege întru mâniea lor, nici să se veselească întru trufia limbii lor, zicând: noi am călcat Casa sfințeniei, cum se calcă casele urâciunilor.

15Șterge păcatele noastre, și risipește greșalele noastre, și arată mila ta în ceasul acesta, degrab să ne întâmpine pre noi îndurările tale, și pune laudă în gura celor ce au căzut și s’au zdrobit cu sufletele, fă-ne nouă pace.

16Iar atotvăzătorul Dumnezeu, cel decât toate mai sfânt, întru sfânt lăcașul său auzind legiuită rugăciune, pre semețul și îndrăznețul acela trufaș, foarte l-au bătut.

17Încoace și încolo clătindu’l pre el cum se clătește trestia de vânt, încât zăceà pre pământ neputând face nimic, și erà cu mădulările slăbănogite, încât nici a grăì nu puteà, cu dreaptă judecată fiind certat.

18Deci prietenii și păzitorii trupului lui văzând acea iute bătae, care l-a apucat pre el, temându-se ca să nu se lipsească și de vieața, degrab l-au scos afară pre el spăimântați de nespusă frică.

19Iar după câtăvà vreme trezindu-se, nicidecum nu s’a pocăit după acea bătae, ci cuvinte amare și îngrozitoare grăind, s’a dus.

20Și sosind la Eghipet, și adăogând răutățile cu ajutorul tovarășilor celor osebiți de toată dreptatea, pre cari mai ’nainte i-am arătat,

21Nu numai cu acele nenumărate spurcăciuni s’au îndestulat, ci și la atâta îndrăznire a venit, cât în toate locurile puneà blestemuri asupra poporului, și mulți din prietini căutând la punerea înainte a împăratului, și ei urmau voea lui.

22Că pusese întru sine împăratul, ca asupra neamului să deà hulă, și ridicând la turnul cel de lângă curte stâlp, a săpat pre dânsul scrisoare.

23Ca nici unul din cei ce nu jertfesc să nu intre în capiștele lor, ci toți Iudeii să fie scriși la popor și să fie de slujbă; iar cei ce ar răspunde împrotivă, cu sila luându’i să’i omoare.

24Iar pre cei ce se scriu, să’i însemneze și cu foc, cu semnul lui Dionisie tipărindu-le pre trup frunză de ederă, pre carii i-a și osebit în cea mai dinainte mărginită slobozenie.

25Însă ca să nu se vază cum că tuturor vrăjmășuește, a scris de desupt: că de vor vreà unii dintre ei să petreacă între cei ce sunt aleși spre slujbele jertfelor, aceștia întocmai cu Alexandrenii să fie cetățeni.

26Deci unii din cetate urînd rânduelele bunei credințe ale cetății, lesne s’au dat pre sine, ca și cum mare cinste ar dobândì petrecerea ce vor aveà cu împăratul.

27Iar cei mai mulți cu vitejesc suflet întărindu-se, nu s’au despărțit de buna credință, ci cu bani răscumpărându’și vieața, fără de frică se nevoiau a scăpà dela înscriere, bună nădejde având, că le va venì apărare.

28Și de cei ce se depărtau dela ei, se scârbeau, și ca pre niște vrăjmași neamului său îi judecà, și îi lipseà de petrecerea cea de obște și de ajutor.