Bible Explorer

Biblia › 3 Macavei › 5

BOR 1914 · Capitolul 5 / 7

3 Macavei 5

1Atunci împăratul chemând pre Ermon, care purtà grije de elefanți, și umplându-se de grea iuțime și de mânie, nicidecum nu s’a mutat.

2A poruncit, ca spre ziua cea viitoare cu mănunchi de tămâie de ajuns și cu vin mult neamestecat, pre toți elefanții să’i adape, cari erau de toți cinci sute, și după ce se vor sălbătăcì de acea băutură multă, să’i sloboadă asupra Iudeilor ca să’i omoare.

3Iar el după ce a poruncit acestea, s’a întors la ospăț, adunând pre cei mai mari din prieteni și din oștire, cari erau mânioși asupra Iudeilor.

4Iar Ermon cel mai mare preste elefanți, ce i s’a poruncit, cum se cade a plinit.

5Și slujitorii cei rânduiți la aceasta, decuseară ieșind, legau mâinele ticăloșilor, și alte meșteșuguri împrejurul lor făceau toată noaptea, socotind că de tot va pierì deodată neamul acela.

6Iar Iudeii carii între păgâni se vedeau lipsiți de tot acoperemântul, pentru nevoea legăturilor, care de toate părțile îi cuprinsese pre ei,

7Către Domnul cel ațotțiitor, cel ce stăpânește pre toată puterea, către Dumnezeu și Părintele cel milostiv al lor, toți cu lacrămi neîncetat au strigat, rugându-se:

8Ca să mute sfatul cel necuvios deasupra lor, și cu mărire arătată să’i izbăvească pre ei de moartea, care erà gata la picioarele lor.

9Și rugăciunea acestora neîncetat se suià la cer.

10Iar Ermon după ce pre nemilostivii elefanți adăpându’i i-a umplut de vin mult și i-a săturat de tămâie, a venit de dimineață a doua zi la curte, ca să spuie acestea împăratului.

11Însă parte de somn, care lucru din veacul vremii a fost făcut bun pentru noapte și pentru zi, pus dela cel ce dăruiește tuturor cărora el vreà, a trimis împăratului.

12Deci fiind cuprins cu prea dulce și adânc somn, așà lucrând Domnul, mult s’a împiedicat dela gândul ce’și pusese, și s’a înșelat de sfatul său cel nemutat.

13Iar Iudeii scăpând de ceasul, care mai ’nainte erà însemnat, pre Dumnezeu cel sfânt al lor l-au lăudat, și iarăș s’au rugat celui ce s’a împăcat cu dânșii, ca să arate tăria mâniei sale cei puternice asupra neamurilor trufașe.

14Și fiind mai jumătate de al zecelea ceas, chemătorul văzând că cei chemați s’au strâns, s’a dus la împăratul, și l-a boldit.

15Și abià deșteptându’l, i-a spus că trece vremea ospățului, vorbindu’i despre acestea.

16Și acestea gândindu-le împăratul, s’a întors la ospăț, și a poruncit celor ce venise la ospăț să șază împreajma lui.

17Și după ce s’a făcut aceasta, i-a îndemnat să fie voioși și să se desfăteze, că aceasta este partea cea mai de cinste a ospățului.

18Iar înmulțind vorba, împăratul a chemat pre Ermon, și cu amară înfricoșare l-a întrebat, pentruce pricină s’au lăsat Evreii să fie vii astăzi?

19Iar el a spus, cum că în noaptea trecută le-a plinit ce i s’a poruncit, și au mărturisit și prietenii lui.

20Iar el având cruzime mai grea decât Falaris, a zis: pentru somnul de astăzi, să aibă har; iar tu fără de sminteală pre mâine asemenea să pregătești elefanții spre pierirea necuvioșilor Iudei.

21Acestea zicându-le împăratul, toți cei ce erau acì au lăudat, și veseli s’au dus fiecare în casa sa.

22Unde într’acea noapte nu atâta au dormit, cât s’au meșteșugit să facă toate felurile de batjocură asupra celor ce se păreau ticăloși.

23Și când cântà cocoșul de dimineață și Ermon întrarmând elefanții, i-a adus la curtea cea mare unde se făceau jertfe.

24Iar mulțimea din cetate s’a adunat să vază acea priveliște ticăloasă, așteptând cu deadinsul dimineața.

25Iar Iudeii neîncetat trăgându’și sufletul cu răgăciune, cu multe lacrămi și cu cântări jalnice, cu mâinele întinse la cer se rugau prea marelui Dumnezeu, ca iarăș degrab să le ajute lor.

26Și încă razele soarelui nu se revărsase, și împăratul primind prietinii, a venit Ermon, și l-a chemat să iasă, spuindu’i că ce a poftit împăratul este gata.

27Iar el auzindu’l, și îngrozindu-se de acea fărădelege ieșire, tocma nimic știind, a întrebat pentruce cu sârguință a făcut el aceasta.

28Iar aceasta erà lucrarea lui Dumnezeu a atot stăpânitorului, care a făcut ca mintea lui să’și uite de cele ce mai ’nainte a gândit să facă.

29Ermon i-a spus și prietenii toți, că elefanții și puterile o împărate sunt gata din porunca ta.

30Iar el umplându-se de grea mânie pentru aceste cuvinte, pentrucă cu purtarea de grije a lui Dumnezeu s’a risipit tot gândul lui cel despre acestea, și căutând groaznic către el, a zis:

31De ar fi părinții tăi aici sau fiii fiilor, aceștia ar fi gata mâncare hiarelor sălbatice de s’ar săturà în locul nevinovaților Iudei, cari mie și părinților mei, întreagă și nemutată credință au arătat.

32Și de nu mi-ar fi pentru dragostea, care am crescut împreună, și pentru slujba ta, de vieață pentru acestea te-ai fi lipsit.

33Așà Ermon de năpraznă s’a umplut de primejdioasă frică, și cu vederea și cu fața s’a speriat.

34Iar prietenii fiecare s’au furișat trist, și pre cei adunați i-a slobozit pre fiecare la lucru său.

35Iar Iudeii auzind cele dela împăratul, au lăudat pre luminatul Dumnezeu Domnul și Împăratul împăraților, ca cei ce au dobândit dela el acest ajutor.

36După aceea iarăș făcând împăratul ospăț, și îndemnând pre oaspeți să fie cu voea bună,

37A chemat pre Ermon, și cu îmfricoșare i-a zis: de câte ori trebue să’ți poruncesc ție un lucru, netrebnicule?

38Și acum întrarmează elefanții pre mâine să piarză pre Iudei.

39Iar rudeniile care ședeau împreună cu el, mirându-se de acest nestătător gând, au zis acestea:

40Împărate! Până când ca pre niște dobitoace necuvântătoare ne vei ispitì, acum a treia oară poruncind să’i piarză pre ei, și apoi când va să se facă, mutându’ți gândul, iarăș strici cele ce ai poruncit?

41Pentru care cetatea aceasta se turbură așteptând, că de multe ori s’au adunat, și acum este primejdie să nu se jefuiască.

42Pentru aceea împăratul tocmai ca Falaris s’a umplut de nesocoteală și de mutările sufletului, care s’a făcut întru el pentru cercetarea Iudeilor, nebăgând nici o seamă, cu jurământ spurcat s’a jurat, cum că el, pre aceștia fără de nici o zăbavă la genunchii și la picioarele hiarelor aruncați, să’i trimiță la iad.

43După aceea făcând oștire asupra Iudeei, ca să o puie întocmai cu pământul, cu foc și cu sabie de grab să o bată, și acolo Biserica lor cea necălcată de noi, cu foc să o arză curând, și celor ce fac acolo jertfe, pustietate în toată vremea să le pue.

44Atunci bucuros ducându-se prietinii și rudeniile, cu credință rânduià puterile spre locurile cetăței cele mai cu bun prilej spre pază.

45Iar cel mai mare preste elefanți, hiarele la patimă nebună i-au adus ca să zic așà, cu băuturi foarte mirositoare și cu vin tămâiat, groaznic le-a pregătit.

46Drept aceea către luminarea de ziuă, când la alergătura cailor erà cetatea plină de nenumărată mulțime intrând în curte, a îndemnat pre împăratul la cele ce erau puse înainte.

47Și el umplându’și mintea sa cea păgână de mânie grea, cu toată greutatea împreună cu hiarele s’a pornit, vrând ca, cu inimă tare și cu ochii să vază duioasa și ticăloasa pierire a celor mai ’nainte însemnați.

48Iar când au văzut Iudeii pre la poartă praful elefanților cari ieșiau și al oștirei cei întrarmate, care pre urmă venià, și al picioarelor mulțimei, și au auzit gâlceava cea cu groaznic sunet,

49Socotind că aceea este clipa cea mai de pre urmă a vieței și sfârșitul ticăloasei așteptări, spre jale și plângere întorcându-se, se sărutà unul pre altul, și îmbrățișindu-se cădeà pre grumazii rudelor, părinții preste fii și maicele preste fiice, și unele având la țîțe pruncii de curând născuți, îi aplecau să sugă laptele cel de pre urmă.

50Și aducându’și aminte și de ajutorințile cele de mai ’nainte, care din cer s’au făcut lor, toți odată căzând cu fața la pământ, și pre prunci osebindu’i dela țîțe,

51Foarte cu mare glas au strigat rugându-se celui Atotputernic, ca, cu arătarea sa să se milostivească spre ei, cei ce sunt acum la porțile iadului.

Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod) (BOR 1914, 1914) · limba și ortografia ediției din 1914 · Domeniu public · archive.org