Cuviosul Arsenie cel Mare

Arsenie era un diacon învățat al Bisericii Romei, cunoscător al scrierilor grecești și latine, pe care împăratul Teodosie cel Mare l-a adus la Constantinopol ca învățător al fiilor săi Arcadie și Honoriu. Viața lui povestește că l-a bătut odată pe tânărul Arcadie atât de tare pentru o greșeală, încât urmele i-au rămas pe viață. Sătul de palat, Arsenie a plecat pe ascuns în Egipt și s-a făcut monah în Schit.

Acolo a trăit patruzeci de ani în tăcere aspră, stând în biserică în spatele unui stâlp ca să nu vadă pe nimeni și să nu fie văzut de nimeni. Una dintre vorbele lui era: „De multe ori mi-a părut rău de cuvintele pe care le-am spus, dar niciodată de tăcerea mea.” Și-a petrecut ultimii ani lângă Memfis și la Canopus și a murit pe la 449, la vârsta de aproape o sută de ani.