Bible Explorer

Explorează › Evangheliile alături › Învățătura

Evangheliile alături · Învățătura

De ce vorbește Iisus în pilde

Mat 13:10–17 · Marc 4:10–12 · Luc 8:9–10

Matei

Mat 13:10–17

10Și apropiindu-se ucenicii au zis lui: pentruce în pilde grăiești lor?

11Iar el răspunzând au zis lor: pentrucă vouă s’a dat a ștì tainele împărăției cerurilor, iar acelora nu s’a dat.

12Că cela ce are, i se va dà lui și îi va prisosì; iar cela ce n’are, și ceeace are se va luà dela dânsul.

13Pentru aceasta în pilde grăiesc lor, că văzând nu văd, și auzind nu aud, nici înțeleg.

14Și se împlinește întru dânșii prorocia lui Isaia, ce zice: cu auzul veți auzì și nu veți înțelege, și privind veți privì și nu veți vedeà.

15Că s’a îngroșat inima norodului acestuia, și cu urechile greu au auzit, și ochii lor și-au închis, ca nu cumvà să vadă cu ochii și cu urechile să audă și cu inima să înțeleagă, și să se întoarcă și să’i vindec pre ei.

16Iar ochii voștri fericiți sunt că văd, și urechile voastre că aud.

17Că amin grăesc vouă: că mulți proroci și drepți au dorit să vadă cele ce vedeți voi și n’au văzut, și să audă cele ce auziți și n’au auzit.

Marcu

Marc 4:10–12

10Iar când au fost deosebi, l-au întrebat pe el de pildă, cei ce erau lângă el împreună cu cei doisprezece.

11Și le-a zis lor: vouă s’a dat a ștì taina împărăției lui Dumnezeu, iar celor de afară toate în pilde sunt lor;

12Ca privind să priviască, și să nu vază, și auzind să auză, și să nu înțeleagă, ca nu cumvà să se întoarcă și să se ierte lor păcatele.

Luca

Luc 8:9–10

9Și l-au întrebat pre el ucenicii lui, zicând: ce este pilda aceasta?

10Iar el au zis: vouă este dat a ștì tainele împărăției lui Dumnezeu, iar celorlalți în pilde, ca văzând să nu vază, și auzind să nu înțeleagă.

Marcate: cuvintele pe care le au toate relatările, în traducerea pe care o citiți. Cele mai dese cuvinte („și”, „el”) nu se marchează; un cuvânt în altă formă poate rămâne nemarcat.

Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod) · Paralele alese de mână după text și verificate cu trimiterile OpenBible.info (CC BY). Alături stă doar aceeași întâmplare sau zicere. OpenBible.info · CC BY