Neemia 5

1Și strigarea poporului și a femeilor lor erà mare către frații lor Jidovi.

2Și erau unii cari ziceau: suntem mulți cu fiii noștri și cu fetele noastre, să luăm grâu și să mâncăm și să trăim.

3Iar alții erau cari ziceau: țarinile noastre și viile noastre și casele noastre să le zălogim, ca să luăm grâu și să mâncăm.

4Și alții ziceau: să luăm împrumut bani pentru birurile împăratului, ca să dăm țarinile noastre și viile noastre și casele noastre.

5Și acum ca trupul fraților noștri trupul nostru, ca fiii lor fiii noștri, și iată noi silim pre fiii noștri și pre fetele noastre la robie, și sunt din fetele noastre supuse, și nu este în puterea mâinilor noastre, că țarinile noastre și viile noastre sunt la cei cinstiți.

6Și m’am mâhnit foarte, dacă am auzit strigarea lor și cuvintele acestea.

7Și am cugetat întru inima mea, și m’am certat cu cei cinstiți și cu boierii, zicându-le lor: au cere-va fiecare dela fratele său, ceea ce voi cereți? Și am făcut pentru dânșii adunare mare.

8Și le-am zis lor: noi am răscumpărat pre frații noștri pre Jidovii cei vânduți neamurilor, după putința noastră, și voi vindeți pre frații voștri, și se dau nouă, și au tăcut și n’au avut ce să răspunză.

9Și am zis: nu este bun lucrul care faceți voi, pentruce nu umblați întru frica Dumnezeului nostru, mai bine decât în ocara neamurilor vrăjmașilor noștri?

10Și frați mei și cunoscuții mei și eu le-am dat lor argint și grâu, și n’am mai cerut să-mi plătească aceasta.

11Întoarceți dar lor astăzi țarinile lor și viile lor și măslinii lor și casele lor și din argint, grâul și vinul și untuldelemn, care scoateți vouă.

12Și au zis: le vom întoarce, și dela ei nu vom cere, așà vom face precum zici, și am chemat pre Preoți și i-am jurat pre ei, să facă după cuvântul acesta.

13Și îmbrăcămintea mea am scuturat, și am zis: așà scuture Dumnezeu pre tot omul, care nu va întărì cuvântul acesta din casa lui și din osteneala lui, și să fie așà scuturat și deșert. Și a zis toată adunarea: amin, și a lăudat pre Domnul, și a făcut poporul cuvântul acesta.

14Din ziua în care mi-au poruncit mie să fiu mai marele lor în pământul Iudei, din anul al douăzecilea până la anul al treizeci și doi al împăratului Artasasta, doisprezece ani eu și frații mei averile lor n’am mâncat.

15Că cei mai mari, cari au fost înainte de mine, i-au îngreuiat pre ei, luând dela ei pâine și vin, mai pre urmă patruzeci de drahme de argint, încă și slugile lor stăpâneau preste popor, iar eu n’am făcut așà de frica feții lui Dumnezeu.

16Și la lucrul zidului acestuia am zidit, și țarină n’am cumpărat, și toți slujbașii mei erau adunați acolo la lucru.

17Și Jidovii și boierii o sută și cincizeci de bărbați, cari veneau la noi din neamurile cele de prin prejurul nostru, la masa mea.

18Și se găteà zilnic un vițel și șase oi alese și un ied, se găteà la mine din zece în zece zile felurite vinuri cu îmbelșugare, și cu toate acestea pâinea domniei mele nu o am cerut, că foarte se îngreuiase slujba poporului acestuia.

19Adu-ți aminte de mine Dumnezeule spre bine pentru toate câte am făcut poporului acestuia.