Bible Explorer

Biblia › Neemia › 9

BOR 1914 · Capitolul 9 / 13

Neemia 9

1În ziua a douăzeci și patru a luni aceștia s’au adunat fiii lui Israil cu post și cu saci și cu cenușă pre capul lor.

2Și s’au osebit fiii lui Israil de către tot fiul cel de alt neam, și au stătut și au mărturisit păcatele lor și fărădelegile părinților lor.

3Și au stat la locul lor și au cetit în cartea legii Domnului Dumnezeului lor, și s’au mărturisit Domnului și s’au închinat Domnului Dumnezeului lor.

4Și au stătut la treptele Leviților Isus și fiii lui Kadmiil, Sehenia fiul lui Saravia, fiul lui Anani, și au strigat cu glas mare către Domnul Dumnezeul său.

5Și au zis Leviții Isus și Kadmiil, Vunea, Saravia, Savania, Oduia, Sehenia, Fezia: sculați-vă binecuvântați pre Domnul Dumnezeul nostru din veac și până în veac, și vor binecuvântà numele slavei tale și-l vor înălțà mai pre sus de cât toată binecuvântarea și lauda.

6Și a zis Esdra: tu însuți ești Domnul singur cel ce ai făcut cerul și cerul cerului și toată starea lor, pământul și toate câte sunt într’însul, mările și toate câte sunt într’însele, și tu înviezi toate, și ție ți se închină oștile cerurilor.

7Tu ești Domnul Dumnezeu, tu ai ales pre Avram, și l-ai scos din țara Haldeilor, și i-ai pus numele lui Avraam.

8Și ai aflat inima lui credincioasă înaintea ta, și ai făcut cu el legătura, ca să-i dai lui și seminției lui, pământul Hananeilor, al Heteilor, al Amoreilor, al Ferezeilor, al Ievuseilor și al Ghergheseilor, și ai întărit cuvintele tale, că drept ești tu.

9Și ai văzut necazul părinților noștri în Eghipet, și ai auzit strigarea lor la marea Roșie.

10Și ai făcut semne și minuni, în Eghipet și în Faraon și în toate slugile lui și întru tot poporul pământului lui, că ai cunoscut, că s’a semețit asupra lor, și ți-ai făcut ție nume ca în ziua aceasta.

11Și ai despărțit marea înaintea lor, și au trecut prin mijlocul mării ca pre uscat, și pre cei ce îi goneau pre dânșii, i-ai aruncat în adâncime, ca o piatră în apă mare.

12Și cu stâlp de nor i-ai povățuit pre ei ziua și cu stâlp de foc noaptea, ca să le lumineze lor calea pre care mergeau.

13Și pre muntele Sinaii te-ai pogorît și ai grăit către dânșii din cer și le-ai dat lor judecăți drepte și legile adevărului, porunci și îndreptări bune.

14Și sâmbăta ta cea sfântă le-ai arătat lor, porunci și îndreptări și lege le-ai dat lor, prin mâna lui Moisì robul tău.

15Și pâine din cer le-ai dat spre hrana lor, și apă din piatră le-ai scos întru setea lor, și le-ai zis lor: să intre să moștenească pământul, la care ai întins mâna ta să-l dai lor.

16Și aceia și părinții noștri s’au semețit și ș’au întărit cerbicea lor, și n’au ascultat de poruncile tale.

17Și n’au luat aminte să asculte, și nu ș’au adus aminte de minunele, care ai făcut întru ei, și ș’au întărit cerbicea lor și ș’au făcut loruș căpetenie să se întoarcă la robia lor în Eghipet, iar tu cel ce ești îndelung răbdător Dumnezeul milelor și al îndurărilor și mult milostiv, nu i-ai părăsit pre ei.

18Și iarăși ș’au făcut loruș vițel turnat, și au zis: aceștia sunt dumnezeii cei ce ne-au scos pre noi din Eghipet, și au făcut hule mari.

19Ci tu cu îndurările tale cele multe nu i-ai părăsit pre ei în pustie, stâlpul cel de nor nu l-ai abătut dela ei ziua, ca să-i povățuiască pre cale, și stâlpul cel de foc noaptea, ca să lumineze calea lor pre care mergeau.

20Și duhul tău cel bun le-ai dat, ca să-i înțelepțești pre ei, și manna ta n’a lipsit din gura lor, și apă le-ai dat întru setea lor.

21Și patruzeci de ani i-ai hrănit pre ei în pustie, nu le-a lipsit lor nimica, hainele lor nu s’au învechit și încălțămintele lor nu s’au spart.

22Și le-ai dat lor împărăție, și noroade le-ai împărțit lor, și au moștenit pământul lui Sion împăratul Esevonului și pământul lui Og împăratul Vasanului.

23Și pre fiii lor i-ai înmulțit ca stelele cerului, și i-ai băgat pre ei în pământul care l-ai făgăduit părinților lor, și l-au moștenit pre el.

24Și au intrat fiii lor, și au moștenit pământul, și ai pierdut dinaintea lor pre cei ce lăcuiau pământul Hananeilor, și i-ai dat pre ei în mâinile lor, și pre împărații lor și pre noroadele pământului, să le facă lor după cum va plăceà înaintea lor.

25Și au luat cetăți înalte și pământ gras, și au moștenit case pline de toate bunătățile, puțuri săpate, vii și maslineturi și tot lemnul de mâncat în mulțime, și au mâncat și s’au săturat și s’au îngrășat și s’au desfătat cu bunătatea ta cea mare.

26Și s’au schimbat și s’au depărtat dela tine, și au lepădat legea ta la spatele lor, și pre prorocii tăi i-au ucis, cari le mărturiseau lor, ca să-i întoarcă pre ei la tine, și au făcut hule mari.

27Și i-ai dat pre ei în mâna celor ce-i necăjesc pre dânșii, și i-au necăjit pre dânșii și au strigat către tine în vremea necazului lor, și tu din cerul tău i-ai auzit, și cu îndurările tale cele mari le-ai dat lor mântuire, și i-ai scos pre ei din mâna celor ce-i necăjeau pre ei.

28Și dacă s’au odihnit, iarăși s’au întors a face ce este rău înaintea ta, și i-ai lăsat pre ei în mâinile vrăjmașilor lor, și i-au stăpânit pre ei, și iarăși au strigat către tine, și tu din cer i-ai auzit și i-ai izbăvit pre ei cu îndurările tale cele multe.

29Și le-ai mărturisit lor, ca să-i întorci pre ei la legea ta; iar ei s’au semețit și n’au ascultat, ci împrotiva poruncilor tale și a judecăților tale au păcătuit, care de le va face omul, viu va fì într’însele, și ș’au tras umărul înnapoi și cerbicea lor ș’au învârtoșat și n’au ascultat.

30Și i-ai îngăduit pre ei ani mulți, și le-ai mărturisit lor cu duhul tău prin prorocii tăi, și n’au ascultat și i-ai dat pre ei în mâna poporului pământului.

31Ci tu pentru îndurările tale cele multe, nu i-ai făcut pre ei să se sfârșească și nu i-ai părăsit pre ei, că puternic ești și milostiv și îndurat.

32Și acum Dumnezeul nostru cel tare, cel mare, cel puternic și înfricoșat, cel ce păzești legătura ta și mila ta, să nu fie puțin înaintea ta tot necazul, care ne-a aflat pre noi și pre împărații noștri și pre căpeteniile noastre și pre preoții noștri și pre prorocii noștri și pre părinții noștri și pre tot poporul tău, din zilele împăraților lui Asur și până în ziua aceasta.

33Și tu drept ești întru toate cele ce vin asupra noastră, că tu ai făcut adevărul și noi am păcătuit.

34Și împărații noștri și căpeteniile noastre și preoții noștri și părinții noștri n’au plinit legea ta și n’au băgat în seamă poruncile tale și mărturiile tale, care le-ai mărturisit lor.

35Și ei întru împărățiea ta și întru bunătatea ta cea multă, care le-ai dat lor, și în pământul cel larg și gras, care l-ai dat înaintea lor, n’au slujit ție și nu s’au întors dela năravurile lor cele rele.

36Iată astăzi suntem robi, și pământul care l-ai dat părinților noștri ca să mănânce rodul lui și bunătățile lui, iată suntem robi pre el.

37Și rodurile lui cele multe se aduc împăraților, pre cari i-ai pus preste noi pentru păcatele noastre, și preste trupurile noastre stăpânesc și preste vitele noastre, precum le place, și suntem în necaz mare.

38Și toate acestea le adeverim și le scrim și le pecetluesc căpeteniile noastre, Leviții noștri și Preoții noștri.

Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod) (BOR 1914, 1914) · limba și ortografia ediției din 1914 · Domeniu public · archive.org