BOR 1914 · Capitolul 8 / 13
Evrei 8
1Iar cap preste cele ce se zic: Arhiereu ca acesta avem, carele a șezut deadreapta scaunului slavei în ceruri;
2Slujitor sfintelor și cortului celui adevărat, care l-a înfipt Domnul, și nu omul.
3Că tot arhiereul pentru ca să aducă daruri și jertfe se pune; pentru aceea trebuià să aibă cevà și acesta care să aducă.
4Că de ar fi fost pre pământ, nici ar fi fost preot, fiind preoții cei ce aduc darurile după lege;
5Cari slujesc închipuirei și umbrei celor cerești, precum s’au zis lui Moisì când vreà să facă cortul că, vezi, zice: să faci toate după chipul care ți s’au arătat ție în munte.
6Iar acum mai osebită slujire a dobândit, întru cât este și de așezământ de lege mai bună, mijlocitor, care spre mai bune făgăduințe s’a așezat.
7Că de ar fi fost cel dintâi fără de prihană, nu s’ar fi căutat loc celui de al doilea.
8Că defăimându’i pre dânșii, zice: iată, zile vor venì, zice Domnul, și voiu săvârșì preste casa lui Israil și preste casa lui Iuda așezământ de lege nouă;
9Nu după așezământul de lege care l-am făcut părinților lor, în ziua când i-am apucat pre dânșii de mâna lor, ca să’i scot din pământul Eghipetului; căci ei n’au rămas întru așezământul de lege al meu, și eu i-am părăsit pre ei, zice Domnul.
10Căci acesta este așezământ de lege, care voiu pune casei lui Israil după zilele acelea, zice Domnul; dând legile mele în cugetele lor, și în inimele lor le voiu scrie pre ele, și voiu fi lor Dumnezeu, și ei vor fi mie norod;
11Și nu va mai învățà fiecare pre vecinul său, și fiecare pre fratele său, zicând: cunoaște pre Domnul, că toți mă vor ștì, dela cel mic până la cel mare al lor.
12Căci milostiv voiu fi nedreptăților lor, și păcatele lor, și fărădelegile lor nu le voiu mai pomenì.
13Și zicând: nouă, a învechit pre cea dintâi; iar ce se învechește și îmbătrânește aproape este de peire.
Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod) (BOR 1914, 1914) · limba și ortografia ediției din 1914 · Domeniu public · archive.org