Bible Explorer

Biblia › Evrei › 2

BOR 1914 · Capitolul 2 / 13

Evrei 2

1Pentru aceea se cade nouă mai mult să ascultăm cele ce s’au auzit, ca nu cândvà să cădem.

2Că de vreme ce s’a făcut adevărat cuvântul ce s’a grăit prin îngeri, și toată călcarea de poruncă și neascultarea a luat dreaptă răsplătire;

3Cum vom scăpà noi, negrijindu-ne de atâta mântuire? Care luând începere a se vestì dela Domnul, prin cei ce i-au auzit s’a adeverit întru noi;

4Împreună mărturisind Dumnezeu, cu semne și cu minuni, și cu multe feluri de puteri, și cu împărțirile Duhului Sfânt, după a lui voie.

5Că nu îngerilor au supus Dumnezeu lumea cea viitoare, pentru care grăim.

6Și a mărturisit oareunde oare cine, zicând: ce este omul, că îl pomenești pre el? Sau fiul omului, că îl cercetezi pre el?

7Micșoratu-l-ai pre el cu puțin oarece de cât îngerii; cu slavă și cu cinste l-ai încununat pre el și l-ai pus preste lucrurile mâinilor tale.

8Toate le-ai supus supt picioarele lui. Și dacă i-au supus lui toate, nimic n’au lăsat lui nesupus. Ci acum încă nu vedem supuse lui toate.

9Iar mai micșorat cu puțin oare ce decât îngerii vedem pre Iisus, pentru patima morței, cu slavă și cu cinste încununat, ca, cu darul lui Dumnezeu pentru toți să guste moarte.

10Pentrucă se cădeà aceluia, pentru care sunt toate, și prin care sunt toate, carele pre mulți fii la slavă au adus, pre începătorul mântuirei lor prin patimi a’l face desăvârșit.

11Că cela ce sfințește și cei ce se sfințesc dintru unul sunt toți; pentru care pricină nu se rușinează a’i numì pre dânșii frați.

12Zicând: spune-voiu numele tău fraților mei, în mijlocul bisericei te voiu lăudà.

13Și iarăș: eu voiu fi nădăjduindu-mă întru dânsul. Și iarăș: iată eu și pruncii cari mi-au dat mie Dumnezeu.

14Deci de vreme ce s’au făcut părtași pruncii trupului și sângelui, și acelaș asemenea s’au împărtășit acelorași; ca prin moarte să surpe pre cel ce are stăpânirea morței, adică pre diavolul;

15Și să izbăvească pre aceia, cari cu frica morței în toată vieața erau supuși robiei.

16Că nu pre îngeri cu adevărat au luat; ci sămânța lui Avraam au luat.

17Pentru aceea dator erà întru toate a se asemănà fraților, ca să fie milostiv și credincios arhiereu întru cele ce sunt către Dumnezeu, ca să curățească păcatele norodului.

18Că întru ceea ce au pătimit, însuș fiind ispitit, poate și celor ce se ispitesc să le ajute.

Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod) (BOR 1914, 1914) · limba și ortografia ediției din 1914 · Domeniu public · archive.org