Biblia › 2 Împărați › 7
BOR 1914 · Capitolul 7 / 24
2 Împărați 7
1Și a fost când a șezut împăratul în casa sa, și Domnul l-au odihnit pre el de toți vrăjmașii săi cei de prin prejur.
2Și a zis împăratul către Natan prorocul: iată eu lăcuesc în casă de chedru, iar sicriul Domnului șade în cort.
3Și a zis Natan către împăratul: toate câte sunt în inima ta, mergi și le fă, că Domnul este cu tine.
4Și în noaptea aceea fost-au cuvântul Domnului către Natan, zicând:
5Mergi și grăește către robul meu David, acestea zice Domnul: tu nu vei zidì mie casă, în care să lăcuesc eu.
6Că n’am lăcuit în casă din ziua în care am scos pre fiii lui Israil din Eghipet până în ziua aceasta, ci am umblat din loc în loc, și în cort.
7Întru toate care am petrecut cu tot Israilul, au grăit-am către vre o seminție din Israil, căreia am poruncit să pască pre poporul meu Israil zicând: pentruce nu mi-ați zidit casă de chedru?
8Și acum acestea vei grăì robului meu David: acestea zice Domnul Atotțiitorul, luatu-te-am pre tine dela turma oilor, ca să fii tu povățuitor preste poporul meu Israil.
9Și am fost cu tine întru toate ori unde ai umblat, și am pierdut pre toți vrăjmașii tăi dela fața ta, și te-am făcut numit după numele celor mari de pre pământ.
10Și voiu pune loc poporului meu Israil, și-l voiu răsădì pre el, și va lăcuì deosebi, și nu se va grijì mai mult, și nu va mai adaoge fiul nedreptății a-l smeri pre el ca la început,
11Din zilele în care am pus judecători preste poporul meu Israil, și te voiu odihnì pre tine de toți vrăjmașii tăi, și va spune ție Domnul, că vei zidì lui casă.
12Și va fi după ce se vor plinì zilele tale, vei dormì cu părinții tăi; voiu ridicà sămânța ta după tine, care va fi din pântecele tău, și voiu gătì împărățiea lui.
13Acesta va zidì casă numelui meu, și voiu întărì scaunul lui până în veac.
14Eu voiu fi lui tată și el va fi mie fiu, și de va face nedreptate, îl voiu certà pre el cu toiagul omenesc și cu rane de ale fiilor omenești.
15Iar mila mea nu o voiu depărtà dela el, precum o am depărtat dela cei ce i-am lepădat dela fața mea.
16Ci credincioasă va fi casa lui și împărațiea lui până în veac înaintea mea, și scaunul lui va fi întărit în veac.
17Toate cuvintele acestea și toată vedenia aceasta, așà le-a spus Natan către David.
18Și intrând împăratul David a șezut înaintea Domnului, și a zis: cine sunt eu Doamne al meu Doamne! Și ce este casa mea de m’ai iubit pre mine atâta?
19Puțin m’am micșorat înaintea ta Doamne al meu Doamne! Că ai grăit pentru casa robului tău, ca să fie îndelungată, iar aceasta este legea omului Doamne al meu Doamne!
20Și ce va mai adaoge David a mai grăì către tine? Și acum tu știi pre robul tău Doamne al meu Doamne!
21Și pentru robul tău ai făcut, și după inima ta ai făcut tot binele acesta, să-l arăți robului tău.
22Pentru ca să te măresc pre tine, Doamne al meu! Că nu este ca tine și nu este Dumnezeu afară de tine întru toate, care am auzit cu urechile noastre.
23Și ce neam altul pre pământ este ca poporul tău Israil? Pre care să-l fi povățuit Dumnezeu, ca să-l răscumpere luiș popor, ca să-i pui tu nume și să-i faci lucruri mari și luminate, ca să gonești tu dela fața poporului tău, pre care l-ai răscumpărat ție din Eghipet, neamuri și lăcașuri.
24Și ți-ai gătit ție pre poporul tău Israil să fie ție popor până în veac, și tu Doamne te-ai făcut lor Dumnezeu!
25Și acum Doamne al meu Doamne! Cuvântul care l-ai grăit despre robul tău și despre casa lui, adeverește-l până în veac, Doamne atotțiitorule, Dumnezeul lui Israil, fă precum ai grăit!
26Și acum mărească-se numele tău până în veac, și să se zică Domnul atotțiitorul Dumnezeu preste Israil, și casa robului tău David va fi îndreptată înaintea ta.
27Că tu Doamne atotțiitorule! Dumnezeul lui Israil, ai descoperit acestea robului tău, zicând: casă voiu zidì ție; pentru aceea a aflat robul tău cu inima sa, ca să se roage către tine rugăciunea aceasta.
28Și acum Doamne al meu Doamne! Tu ești Dumnezeu, și cuvintele tale vor fi adevărate, că ai grăit despre robul tău bunătățile acestea.
29Și acum începe și binecuvântează casa robului tău, ca să fie în veac înaintea ta; că tu Doamne al meu Doamne! Ai grăit, și din binecuvântarea ta să se binecuvinteze casa robului tău, ca să fie în veac înaintea ta.
Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod) (BOR 1914, 1914) · limba și ortografia ediției din 1914 · Domeniu public · archive.org