1 Corinteni 7

1Iar pentru care mi-ați scris; bine este omului de muiere să nu se atingă.

2Iar pentru curvie, fiecare să’și aibă femeia sa, și fiecare femeie să’și aibă bărbatul său.

3Bărbatul datornica dragoste să’i deà femeii; așijderea și femeia bărbatului.

4Femeia trupul său nu își stăpânește, ci bărbatul; așijderea și bărbatul trupul său nu își stăpânește, ci femeia.

5Să nu opriți datoria unul altuia, fără numai din buna voință, la o vreme, ca să vă îndeletniciți în post și în rugăciune; și iarăș să vă împreunați, ca să nu vă ispitească pre voi satana pentru neînfrânarea voastră.

6Și aceasta o zic după sfat, iar nu după poruncă.

7Că voesc ca toți oamenii să fie precum și eu. Ci fiecare are darul său dela Dumnezeu, unul așà, iar altul într’alt chip.

8Iar zic celor necăsătoriți și văduvelor: bine este lor de vor rămâneà precum și eu.

9Iar de nu se vor puteà țineà, să se căsătorească; că mai bine este să se căsătorească decât să arză.

10Iar celor căsătoriți poruncesc, nu eu, ci Domnul: femeia de bărbat să nu se desparță.

11Iar de se va despărțì, să nu se mărite, sau să se împace cu bărbatul său; și bărbatul pre femeie să nu o lase.

12Iar celorlalți eu zic, nu Domnul; de are vre un frate femeia necredincioasă, și ea va voì să viețuiască cu el, să nu o lase pre ea.

13Și femeia de are bărbat necredincios, și acela va voì să viețuiască cu dânsa, să nu’l lase pre el.

14Pentrucă se sfințește bărbatul necredincios prin femeia credincioasă, și se sfințește femeia necredincioasă prin bărbatul credincios; că într’alt chip feciorii voștri necurați ar fi; iar acum sfinți sunt.

15Iar de se desparte cel necredincios, desparță-se. Că nu este robit fratele sau sora într’unele ca acestea; că spre pace ne-au chemat pre noi Dumnezeu.

16Că ce știi, femeie, de’ți vei mântuì bărbatul? Sau ce știi, bărbate, de’ți vei mântuì femeia?

17Însă fiecăruia precum i-au împărțit Dumnezeu, și fiecare precum l-au chemat Domnul, așà să umble. Și așà întru toate bisericile rânduesc.

18De este cinevà chemat fiind tăiat împrejur, să nu poftească netăiere împrejur. Întru netăiere împrejur cinevà s’a chemat? Să nu se taie împrejur.

19Tăierea împrejur nimic este, și netăierea împrejur nimic este, ci paza poruncilor lui Dumnezeu.

20Fiecare întru chemarea care s’a chemat, întru aceea să rămâe.

21Rob ești chemat? Nu te grijì; ci de și poți să fii slobod, mai mult te supune.

22Că cel ce este chemat întru Domnul rob, slobod Domnului este; așijderea și cel ce este chemat slobod, rob este lui Hristos.

23Cu preț sunteți cumpărați; nu vă faceți robi oamenilor.

24Fiecare întru ce este chemat, fraților, întru aceea să rămâe înaintea lui Dumnezeu.

25Iar pentru fecioare porunca Domnului nu am; iar sfat dau, ca un miluit dela Domnul, a fi credincios.

26Socotesc dar, că acest lucru este bun pentru această de acum nevoe, că bine este omului așà a fì.

27Legatu-te-ai cu femeie? Nu căutà dezlegare. Dezlegatu-te-ai de femeie? Nu căutà muiere.

28Iar de te-ai și însurat, n’ai greșit, și de s’a măritat fecioara, n’a greșit. Dar necaz în trup vor aveà unii ca aceștia; iar eu vă cruț pre voi.

29Iar aceasta zic fraților, că vremea de acum scurtă este; că și cei ce au femei să fie ca și cum n’ar aveà;

30Și cei ce plâng, ca și cum n’ar plânge; și cei ce se bucură, ca și cum nu s’ar bucurà; și cei ce cumpără, ca și cum n’ar stăpânì.

31Și cei ce se folosesc cu lumea aceasta, ca și cum nu s’ar folosì; că trece chipul lumei acesteea.

32Și voesc ca voi fără de grije să fiți. Cel neînsurat grijește de ale Domnului, cum va plăceà Domnului;

33Iar cel ce s’a însurat grijește de ale lumei, cum va plăceà femeii.

34Se deosebește muierea și fecioara. Cea nemăritată se grijește de ale Domnului, cum va plăceà Domnului, ca să fie sfântă și cu trupul și cu sufletul; iar cea măritată se grijește de ale lumei, cum va plăceà bărbatului.

35Și aceasta spre al vostru folos zic; nu ca să vă pun vouă cursă, ci spre bună cuviință, și apropiere de Domnul fără sminteală.

36Iar de i se pare cuivà că i se va face vreo necinste pentru fecioara sa, dacă îi trec tinerețele, și așà trebue a se face, ce voește facă, nu greșește; mărite-se.

37Iar care stă întemeiat în inimă, neavând nevoe, și are stăpânire preste a sa voie, și aceasta a judecat întru inima sa, a păzì pre fecioara sa, bine face.

38Deci dar, și cel ce își mărită pre fecioara sa, bine face; iar cel ce nu o mărită mai bine face.

39Femeia legată este de lege în câtă vreme trăește bărbatul ei; iar dacă va adormì bărbatul ei, slobodă este după care va vrea să se mărite; numai întru Domnul.

40Iar mai fericită este de va rămâneà așà, după sfatul meu; că mi se pare, că și eu am Duhul lui Dumnezeu.