Cuviosul Martinian (sec. V)

Martinian a plecat la optsprezece ani să trăiască ca sihastru pe un munte lângă Cezareea Palestinei și a petrecut acolo douăzeci și cinci de ani. Viața lui povestește că o curtezană numită Zoe a venit la chilia lui într-o noapte cu furtună, prefăcându-se călătoare rătăcită. Ca să biruie ispita, el a aprins un foc și a stat în el desculț până când trupul i s-a ars. Zoe s-a pocăit, a mers la obștea Sfintei Paula din Betleem și a trăit acolo ca monahie.

Martinian s-a mutat pe o stâncă golașă din mare. Când o corabie s-a scufundat acolo, singura supraviețuitoare, o fată numită Fotinia, a rămas pe stâncă ca sihastră, iar el a plecat; Viața spune că doi delfini l-au dus la țărm. Și-a petrecut restul vieții rătăcind, a vizitat o sută șaizeci și patru de cetăți și a murit la Atena, circa 422.