BOR 1914 · Capitolul 8 / 12
Daniil 8
1În anul al treilea al împărăției lui Valtasar împăratul, vedenie s’a arătat mie: eu Daniil, după ce mi s’a arătat mie la început,
2Și eram în Susa cetatea cea împărătească, care este în țara Elamului și am văzut vedenie și eu eram la Uval.
3Și am ridicat ochii mei și văzuiu și iată un berbece stà înaintea lui Uval: și aveà coarne și coarnele erau înalte și unul mai înalt decât altul și cel mai înalt a crescut alături.
4Și am văzut berbecele împungând asupra mărei și asupra miezului nopței și a austrului și toate hiarele nu puteau stà înaintea lui, și nu erà cine să le scoață din mâna lui, și a făcut după voea sa și s’a mărit.
5Și eu priveam, și iată un țap de capre veneà de către amiazăzi preste fața a tot pământul, și țapul aveà un corn, care se vedeà între ochii lui.
6Și a venit țapul până la berbecele care aveà coarne, pre care l-am văzut stând înaintea lui Uval, și a alergat la el întru pornirea puterei sale.
7Și l-am văzut pre el până ce a ajuns la berbece, și s’a repezit asupra lui și a lovit pre berbece, și i-a zdrobit amândouă coarnele lui, și n’a putut berbecele să steà înaintea lui, și l-a aruncat pre pământ și l-a călcat, și n’a fost cine să scoață berbecele din mâna lui.
8Și țapul caprelor s’a mărit foarte și s’a întărit, și s’a zdrobit cornul lui cel mare, și au crescut alte patru coarne de desuptul lui spre patru vânturi ale cerului.
9Și dintru unul dintr’însele a ieșit un corn tare, și s’a mărit foarte către austru și către răsărit.
10Și s’a mărit până la puterea cerului, și a aruncat jos pre pământ din puterea cerului și din stele, și le-a călcat pre ele.
11Și până la mai marele puterii s’a mărit, și pentru el s’a turburat jertfa și el a sporit și Biserica s’a pustiit.
12Și s’a dat preste jertfă păcat, și s’a lepădat jos dreptatea, și a făcut și a sporit el.
13Și am auzit pre un sfânt grăind, și a zis un sfânt lui Felmon celui ce grăià: până când vederea va stà, și jertfa ceea ce s’a luat și păcatul pustiirei cel ce s’a dat, și Biserica și puterea se va călcà?
14Și i-a zis lui: până seara și dimineața, zile două mii și patru sute, și se va curăți Biserica.
15Și a fost dacă am văzut eu Daniil vedenia, și am cercat înțelegerea, iată a stătut înaintea mea ca o vedere de bărbat.
16Și am auzit glas de bărbat între Uval, și a chemat și a zis: Gavriile! Fă pre acela să înțeleagă vedeniea.
17Și a venit și a stătut lângă mine, și când a venit el m’am uimit, și căzuiu pre fața mea, și a zis către mine: înțelege fiul omului! Că încă la sfârșitul vremei va fì vedenia.
18Și grăind el cu mine, am căzut cu fața mea pre pământ, și s’a atins de mine, și m’a pus pre picioarele mele.
19Și a zis: iată eu arăt ție cele ce vor să fie în zilele cele de pre urmă ale mâniei, încă la sfârșitul vremii.
20Berbecele care l-ai văzut, care aveà coarne, este împăratul Midilor și al Perșilor;
21Iar țapul caprelor împăratul Elenilor este, și cornul cel mare, care erà între ochii lui, acesta este împăratul cel dintâiu.
22Și cel ce s’a zdrobit, și au crescut patru coarne de desuptul lui, patru împărați din neamul lui se vor sculà, și nu cu puterea lui.
23Și la zilele cele de pre urmă ale împărăției lor, când se vor plinì păcatele lor, se va sculà un împărat fără de rușine la față, și care va înțelege gâciturile,
24Și puterea lui se va întărì, măcar că nu cu puterea sa, și minunat va stricà și va sporì și va face și va pierde pre cei tari și pre poporul cel sfânt.
25Și jugul sarcinii lui se va sporì, vicleșug va fì în mâna lui, și cu inima sa se va mărì, și cu vicleșug va stricà pre mulți, și spre pierderea multora va stà, și ca pre niște ouă în mâini îi va zdrobì pre ei.
26Și vedeniea cea de seara și cea de dimineața, ce s’a zis, adevărată este, și tu pecetluește vedeniea, că după zile multe va fì.
27Și eu Daniil am adormit, și am fost bolnav vreo câteva zile, și m’am sculat, și făceam lucrurile împăratului, și mă miram de vedenie, și nu erà cine să o înțeleagă.
Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod) (BOR 1914, 1914) · limba și ortografia ediției din 1914 · Domeniu public · archive.org