Bible Explorer

Explorează › Împărați și Cronici alături › De la Iezechia la Iosia

Împărați și Cronici alături · De la Iezechia la Iosia

Iosia și cartea Legii

4 Împ 22:1–20 · 2 Par 34:1–28

4 Împărați

4 Împ 22:1–20

1În vârstă de opt ani erà Iosia, când a început a împărățì, și treizeci și unul de ani a împărățit în Ierusalim, și numele mumei lui Iedia fata lui Edela din Vasurot.

2Și a făcut ce este drept întru ochii Domnului, și a mers pre toată calea lui David tatăl său, nu s’a abătut deadreapta, nici deastânga.

3Și a fost în anul al optsprezecelea al împăratului Iosia în luna a șaptea, a trimis împăratul pre Sapfan logofătul casei Domnului feciorul lui Ezelia fiul lui Mesolam, zicând:

4Sue-te la Helchia preotul cel mare, și pecetluește argintul, care s’a băgat în casa Domnului, care l-au băgat cei ce păzesc pragul dela popor.

5Și să-l deà în mâinile celor ce fac lucrurile cele ce sunt în casa Domnului, și l-a dat celor ce fac lucrurile în casa Domnului, și ei să dreagă stricăciunea casei.

6Teslarilor și clăditorilor și zidarilor, ca să cumpere lemne și pietre cioplite, să dreagă stricăciunea casei.

7Nu luà dela ei seamă de argintul ce-l dà lor, că cu credință lucrau.

8Și a zis Helchia preotul cel mare către Sapfan logofătul: cartea legii am aflat în casa Domnului, și a dat Helchia lui Sapfan cartea, și o a cetit.

9Și a intrat în casa Domnului la împăratul, și a adus împăratului cuvânt, zicând: topit-au robii tăi argintul, care s’a aflat în casa Domnului, și l-a dat în mâna celor ce fac lucrurile cele ce sunt în casa Domnului.

10Și a spus Sapfan logofătul către împăratul, zicând: o carte mi-a dat mie Helchia preotul.

11Și o a cetit Sapfan înaintea împăratului, și a fost dacă a auzit împăratul cuvintele cărții legii, ș’a rupt hainele sale.

12Și a poruncit împăratul lui Helchia preotul și lui Ahicam feciorul lui Sapfan și lui Ahovor feciorul lui Miheu și lui Sapfan logofătul și lui Asaia sluga împăratului, zicând:

13Mergeți și întrebați pre domnul pentru mine și pentru tot poporul și pentru tot Iuda și pentru cuvintele cărții aceștiea, care s’a aflat, că tare s’a aprins mâniea Domnului asupra noastră, pentrucă n’au ascultat părinții noștri cuvintele cărții aceștia, ca să facă toate câte s’au scris nouă.

14Și a mers Helchia preotul și Ahicam și Ahovor și Sapfan și Asaia la Oldanà prorocița femeia lui Selim feciorul lui Tecue fiul lui Aras păzitorul de haine, și ea lăcuià în Ierusalim în Masena, și a grăit către dânsa.

15Iar ea a zis lor: acestea zice Domnul Dumnezeul lui Israil, spuneți omului celui ce v’a trimis pre voi la mine.

16Acestea zice Domnul: iată eu voiu aduce rele preste locul acesta și preste cei ce lăcuesc într’însul toate cuvintele cărții, care o a cetit împăratul Iudei.

17Pentrucă m’au părăsit pre mine, și au jertfit la dumnezei streini, ca să mă mânie pre mine întru toate faptele mâinilor lor, și se va aprinde mâniea mea în locul acesta, și nu se va stinge.

18Și împăratul Iudei, care v’a trimis pre voi să întrebați pre Domnul, aceasta să-i spuneți, acestea zice Domnul Dumnezeul lui Israil:

19Cuvintele care le-ai auzit, pentru care s’a mâhnit inima ta, și te-ai smerit de fața Domnului, auzind câte am grăit asupra locului acestuia și asupra celor ce lăcuesc într’însul, că se vor stinge și se vor osândì, și ți-ai rupt hainele tale, și ai plâns înaintea mea, și eu încă am auzit, zice Domnul.

20Pentru aceasta iată eu te voiu adăogà pre tine la părinții tăi, și te vei adunà la mormântul tău cu pace, și nu vor vedeà ochii tăi toate relele, care le voiu aduce eu preste locul acesta și preste cei ce lăcuesc pre el, și spuseră împăratului cuvântul.

2 Paralipomene

2 Par 34:1–28

1De opt ani erà Iosia, când a început a împărățì, și treizeci și unul de ani a împărățit în Ierusalim.

2Și a făcut ce este plăcut înaintea Domnului, și a umblat întru toate căile lui David tatăl său, și nu s’a abătut deadreapta sau deastânga.

3În anul al optulea al împărăției sale fiind încă prunc a început a căutà pre Domnul Dumnezeul lui David tatăl său; iar în anul al doisprezecelea al împărăției sale, a început a curățì pre Iuda și Ierusalimul de cele înalte, de desișuri, de capiști și de idoli.

4Și a stricat înaintea lui jertfelnicile Vaalimilor și cele înalte de pre ele, și a tăiat desișurile și cele cioplite, și cele vărsate le-a sfărâmat și le-a mărunțit și le-a topit, și le-a aruncat preste mormintele celor ce au jertfit lor.

5Și oase de Preoți au ars pre jertfelnicile lor, și a curățit pre Iuda și Ierusalimul.

6Și în cetățile lui Manasì și ale lui Efraim și ale lui Simeon și ale lui Neftalim, și în locurile lor prin prejur.

7Și a stricat jertfelnicile lor și desișurile lor, și idolii i-a sfărâmat mărunt, și toate cele înalte le-a tăiat din tot pământul lui Israil, și s’a întors în Ierusalim.

8Și în anul al optsprezecelea al împărăției sale, după ce a curățit pământul și casa, a trimis pre Safan fiul lui Eselia și pre Maasa mai marele cetății și pre Iuah fiul lui Iohaz scriitorul, să întărească casa Domnului Dumnezeului său.

9Și a venit la Helchia preotul cel mare, și a dat argintul să-l pună în casa lui Dumnezeu, care l-au adunat Leviții cei ce păzesc poarta din mâna lui Manasì și a lui Efraim și dela boieri și dela toți ceilalți din Israil și dela fiii Iudei și ai lui Veniamin și dela cei ce lăcuiau în Ierusalim.

10Și l-au dat în mâna lucrătorilor, carii sunt rânduiți în casa Domnului, și l-au dat celor ce fac lucrurile în casa Domnului, ca să tocmească și să întărească casa.

11Și au dat teslarilor și zidarilor să cumpere pietre în patru muchi și lemne de grinzi, să căptușească casele, care le-au surpat împărații Iudei.

12Și oamenii aceia erau cu credință preste lucruri, și preste ei erau priveghetori Iet și Avdia Leviții din fiii lui Merari și Zaharia și Mosolam din fiii lui Kaat, și tot Levitul și tot cel ce știà să cânte cu organe.

13Și preste purtătorii cu umărul și preste lucrătorii de felurite lucruri, din Leviți erau logofeți și judecători și portari.

14Și când scoteau ei argintul, care se puneà în casa Domnului, a aflat Helchia preotul cartea legii Domnului dată prin mâna lui Moisì.

15Și a răspuns Helchia, și a zis către Safan logofătul: cartea legii am aflat în casa Domnului, și a dat Helchia cartea lui Safan.

16Și a adus Safan cartea la împăratul, și a dat împăratului seamă, zicând: tot argintul s’a dat în mâna slugilor tale celor ce fac lucrurile.

17Și a topit argintul care s’a aflat în casa Domnului, și l-a dat în mâna priveghetorilor și în mâna celor ce fac lucrul.

18Și a dat de știre Safan logofătul împăratului, zicând: o carte mi-a dat mie Helchia preotul, și o a cetit Safan înaintea împăratului.

19Și a fost dacă a auzit împăratul cuvintele legii, ș’a rupt hainele sale.

20Și a poruncit împăratul lui Helchia și lui Ahicam feciorul lui Safan, și lui Avdom feciorul lui Mihea și lui Safan logofătul și lui Asaia slugii împăratului, zicând:

21Mergeți și întrebați pre Domnul pentru mine și pentru tot ce a rămas în Israil și în Iuda, pentru cuvintele cărții ce s’a aflat, că mare este mâniea Domnului, care s’a ațâțat asupra noastră, pentrucă n’au ascultat părinții noștri cuvintele Domnului, ca să facă după toate cele scrise în cartea aceasta.

22Și a mers Helchia, și cei ce le-a zis împăratul, la Olda prorocița femeia lui Selim, feciorul lui Tecoe, fiul lui Aras, care păzeà vestminte, acela lăcuià în Ierusalim în Masane, și i-au grăit ei acestea.

23Iar ea le-a zis lor: așà zice Domnul Dumnezeul lui Israil: spuneți omului celui ce v’a trimis pre voi la mine,

24Acestea zice Domnul: iată eu voiu aduce preste locul acesta rele, și preste cei ce lăcuesc într’însul toate cuvintele cele scrise în cartea cea cetită înaintea împăratului Iudei.

25Pentrucă m’au părăsit pre mine, și au tămâiat la dumnezei streini, ca să mă mânie pre mine întru toate faptele mâinilor sale, și se va aprinde mânia mea în locul acesta, și nu se va stinge.

26Și către împăratul Iudei, care v’a trimis pre voi să întrebați pre Domnul, așà să-i ziceți lui: acestea zice Domnul Dumnezeul lui Israil:

27Cuvintele care le-ai auzit, și s’a înfrânt inima ta, și te-ai smerit de fața mea, dacă ai auzit cuvintele mele asupra locului acestuia și asupra celor ce locuiesc într’însul, și te-ai umilit înaintea mea, și ți-ai rupt hainele tale și ai plâns înaintea mea, și eu am auzit, zice Domnul.

28Iată te adaog pre tine la părinții tăi, și te vei sălășluì în mormintele tale cu pace, și nu vor vedeà ochii tăi toate răutățile, care le voiu aduce eu preste locul acesta, și preste cei ce lăcuiesc pre dânsul, și au dus împăratului cuvântul.

Marcate: cuvintele pe care le au toate relatările, în traducerea pe care o citiți. Cele mai dese cuvinte („și”, „el”) nu se marchează; un cuvânt în altă formă poate rămâne nemarcat.

Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod) · Paralele alese de mână după text și verificate cu trimiterile OpenBible.info (CC BY). Alături stă doar aceeași întâmplare sau zicere. OpenBible.info · CC BY