Estir 8

1În ziua aceea împăratul Artaxercsu a dăruit Estirei tot ce aveà Aman vrăjmașul, și a chemat împăratul pre Mardoheu, că a spus Estir, că este rudenie cu el.

2Și a luat împăratul inelul, care l-a luat dela Aman și l-a dat lui Mardoheu.

3Și a pus Estir pre Mardoheu preste toate ale lui Aman, și adăogând a grăit către împăratul și a căzut la picioarele lui, și s’a rugat ca să strice răutatea lui Aman și câte a făcut el Jidovilor.

4Și a întins împăratul Estirei toiagul cel de aur, și sculându-se Estir a stat înaintea împăratului.

5Și a zis Estir: de ți se pare ție, și de am aflat har, să se trimiță și să se întoarcă cărțile cele trimise de Aman, care le-a scris să piarză pre Evreii cei din împărățiea ta.

6Că, cum voiu puteà vedeà eu chinuirea poporului meu, și cum voiu puteà să mă mântuiesc, când piere neamul meu?

7Și a zis împăratul către Estir: dacă toate câte are Aman ți-am dat și ți-am dăruit ție, și pre el l-am spânzurat pre lemn, pentrucă a ridicat mâinile asupra Jidovilor, ce încă mai ceri?

8Scrieți și voi cu numele meu, cum vă place, și pecetluiți cu inelul meu, că, câte se scriu din porunca împăratului și se pecetluiesc cu inelul meu, nimenea nu se poate împrotivì acelora.

9Și s’a chemat scriitorii în luna dintâiu, care este Nisan în douăzeci și trei a anului acestuia, și s’au scris Evreilor, câte a poruncit dregătorilor casei și căpeteniilor domnilor dela India până la Etiopia, la o sută și douăzeci și șapte de domni în fiecare țară în limba lor.

10Și s’a scris în numele împăratului și s’a pecetluit cu inelul lui, și a trimes scrisorile prin purtătorii de cărți,

11Și le-a poruncit lor, ca să trăiască după legile lor în toată cetatea, și să-și izbândească, și vrășmașilor săi să le facă ce vreau, să-i piarză, să-i omoare cum vor socotì, să le jefuiască lucrurile și să pustiască țările vrășmașilor săi și să împărțească prăzile lor.

12Pre cari i-au ucis într’o zi în toată împărăția lui Artaxercsu, în ziua a treisprezecea a lunii a douăsprezecea care este Adar.

13Acesta este izvodul cărților celor scrise: marele împărat Artaxercsu celor ce sunt puși căpetenii preste o sută și douăzeci și șapte de țări, dela India până la Etiopia, și celor ce ale noastre cugetă, bucurie: „Mulți cu prea multa făcătorilor de bine bunătate mai adesea cinstindu-se mai mult se trufesc. Și nu numai celor supuși nouă caută a le face rău, ei neputând suferì, ci și asupra făcătorilor săi de bine se silesc a meșteșugì. Și mulțămirea nu numai dintre oameni stricându-o, ci și cu bunătățile, care le au semețindu-se și înălțându-se, de certarea cea urîtoare de rele a lui Dumnezeu, celui ce toate pururea le vede socotesc a fugì. Și de multe ori se întâmplă, ca pre cari stăpânitorul mai prieteni și mai credincioși i-a făcut, cărora cârma împărăției o a încredințat, pre domnii săi în foarte mari primejdii i-au băgat, fiindcă ar vreà a se folosì cu ei, pentru ca să-și izbândească strâmbătățile sale, cele deosebi, varsă sângele nevinovaților. Și înșală mintea stăpânitorilor lor, care nu știe de înșelăciune, și înțelepciunea cu viclenie și cu minciuni o amăgesc. Care lucru și din istoriile cele vechi, precum am arătat, și din cele ce sunt înaintea ochilor noștri se dovedește, cum că cu rele îndemnări ale unora bunăvoință a împăraților se întoarce spre rău. Pentru aceea purtând grije, ca cu toți oamenii din împărăția noastră să se ție pacea, nebăgând seamă de pârele, cu care se nevoiesc să ne înșale pre noi, osebind cele ce se pun înaintea ochilor noștri, socotindu-le cu blândă cercetare. Pentru aceea nu trebuie să gândiți, că din ușurarea minții noastre vine, de dăm porunci osebite, ci cum că după întâmplarea și lipsa vremilor, precum poftește folosul deobște, judecăm. Și ca mai bine să înțelegeți ce zicem, Aman fiul lui Amadat, și cu mintea și cu neamul machidonean, și strein de sângele Perșilor, și bunătatea noastră cu tirănia întinând-o ca pre un nemernic l-am fost primit. Și făcându-se prieten nouă, a cunoscut iubirea noastră de oameni, care aveam spre tot neamul atâta, cât tatăl nostru s’a chemat, și de toți s’a cinstit al doilea după noi. Și într’atâta s’a înălțat cu semeția, în cât a vrut să ne lipsească și de împărăție și de vieață. Și pre Mardoheu mântuitorul, și foarte marele făcător de bine al nostru, și pre cea fără de prihană soțiea împărăției noastre Estir cu tot neamul lor cu multe minciuni și meșteșugiri de înșelăciune i-a cerut spre pierzare. Gândind că dacă îi va omorî pre ei, ne va aflà pre noi singuri, și împărățiea Perșilor o va mutà la Machidoneni. Iar noi pre Jidovii, pre cari cel de trei ori spurcat i-a dat spre moarte, i-am aflat nu făcători de rele, ci prea cu drepte legi viețuind și fiind fii prea înaltului și prea marelui Dumnezeu celui viu, celui ce cu bună vrerea sa ne-au dat nouă și strămoșilor noștri împărățiea. Nu veți ascultà de cărțile cele trimise de Aman al lui Amadat, pentru care răutate a lui înaintea porților cetății Susilor s’a spânzurat cu toată casa, Dumnezeu atotțiitorul degrab dând lui judecată, de ce a fost vrednic. Iar scrisoarea cărții aceștia să o vestiți în tot locul cu îndrăzneală, să lăsați pre Jidovi să trăiască după legile lor. Și să le ajutați lor, ca pre cei ce din vremea primejdiei s’au sculat asupra lor, să-și izbândească în treisprezece zile ale lunii a douăsprezecea, care este Adar, pentrucă această zi, care erà să fie de pierirea neamului celui ales atotputernicului Dumnezeu, o au făcut lor de bucurie. Pentru aceea dar și voi între sărbătorile voastre cele numite să o țineți și să o serbați cu toată desfătarea, ca și acum și după aceasta mântuire să fie vouă și celor ce binevoesc Perșilor, iar celor ce ne viclenesc nouă, pomenire de pierire. Iar toată cetatea sau țara, care nu va face așà, cu sabie și cu foc să piară cu urgie, ca nu numai oamenilor necălcată, ci și hiarelor și pasărilor în toată vremea urîtă să fie. Iar izvoadele să se pue la vederea ochilor în toată împărățiea, și gata să fie toți Evreii într’această zi, să bată pre vrăjmașii lor“.

14Și au ieșit călăreții grăbind să facă cele zise de împăratul, și au vestit porunca și în cetatea Susa.

15Și Mardoheu a ieșit îmbrăcat cu veșmânt împărătesc, și având cunună de aur și diademă de vison mohorîtă, și văzând cei din Susa s’au veselit.

16Iar Jidovilor s’a făcut lumină și veselie.

17Prin cetăți și prin țări ori unde s’a dat porunca bucuriei și veseliei Jidovilor, desfătare și veselie, și mulți din neamuri se tăiau împrejur și se făceau Jidovi pentru frica Jidovilor.