Eclisiastul 2

1Zis-am eu întru inima mea: vino acum să te ispitesc în veselie și vezi binele, și iată și aceasta este deșertăciune.

2Râsului i-am zis nebunie, și bucuriei, căci faci aceasta?

3Și am socotit: oare inima mea trage-va ca vinul trupul meu, și inima mea m’a povățuit întru înțelepciune, ca să stăpânesc preste desfătare până voiu vedeà, care este binele fiilor oamenilor, care să’l facă supt soare în numărul zilelor vieții lor.

4Mărit-am lucrurile mele, ziditu-mi-am case, săditu-mi-am vii.

5Făcutu-mi-am grădini și livezi, și am sădit într’însele tot felul de pom roditor.

6Făcutu-mi-am lacuri de ape ca să ud dintr’însele dumbrava de lemne odrăslitoare.

7Avut-am slugi și slujnice, și robi am avut, și cirezi și turme multe am avut, mai mult decât toți cei ce au fost mai nainte de mine în Ierusalim.

8Adunatu-mi-am argint și aur, și avuțiile împăraților și ale țărilor. Făcutu-mi-am cântăreți și cântărețe, și desfătările fiilor omenești, amestecători și amestecătoare de vin.

9Și m’am mărit, și am sporit mai mult decât toți, cei ce au fost mai nainte de mine în Ierusalim, ci și înțelepciunea mea a fost cu mine.

10Și tot ce au poftit ochii mei n’am depărtat dela dânșii, și n’am oprit inima mea dela nici o desfătare, că s’a desfătat inima mea cu toată osteneala mea, și aceasta mi-a fost partea mea din toată osteneala mea.

11Și am căutat eu spre toate lucrurile mele, care le-au făcut mâinile mele, și spre truda, care m’am ostenit a o face, și iată toate sunt deșertăciune și vânare de vânt, și nimic nu este prisosire supt soare.

12Și am căutat să văz înțelepciunea și rătăcirea și nebuniea, că cine este omul, care va urmà sfătuirea? Ori câte a făcut aceasta.

13Și am văzut eu, că covârșește înțelepciunea pre nebunie, precum covârșește lumina pre întunerec.

14Ochii înțeleptului în capul lui, iar cel fără de minte întru întunerec umblă, și am cunoscut eu, că o întâmplare va întâmpinà pre toți aceștia.

15Și am zis eu întru inima mea, că precum se întâmplă celui nebun, și mie mi se va întâmplà, și pentru ce mai mult m’am străduit eu? Și am grăit întru inima mea, că cel nebun din prisosință grăește, ci și aceasta este deșertăciune.

16Că nu este pomenirea celui înțelept cu cel nebun în veac, pentrucă în zilele cele viitoare pre toate le va acoperì uitarea, și cum va murì cel înțelept cu cel nebun?

17Și am urît vieața, că vicleană este asupra mea fapta cea făcută supt soare, că toate sunt deșertăciune și vânare de vânt.

18Și am urît eu toată osteneala mea, care am ostenit supt soare, pentrucă o las pre ea omului, care s’a născut după mine.

19Și cine știe, oare înțelept va fì au nebun? Și oare stăpânì-va toată osteneala mea, care m’am ostenit și m’am străduit supt soare? Ci și aceasta este deșertăciune.

20Și m’am întors eu, ca să încetez cu inima mea dela toată osteneala, care m’am ostenit supt soare.

21Că este om, care se ostenește cu înțelepciune și cu știință și cu bărbăție, și va da partea sa omului, care nu s’a ostenit întru aceea, ci și aceasta este deșertăciune și răutate mare.

22Că ce are omul din toată osteneala sa, și din alegerea inimei sale, cu care s’a ostenit el supt soare?

23Că toate zilele lui sunt ale durerilor, și a mâniei migăiala lui, cât nici noaptea nu doarme inima lui, și aceasta deșertăciune este.

24Nu este bine omului, fără numai ce mănâncă și ce beà, și arată sufletului său din osteneala sa; ci și aceasta am văzut eu că din mâna lui Dumnezeu este.

25Că cine va mâncà și va beà, afară de dânsul?

26Că omului celui bun înaintea feții lui i-au dat înțelepciune și minte și veselie; iar celui păcătos i-au dat grije să umble și să adune, ca să deà celui bun înaintea feții lui Dumnezeu; ci și aceasta este deșertăciune și vânare de vânt.