Eclisiastul 3

1De toate este vreme, și tot lucrul supt soare are vreme.

2Vreme este a naște, și vreme este a murì, vreme este a sădì, și vreme este a smulge ce este sădit.

3Vreme este a ucide, și vreme este a vindecà, vreme este a surpà, și vreme este a zidì.

4Vreme este a plânge, și vreme este a râde, vreme este a se tânguì, și vreme este a jucà.

5Vreme este a zvârlì pietre, și vreme este a strânge pietre; vreme este a îmbrățișà și vreme este a se depărtà de îmbrățișare.

6Vreme este a căutà și vreme este a pierde, vreme este a țineà și vreme este a lepădà.

7Vreme este a rupe și vreme este a coase, vreme este a tăceà și vreme este a vorbì.

8Vreme este a iubì și vreme este a urî. Vreme este de răsboiu și vreme este de pace.

9Ce are mai mult cel ce lucrează din osteneala sa?

10Văzut-am toată migăiala, care o au dat Dumnezeu fiilor oamenilor, ca să migăiască într’însa.

11Toate câte le-au făcut, bune sunt în vremea sa, și tot veacul l-au dat în inimile lor, ca să nu afle omul făptura, care au făcut Dumnezeu din început până în sfârșit.

12Cunoscut-am că nu este bine, fără numai a se veselì și a face bine în vieața sa.

13Și tot omul, care mănâncă și beà, și vede binele întru toată osteneala sa, darul lui Dumnezeu este.

14Cunoscut-am că toate câte au făcut Dumnezeu, acestea vor fì în veac, la acelea nu se poate adaoge, și dela ele nu se poate luà, și Dumnezeu au făcut ca să se teamă de fața lui.

15Ce s’a făcut, iată este, și toate câte vor să fie, iată au fost, și Dumnezeu va căutà pre cel ce se gonește.

16Și am văzut încă supt soare locul judecății și acolo este cel fărădelege, și locul dreptului, acolo este cel credincios.

17Și am zis eu întru inima mea: pre cel drept împreună și pre cel fărădelege va judecà Dumnezeu; că de tot lucrul și de toată fapta va fi acolo vreme.

18Zis-am eu întru inima mea de vorba fiilor omenești: că’i va osebì pre ei Dumnezeu, ca să arate că dobitoace sunt.

19Și cum că întâmplarea fiilor omenești, și întâmplarea dobitocului, o întâmplare este; precum este moartea acestuia, așà și moartea aceluia, și un duh este în toate, și cu ce covârșește omul pre dobitoc? Cu nimic, că toate sunt deșertăciune.

20Toate merg la un loc, toate s’au făcut din țărână, și toate se vor întoarce în țărână.

21Și cine știe; oare duhul fiilor oamenilor se sue în sus? Și duhul dobitocului oare se pogoară în jos în pământ?

22Și am văzut, că nu este bine, fără numai a se veselì omul întru lucrul său, că acesta este partea lui; că cine’l va duce pre el, ca să vază ceea ce va fi după el?