Eclisiastul 7

1Ce folosește omului? Că cine știe care este binele omului în vieață, în numărul zilelor vieții deșertăciunei lui, și le-a făcut pre ele ca umbra? Că cine va spune omului ce va fi după el supt soare?

2Mai bun este numele bun, decât untuldelemn bun, și ziua morții decât ziua nașterii.

3Mai bine este a merge la casa plângerii, decât la casa ospățului; pentrucă acesta este sfârșitul a tot omul, și cel viu va pune ce este bun întru inima sa.

4Mai bună este mâhnirea decât râsul, că prin întristarea feții se îndreptează inima.

5Inima înțelepților în casa plângerii; iar inima nebunilor în casa veseliei.

6Mai bine este a auzì certarea înțeleptului, decât omul care aude cântecele nebunilor.

7Că precum este troznetul spinilor supt căldare, așà este râsul nebunilor; ci și aceasta este deșertăciune.

8Năpastea împresură pre cel înțelept, și strică inima celui de bun neam.

9Mai bun este sfârșitul cuvântului, decât începutul lui; mai bun este cel răbdător, decât cel trufaș cu inima.

10Să nu grăbești cu duhul tău a te mânieà, că mâniea în sânul nebunilor se odihnește.

11Să nu zici: ce este că zilele cele mai dinainte, erau mai bune decât acestea? Că nu înțelepțește ai întrebà aceasta.

12Bună este înțelepciunea cu avuție, și mai mult folosește celor ce văd soarele.

13Că în umbra ei înțelepciunea ca umbra argintului, și prisosința cunoștinții înțelepciunii înviază pre cel ce o are pre ea.

14Vezi lucrurile lui Dumnezeu, că cine va puteà înfrumusețà, pre care Dumnezeu îl va stricà?

15În ziua bunătății trăește în bine, și vezi în ziua răutății, vezi încă și tu cu aceasta tocmirea acestora, care au făcut Dumnezeu pentru graiu, ca să nu afle omul după dânsul nimic.

16Toate le-am văzut în zilele deșertăciunei mele; este drept, care piere întru dreptatea sa, și este nedrept, care multă vreme trăiește întru răutatea sa.

17Nu fii drept prea mult, nici înțelept de prisosit, ca nu cumvà să-ți ieși din fire.

18Și nu fii mult fără de lege, și nu fii aspru, ca să nu mori fără vreme.

19Bine este a se țineà pre sine întru aceasta, iar cu aceasta să nu-ți pângărești mâna ta, că celor ce se tem de Dumnezeu vor ieșì toate.

20Înțelepciunea va ajutà înțeleptului mai mult decât zece puternici, cari sunt în cetate.

21Că nu este om drept pre pământ, care să facă bine și să nu greșească.

22Și la toate cuvintele, care vor grăì cei fără de lege, să nu pui inima ta, ca să nu auzi și tu pre sluga ta blestemându-te.

23Că de multe ori te va viclenì pre tine, și în multe chipuri va necăjì inima ta, pentrucă și tu ai blestemat pre alții mulți.

24Toate acestea le-am ispitit cu înțelepciunea, și am zis:

25Înțelepțì-mă-voiu, și s’a depărtat dela mine mai departe decât erà, că este adâncă adâncime, și cine o va aflà pre ea?

26Înconjurat-am eu și inima mea, ca să știu, și să socotesc, și să caut înțelepciunea și pricina, și să cunosc fără de legea nebunului, și greșala și rătăcirea.

27Și o aflu eu pre ea mai amară decât moartea, cu muerea care este laț vânător, și inima ei mreje, legătură sunt mâinile ei, cel bun înaintea feții lui Dumnezeu se va izbăvì de ea; iar cel păcătos se va prinde întru ea.

28Vezi, aceasta am aflat, zis-a Eclisiastul, odată, și mai de multe ori am cercat, ca să aflu pricina.

29Care a cercat sufletul meu, și nu o aflat, un om dintru o mie am aflat, iar muiere din toate acestea n’am aflat.

30Însă vezi, aceasta am aflat, că au făcut Dumnezeu pre om drept; iar oamenii ei au căutat multe cugetări, cine știe înțelepciunea? Și cine știe dezlegarea cuvântului?