Bible Explorer

Explorează › Împărați și Cronici alături › Regii lui Iuda

Împărați și Cronici alături · Regii lui Iuda

Ahaz, regele lui Iuda

4 Împ 16:1–20 · 2 Par 28:1–27

4 Împărați

4 Împ 16:1–20

1În anul șaptesprezece al lui Fachee feciorul lui Romelie a împărățit Ahaz feciorul lui Ioatam împăratul Iudei.

2În vârstă de douăzeci de ani erà Ahaz când a început a împărățì, și șasesprezece ani a împărățit în Ierusalim, și n’a făcut ce este drept întru ochii Domnului Dumnezeului lui cu credință, ca David tatăl său.

3Și a umblat pre calea împăraților lui Israil, încă și pre fiul său l-a trecut prin foc, după urâciunile neamurilor pre care le-au scos Domnul dela fața fiilor lui Israil.

4Și jertfeà și tămâià pre înălțimi și pre dealuri și supt tot desișul.

5Atunci s’a dus Raason împăratul Siriei și Fachee feciorul lui Romelie împăratul lui Israil la Ierusalim să deà răsboiu, și au împresurat pre Ahaz, și nu l-au putut bate.

6În vremea aceea a întors Raason împăratul Siriei Elatul la Siria, și a scos pre Evrei din Elat, și Idumei au venit în Elat, și au lăcuit acolo până în ziua aceasta.

7Și a trimis Ahaz soli la Telgat-fellasar împăratul Asirienilor, zicând: robul tău și fiul tău sunt eu, vino și mă mântuește din mâna împăratului Siriei și din mâna împăratului lui Israil, carii s’au sculat asupra mea.

8Și a luat Ahaz argintul și aurul, care s’a aflat în vistieriile casei Domnului și în vistieriile casei împăratului, și l-a trimis împăratului Asirienilor dar.

9Și l-a ascultat pre el împăratul Asirienilor, și s’a dus împăratul Asirienilor la Damasc, și l-a luat și l-a dărâmat pre el, iar pre Raason împăratul l-a omorît.

10Și a mers împăratul Ahaz întru întâmpinarea lui Telgat-fellasar împăratul Sirienilor la Damasc, și a văzut jertfelnicul din Damasc, și a trimis împăratul Ahaz la Uriea preotul asemănarea jertfelnicului, și tocmeala lui și toată făptura lui.

11Și a clădit Uriea preotul jertfelnicul după toate câte a trimis împăratul Ahaz din Damasc; așà a făcut Uriea preotul până a venit împăratul dela Damasc.

12Și venind împăratul Ahaz din Damasc, a văzut împăratul jertfelnicul, și s’a apropieat de jertfelnic și s’a suit pre el.

13Și a tămâiat arderea sa și jertfa sa, și a făcut turnarea sa, și a vărsat preste jertfelnic sângele jertfelor de pace ale sale.

14Iar jertfelnicul cel de aramă, care erà înaintea Domnului l-a mutat dinaintea feții casei Domnului, și din mijlocul altarului și din mijlocul casei Domnului, și l-a pus în laturea altarului despre miazănoapte.

15Și a poruncit Ahaz împăratul lui Uriea preotul, zicând: pre jertfelnicul cel mare vei aduce arderea de tot cea de dimineață și jertfa cea de seara, și arderea cea de tot a împăratului și jertfa lui, și arderea cea de tot a tot poporul, și jertfa lor și turnarea lor, și tot sângele arderii de tot și tot sângele jertfei vei turnà preste el; iar jertfelnicul cel de aramă va fi mie să văz ce trebue a face.

16Și a făcut Uriea preotul după toate câte i-a poruncit Ahaz împăratul.

17Și a tăiat împăratul Ahaz închiderile temeliilor, și a mutat dela ele scăldătoarea, și marea o a stricat de pre boii cei de aramă, carii erau de desuptul ei, și o a pus pre temelie de piatră;

18Și temeliea șederii cea zidită în casa Domnului și intrarea împăratului cea din afară, o a întors în casa Domnului dela fața împăratului Asirienilor.

19Iar celelalte întâmplări ale lui Ahaz câte a făcut, au nu sunt acestea scrise în cartea cuvintelor anilor împăraților Iudei?

20Și a adormit Ahaz cu părinții săi, și s’a îngropat cu părinții săi în cetatea lui David, și a împărățit Ezechia feciorul lui în locul lui.

2 Paralipomene

2 Par 28:1–27

1De douăzeci de ani erà Ahaz, când a început a împărățì, și șasesprezece ani a împărățit în Ierusalim, și n’a făcut ce este drept înaintea Domnului ca David tatăl lui.

2Ci a umblat pre căile împăraților lui Israil, că și cioplite a făcut.

3Și idolilor a jertfit în valea Venenom, și a trecut pre fiii săi prin foc după urîciunile neamurilor, pre care le-au scos Domnul dela fața fiilor lui Israil.

4Și tămâia preste cele înalte și pre dealuri și supt tot desișul.

5Și l-au dat pre el Domnul Dumnezeu în mâna împăratului Siriei, și l-a bătut pre el, și a robit din împărățiea lui robime multă, și o a dus în Damasc, și l-au dat pre el în mâinile împăratului lui Israil, și l-a bătut pre el cu rană mare.

6Și a ucís Fachee fiul lui Romelie împăratul lui Israil din Iuda într’o zi o sută și douăzeci de mii de bărbați puternici la vîrtute, pentrucă au părăsit ei pre Domnul Dumnezeul părinților lor.

7Și a ucis Zehri viteazul lui Efraim pre Maasia fiul împăratului și pre Ezrica povățuitorul casei lui și pre Elcana ajutătorul împăratului.

8Și au robit fiii lui Israil din frații lor trei sute de mii, femei și fii și fete, și prăzi multe au luat dela ei, și au dus prăzile în Samaria.

9Și erà acolo un proroc al Domnului, Oded numele lui, și a ieșit întru întâmpinarea oastii celor ce veneau la Samaria, și le-a zis lor: iată mânia Domnului Dumnezeului părinților voștri preste Iuda, și i-au dat pre ei în mâinele voastre, și ați ucis dintru ei cu atâta cruzime că a ajuns până la ceruri.

10Și acum pre fiii lui Iuda și Ierusalimul voi ziceți să-i supuneți să vă fie robi și roabe, au nu iată eu sunt cu voi, să mărturisesc Domnului Dumnezeului vostru?

11Și acum ascultați-mă pre mine, și întoarceți robimea care ați robit din frații voștri, că urgia mâniei Domnului este preste voi.

12Și s’au sculat cei mai mari din fiii lui Efraim, Udia al lui Ioan, Varahia al lui Mosolamot, Ezechia al lui Sellim și Amasia al lui Eldan, asupra celor ce veneau dela răsboiu.

13Și au zis lor: nu băgați la noi robimea aceasta, ca să nu păcătuim Domnului, pentru ce vreți să adaogeți preste păcatele noastre și preste necunoștința noastră? Că mult este păcatul nostru și mânia Domnului preste Israil.

14Și au lăsat răsboinicii robimea și prăzile înaintea boierilor și înaintea a toată adunarea.

15Și s’au sculat bărbații cari chemau numele Domnului, și au luat robimea, și pre toți cei goli i-au îmbrăcat din prăzi, i-au îmbrăcat și i-au încălțat, și le-au dat lor să mănânce și să beà, și i-au uns pre ei, și au ajutorat cu vite pre tot cel neputincios, și i-au dus pre ei în Ierihon cetatea Finichilor la frații lor, și s’au întors în Samaria.

16În vremea aceea a trimes împăratul Ahaz la împăratul Asur, să-i ajute lui și întru aceasta.

17Că se ridicase Idumeenii, și au lovit în Iuda, și au robit robime.

18Și cei de alt neam s’au ridicat, și robiau cetățile șesului despre miazăzì a Iudei, și au luat Vetsamisul și cele din casa Domnului și cele din casa împăratului și dintr’ale boierilor, și a dat împăratul lui, Ailonul și Galironul, Sohonul și satele lui, Tamna și satele ei, Gamza și satele ei, și a lăcuit acolo.

19Că au smerit Domnul pre Iuda pentru Ahaz împăratul Iudei, pentrucă foarte s’a depărtat dela Domnul.

20Și a venit la el Talga-Felasar împăratul lui Asur, și l-a bătut pre el.

21Și a luat Ahaz cele din casa Domnului și cele din casa împăratului și dintr’ale boierilor, și le-a dat împăratului lui Asur, măcar că acela nu i-a fost lui într’ajutor.

22Ci numai ca să-l necăjească pre el, și a adaos a se depărtà dela Domnul, și a zis împăratul Ahaz:

23Căutà-voiu pre dumnezeii Damascului, cari mă bat pre mine, și a zis: că dumnezeii împăratului Siriei ajută lor, pentru aceea voiu jertfì lor, și-mi vor ajutà mie, iar ei au fost spre piedică lui și la tot Israilul.

24Și a depărtat Ahaz vasele casei Domnului, și le-a stricat, și a închis ușile casei Domnului, și ș’a făcut luiș jertfelnice în tot unghiul în Ierusalim.

25Și în fiecare cetate din Iuda a făcut înălțimi, ca să tămâieze dumnezeilor streini, și au mâniat pre Domnul Dumnezeul părinților lor.

26Și celelalte întâmplări ale lui, și faptele lui cele dintâiu și cele de apoi, iată scrise sunt în cartea împăraților lui Iuda și ai lui Israil.

27Și a adormit Ahaz cu părinții săi, și s’a îngropat în cetatea lui David, și nu l-au pus pre el în mormintele împăraților lui Israil, și a împărățit Ezechia fiul său în locul lui.

Marcate: cuvintele pe care le au toate relatările, în traducerea pe care o citiți. Cele mai dese cuvinte („și”, „el”) nu se marchează; un cuvânt în altă formă poate rămâne nemarcat.

Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod) · Paralele alese de mână după text și verificate cu trimiterile OpenBible.info (CC BY). Alături stă doar aceeași întâmplare sau zicere. OpenBible.info · CC BY