Cuviosul Macarie cel Mare, Egipteanul

Macarie s-a născut pe la 300 într-un sat egiptean de lângă pustia Nitriei, fiul unui preot. Tânăr fiind, ducea salpetru din Nitria cu cămila. Devenit pustnic lângă un sat, a fost învinuit pe nedrept că ar fi sedus o fată; în loc să se apere, a țesut coșuri și a trimis banii pentru întreținerea ei, până când, după cum povestește Viața lui, ea a mărturisit adevărul la o naștere grea.

La sfatul lui Antonie cel Mare a mers în pustia Schitului, unde a fost hirotonit preot și a devenit părintele unei mari colonii de monahi. Sub împăratul Valens, episcopul arian Lucie al Alexandriei l-a pus să fie luat noaptea împreună cu alți părinți ai pustiei și exilat pe o insulă îndepărtată; ei s-au întors mai târziu. Macarie a murit pe la 390–391, la vreo nouăzeci de ani. Multe din cuvintele lui s-au păstrat, iar omilii purtând numele lui au fost citite pe scară largă.