Biblia › Plângerile lui Ieremia › 3
BOR 1914 · Capitolul 3 / 5
Plângerile lui Ieremia 3
1Eu bărbat văzând sărăciea, cu toiagul mâniei lui asupra mea.
2Luatu-m’a și m’a dus la întunerec și nu la lumină.
3Însă întru mine a întors mâna sa toată ziua.
4Învechit-a trupul meu și pielea mea, oasele mele le-a zdrobit.
5Zidit-a în preajma mea și a încunjurat capul meu, și a ostenit întru cele întunecoase.
6Așezatu-m’a ca pre morții cei din veac.
7Zidit-a în preajma mea și nu voiu ieșì, îngreuiat-a arama mea.
8Și voiu striga și voiu glăsuì, astupat-a gura-mea.
9Zidit-a din nou căile mele, astupatu-le-a, cărările mele le-a turburat.
10Urs, care pândește este acesta mie ca leul într’ascuns.
11Gonit-a pre cel depărtat și m’a încetat, pusu-m’a stins.
12Întins-a arcul său și m’a stâlpit, ca arcul la săgeată.
13Băgat-a în rărunchii mei tulbele sale.
14Făcutu-m’am ocară la tot poporul meu, cântare lor toată ziua.
15Săturatu-m’a de amărăciune, îmbătatu-m’a de fiere.
16Și a scos cu număr dinții mei, hrănitu-m’a cu cenușe.
17Și a depărtat dela pace sufletul meu, uitat-am cele bune.
18Și am zis: pierit-a puterea mea și nădejdea mea dela Domnul.
19Adusu-mi-am aminte de sărăciea mea și de goana amărăciunei, și a fierei mele.
20Cu pomenire voiu pomenì și va cârtì asupra mea sufletul meu.
21Pre aceasta voiu pune la inima mea și voiu răbdà.
22Milele Domnului, că nu m’au părăsit pre mine, că nu s’au sfârșit îndurările lui.
23Lunile spre dimineți miluiește Doamne, că nu ne-am sfârșit, că nu s’au sfârșit îndurările lui, deșarte în dimineți, multă este credința ta.
24Partea mea este Domnul, zis-a sufletul meu; pentru aceea îl voiu așteptà pre el.
25Bun este Domnul celor ce’l așteaptă pre el, sufletul, care’l va căutà pre el.
26Bine este și va așteptà și va odihnì întru mântuirea lui Dumnezeu.
27Bine este bărbatului, când va ridicà jug în tinerețele sale.
28Ședeà-va singur? Va tăceà, pentrucă a ridicat jug preste sine.
29Își va dà falca sa celui ce’l lovește pre el, săturà-se-va de ocări.
30Că în veac nu se va depărtà Domnul.
31Că cel ce au smerit, milostivì-se-va după mulțimea milei sale.
32N’a răspuns dela inima sa, și a smerit pre fiii bărbatului.
33Ca să smerească supt picioarele sale pre toți legații pământului.
34Ca să abată judecata bărbatului în preajma feței celui înalt.
35Ca să osândiască pre om, când se judecă el, Domnul n’au zis.
36Cine a zis așà și s’a făcut? Domnul n’au poruncit.
37Din gura celui înalt nu vor ieșì cele rele, ci ce este bun.
38Au cârtì-va cel ce trăește, bărbatul pentru păcatul său?
39Cercetatu-s’au calea noastră și s’au cercat și ne vom întoarce până la Domnul.
40Să luăm inimile noastre în mâinile noastre în sus către cer.
41Păcătuit-am, păgânit-am, nu ne-am pocăit.
42Acoperitu-ne-ai întru mânie și ne-ai gonit pre noi, omorîtu-ne-ai, și nu te-ai milostivit.
43Acoperitu-te-ai cu nor pre tine pentru rugăciune,
44Ca să clipesc eu și ca să ne depărtăm ne-ai pus pre noi în mijlocul popoarelor.
45Deschis-au asupra noastră gura lor, toți vrăjmașii noștri.
46Frică și spaimă s’au făcut nouă, ridicare și sfărâmare.
47Slobozirile apelor înaintea ochilor mei, pentru sfărâmarea fetei poporului meu.
48Ochiul meu s’a orbit, nu voiu tăceà, ca să nu fie trezire.
49Până când se va plecà și va vedeà Domnul din cer.
50Ochiul meu va tânjì asupra sufletului meu pentru toate fetele cetăței.
51Vânând m’au vânat ca pre o pasăre; toți vrăjmașii mei în zadar.
52Omorît-au în groapă vieața mea și au pus piatră preste mine.
53Vărsatu-s’a apă preste capul meu, zis-am: lepădat sunt.
54Chemat-am numele tău Doamne din groapa cea prea adâncă.
55Glasul meu ai ascultat, să nu ascunzi urechile tale la rugăciunea mea.
56Spre ajutorul meu te-ai apropiat, în ziua în care te-am chemat pre tine, mi-ai zis mie: nu te teme.
57Judecat-ai Doamne toate judecățile sufletului meu, mântuit-ai vieața mea.
58Văzut-ai Doamne turburările mele, judecat-ai judecata mea.
59Văzut-ai toată izbânda lor și toate gândurile lor întru mine.
60Auzit-ai ocara lor, toate gândurile lor asupra mea.
61Buzele celor ce se ridică asupra mea și cugetele lor asupra mea toată ziua.
62Șederea lor și scularea lor, privește spre ochii lor.
63Răsplătì-vei lor răsplătire, Doamne, după faptele mâinilor lor.
64Dà-vei lor scuteală, a inimei mele osteneală.
65Tu pre ei îi vei gonì cu mânie și’i vei pierde pre ei de supt cer Doamne.
Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod) (BOR 1914, 1914) · limba și ortografia ediției din 1914 · Domeniu public · archive.org