Plângerile lui Ieremia 1

1Și a fost după ce s’a robit Israil și Ierusalimul s’a pustiit, șezut-a Ieremia plângând și a plâns plângerea aceasta spre Ierusalim și a zis: Cum a șezut singură cetatea aceasta cea cu multe popoare, făcutu-s’a ca o văduvă cea cu multe neamuri, care domneà preste țări, ajuns’a birnică.

2Plângând, a plâns noaptea și lacrămile ei pre obrazul ei, și nu erà cine să o mângâe pre ea, din toți cei ce o iubeau pre ea, toți cei ce o iubeau pre ea s’au lepădat de ea, făcutu-s’au vrăjmașii ei.

3Înstrăinatu-s’a Iudeia de smerenia sa, și de mulțimea robirii sale a șezut întru neamuri, n’a aflat odihnă toți cei ce o gonesc pre ea, o au prins pre ea în mijlocul celor ce o necăjesc.

4Căile Sionului plâng, pentrucă nu sunt cei ce veneau la serbare, toate porțile lui perite sunt, preoții lui suspină, fecioarele lui duse sunt, și el se amărăște întru sine.

5Făcutu-s’au cei ce’l necăjesc pre el spre căpetenie, și vrăjmașii lui spre cârmuire, că Domnul l-au smerit pre el, pentru mulțimea păgânătăților lui, pruncii lui mers-au în robie, înaintea feței celui ce’i necăjește.

6Și s’a ridicat dela fata Sionului toată podoaba ei, făcutu-s’au boierii ei ca berbecii, cari n’au aflat pășune și mergeau cu neputință spre fața celui ce’i gonește.

7Adusu-ș’a aminte Ierusalimul de zilele smereniei sale și ale împingerilor sale, de toate poftele sale câte erau din zilele cele din început, când a căzut poporul lui în mâinile celui ce’l necăjește, și nu este cine să’i ajute lui, văzând vrăjmașii lui au râs de înstrăinarea lui.

8Păcat a săvârșit Ierusalimul, pentru aceea spre clătire s’a făcut, toți cei ce’l măreau pre el, smeritu-l-a pre el, pentrucă au văzut rușinarea lui, și încă suspinând el s’a întors în trudă.

9Necurățiea lui înaintea porților lui, nu ș’a adus aminte de cele de pre urmă ale sale, pogorît-a cele prea înălțate, nu este cine să’l mângâe pre el, vezi Doamne smerenia mea că s’a mărit vrăjmașul.

10Mâna sa a întins cel ce îl necăjește la toate poftele lui, pentrucă a văzut neamuri intrând la sfințirea lui, de care a poruncit, să nu intre ele la biserice ta.

11Tot poporul lui prea suspinând, căutând pâine, dat-a cele poftite ale sale întru mâncare, ca să întărească sufletul, vezi Doamne și privește, că s’a făcut necinstit.

12Toți cei ce merg la voi pre cale, întoarceți-vă și vedeți de este durere, ca durerea mea, care s’a făcut, răspunzând întru mine smeritu-m’au Domnul în ziua urgiei iuțimei mâniei sale.

13Dintru înălțimea sa trimis-au foc, în oasele mele pogorîtu-l-au pre el, întins’au mreje picioarelor mele, întorsu-m’am înapoi, datu-m’au Domnul spre pierire, toată ziua spre durere.

14Privighiatu-s’a spre necurățiile mele, în mâinile mele s’a încleștat, suitu-s’a preste cerbicea mea, slăbit-a vîrtutea mea, că au dat Domnul în mâna mea dureri, nu voiu puteà să stau.

15Ridicat-au pre toți cei tari ai mei Domnul din mijlocul meu, chemat-au preste mine vreme, ca să zdrobiască pre cei aleși ai mei, călcat-au Domnul teascul fecioarei fetei lui Iuda, pentru acestea eu plâng.

16Ochiul meu a izvorît apă, pentrucă s’a depărtat dela mine cel ce mă mângâe, cel ce întoarce sufletul meu, pierit-au fiii mei, pentrucă s’a întărit vrăjmașul.

17Întins’a Sionul mâna sa, nu este cine să’l mângâe pre el, poruncit-au Domnul lui Iacov, că împrejurul lui vor fì cei ce’l necăjesc pre el, făcutu-s’a Ierusalimul, ca cel ce este în mijlocul lor.

18Drept este Domnul, că gura lui am amărît, auziți dar toate popoarele și vedeți durerea mea; fecioarele mele și tinerii mei au mers în robie.

19Că am chemat pre iubiții mei, iar ei m’au amăgit, preoții mei și bătrânii mei, în cetate s’au sfârșit, că au cerut mâncare lor, pentru ca să se întoarcă sufletele lor și n’au aflat.

20Vezi Doamne că mă necăjesc, pântecele meu s’a turburat și inima mea s’a întors întru mine, că amărându-mă m’am amărît, dinafară m’a făcut fără de fii sabia, ca moartea în casă.

21Auziți dar că suspin eu, nu este cine să mă mângâe pre mine, toți vrăjmașii mei au auzit răutățile mele și s’au bucurat, că tu ai făcut, adus-ai zi, numit-ai timp, făcutu-s’a mie vai! vai!

22Să intre toată răutatea lor înaintea feței tale și’i greșește pre ei, în ce chip au făcut ei greșale pentru toate păcatele mele, că multe sunt suspinurile mele și inima mea se mâhnește.