Biblia › 2 Corinteni › 8
BOR 1914 · Capitolul 8 / 13
2 Corinteni 8
1Și arătăm, fraților, darul lui Dumnezeu cel dat întru bisericile Machedoniei;
2Că întru multă ispită de necaz, prisosința bucurie lor și sărăcia lor cea adâncă a sporit spre bogăția bunătăței lor.
3Căci după puterea lor (mărturisesc însumi), și preste putere voioși au fost;
4Cu multă rugăminte rugându-ne pre noi ca să luăm darul, și împărtășirea slujbei celei către sfinți.
5Și nu precum aveam nădejde, ci singuri pre sine s’au dat întâiu Domnului, și nouă prin voea lui Dumnezeu.
6Cât am rugat noi pre Tit, ca precum mai înainte a început, așà să și săvârșiască întru voi și darul acesta.
7Și precum întru toate prisosiți, cu credința și cu cuvântul și cu cunoștința și cu toată sârguință și cu dragostea voastră către noi, așà și întru darul acesta să prisosiți.
8Nu ca și cum aș poruncì grăiesc, ci prin sârguința altora, și adeverința dragostei voastre dovedind.
9Că știți Darul Domnului nostru Iisus Hristos, că pentru voi au sărăcit, bogat fiind, ca voi cu sărăcia lui să vă îmbogățiți.
10Și sfat întru aceasta vă dau: că aceasta este de folos vouă, cari nu numai a face, ci încă și a vreà ați început mai înainte din anul trecut.
11Iar acum și a face să pliniți; ca precum v’a fost osârdia a vreà, așà să fie și a plinì dintru cele ce aveți.
12Că de este pusă înainte osârdia, după cât are cinevà, este bine primită, iar nu după cât nu are.
13Că nu ca să fie altora odihnă, iar vouă necaz;
14Ci dintru întocmire în vremea de acum, ca prisosința voastră să împlinească lipsa acelora, ca și prisosința acelora să împlinească lipsa voastră; ca să fie întocmire;
15Precum este scris: celui cu mult nu i-a prisosit; și celui cu puțin nu i-a lipsit.
16Mulțămită fie lui Dumnezeu, celui ce au dat aceastaș osârdie pentru voi în inima lui Tit.
17Căci îndemnarea aceea o a primit; și fiind mai osârduitor, de bună voie a venit la voi.
18Și am trimes împreună cu el și pre fratele, a cărui laudă întru evanghelie este prin toate bisericile;
19Și nu numai atât ci și hirotonisit este de biserici să fie soție călătoriei noastre cu darul acesta ce se slujește de noi spre slava Domnului, și spre a lăudà osârdia voastră;
20Ferindu-ne de aceasta, ca să nu ne prihănească pre noi cinevà întru această îndestulată și mare strânsoare ce se slujește de noi;
21Că facem purtare de grije de cele bune, nu numai înaintea Domnului, ci și înaintea oamenilor.
22Și am trimes împreună cu ei și pre fratele nostru, pre care l-am ispitit întru multe de multe ori, că este osârduitor, iar acum cu mult mai osârduitor pentru nădăjduirea cea multă spre voi.
23Și ori pentru Tit, părtaș mie este și întru voi împreună lucrător; ori pentru frații noștri, apostolii bisericilor sunt, și slava lui Hristos.
24Drept aceea dovada dragostei voastre, și a laudei noastre pentru voi, spre dânșii să o arătați în fața bisericilor.
Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod) (BOR 1914, 1914) · limba și ortografia ediției din 1914 · Domeniu public · archive.org