2 Corinteni 11

1O de m’ați fi suferit puțin pentru neînțelepția, dar și mă suferiți.

2Că vă râvnesc pre voi cu râvnă a lui Dumnezeu; că v’am logodit unui bărbat, fecioară curată să vă pun înaintea lui Hristos.

3Ci mă tem, ca nu cumvà precum șarpele a amăgit pre Eva cu vicleșugul său, așà să se strice și înțelegerile voastre dela adeverința cea întru Hristos.

4Că de ar propoveduì cel ce vine pre alt Iisus, pre care n’am propoveduit, sau de ați luat alt duh, care n’ați luat, sau altă evanghelie, care n’ați primit, bine l-ați suferì.

5Că socotesc cum că cu nimic nu sunt mai jos decât apostolii cei mai mari.

6Iar de sunt și prost cu cuvântul, dar nu cu știința; ci pretutindenea am fost arătați întru toate la voi.

7Au doară păcat am făcut pre mine smerindu-mă ca voi să vă înălțați, că în dar evanghelia lui Dumnezeu am binevestit vouă?

8Alte biserici am jefuit luând de cheltuială spre a slujì vouă. Și venind de față la voi și fiind lipsit, nimănui n’am făcut supărare.

9Că lipsa mea o au împlinit frații cari veniseră dela Machedonia; și întru toate m’am păzit pre mine vouă fără de supărare, și mă voiu păzì.

10Este adevărul lui Hristos întru mine, că lauda aceasta nu se va îngrădì mie în laturile Ahaiei.

11Pentruce? Pentrucă doară nu vă iubesc pre voi? Dumnezeu știe.

12Iar ceea ce fac, voiu mai face, că să tai pricina celor ce poftesc pricină; ca întru ceea ce se laudă, să se afle ca și noi.

13Că unii ca aceia sunt apostoli mincinoși, lucrători vicleni, închipuindu-se întru apostolii lui Hristos.

14Și nu este de minunat; că însuș satana se preface în înger de lumină.

15Nu este dar lucru mare de se prefac și slujitorii lui ca slujitorii dreptăței; cărora va fi sfârșitul după faptele lor.

16Iarăș zic: să nu mă socotească cinevà că sunt fără de minte; iar de nu, măcar ca pre un fără de minte primiți-mă, ca puțin cevà să mă laud și eu.

17Iar ce grăesc, nu grăesc după Domnul, ci ca întru neînțelepție, în starea aceasta a laudei.

18De vreme ce mulți se laudă după trup, și eu mă voiu lăudà.

19Că bucuroși suferiți pre cei neînțelepți, fiind voi înțelepți.

20Că suferiți, de vă robește cinevà pre voi, de vă mănâncă cinevà, de vă ià cinevà al vostru, de se semețește cinevà, de vă bate cinevà preste obraz.

21Spre necinste zic, ca și cum noi am fi neputincioși. Iar întru ce îndrăznește cinevà, (întru neînțelepție zic), îndrăznesc și eu.

22Iudei sunt? Și eu. Israilteni sunt? Și eu. Sămânță a lui Avraam sunt? Și eu.

23Slugi ale lui Hristos sunt? (Ca un neînțelept grăiesc) mai vârtos eu, întru ostenele mai mult, întru bătăi preste măsură, în temniță mai ades, în morți de multe ori.

24Dela Iudei de cinci ori câte patruzeci fără una am luat.

25De trei ori cu toiege am fost bătut, odată cu pietre am fost împroșcat, de trei ori s’a sfărâmat corabia cu mine, o noapte și o zi întru adânc am petrecut;

26În călătorii de multe ori, în primejdii în rîuri, în primejdii de către tâlhari, în primejdii de către rudenii, în primejdii de către păgâni, în primejdii în cetăți, în primejdii în pustie, în primejdii în mare, în primejdii între frații cei mincinoși.

27Întru osteneală și în supărare, în privegheri de multe ori, în foame și în sete, în posturi adeseori, în frig și în golătate.

28Fără de cele din afară năvăliri asupra mea în toate zilele, grija tuturor bisericilor.

29Cine este neputincios și eu să nu fiu neputincios? Cine se smintește și eu să nu mă aprind?

30De se cuvine a mă lăudà, de neputințele mele mă voiu lăudà.

31Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, cel ce este binecuvântat în veci, știe că nu mint.

32În Damasc mai marele norodului al lui Areta împăratul păzià cetatea Damascului, vrând să mă prinză;

33Și pre o fereastră întru o coșnită m’am slobozit preste zid și am scăpat din mâinile lui.