BOR 1914 · Capitolul 7 / 9
3 Esdra 7
1Atunci Sisinis biruitorul Kilo-Siriei și al Finichiei și Satravuzan și cei împreună tovarăși, urmând celor poruncite dela împăratul Darie,
2Cârmuiau preste lucrurile cele sfinte mai cu nevoință ajutorind bătrânilor, Iudeilor, preoților și stătătorilor Bisericii.
3Și cu spor se fâceau lucrurile cele sfinte, prorocind Agheu și Zaharia prorocii.
4Și s’au săvârșit acestea prin porunca Domnului Dumnezeului lui Israil, și cu voea lui Kir și a lui Darie și a lui Artaxerx împăratului Perșilor.
5Și s’a săvârșit casa cea sfântă până în douăzeci și trei de zile ale lunii lui Adar, întru al șaselea an al lui Darie împăratul Perșilor.
6Și au făcut fiii lui Israil și preoții și leviții și ceilalți din robime, carii s’au adaos, după cele ce sunt scrise în cartea lui Moisì.
7Și au adus la sfințirea casei Domnului tauri o sută, berbeci două sute, miei patru sute;
8Țapi pentru păcatul a tot Israilul doisprezece după numărul începătorilor de neamurile lui Israil.
9Și au stătut preoții și leviții după neamuri împodobiți la lucrurile Domnului Dumnezeului lui Israil, după cartea lui Moisì, și portarii la fiecare poartă.
10Și au adus fiii lui Israil împreună cu cei din robie paștile în patrusprezece zile, a lunei dintâiu, când s’au curățit preoții și leviții,
11Împreună și toți fiii robiei, carii s’au curățit.
12Că leviții toți odată s’au curățit, și au junghiat paștile la toți fiii robiei și la frații lor preoții, și loruși.
13Și au mâncat fiii lui Israil cei din robie, toți câți s’au osebit de urîciunile neamurilor pământului, căutând pre Domnul.
14Și au adus sărbătoarea azimelor șapte zile veselindu-se înaintea Domnului.
15Pentrucă au întors sfatul împăratului Asirienilor spre ei, ca să întărească mâinile lor la lucrurile Domnului Dumnezeului lui Israil.
Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod) (BOR 1914, 1914) · limba și ortografia ediției din 1914 · Domeniu public · archive.org