1 Paralipomene 17

1A fost când lăcuià David în casa sa, a zis David către Natan prorocul: iată eu lăcuesc în casă de chedru, și sicriul legii Domnului supt piei.

2Și a zis Natan către David: tot ce este în sufletul tău, fă, că Dumnezeu este cu tine.

3Și a fost în noaptea aceea, s’a făcut cuvântul Domnului către Natan, zicând:

4Mergi și zi către David robul meu: așà zice Domnul, nu vei zidì tu casă mie, ca să lăcuesc eu într’însa.

5Că n’am lăcuit în casă din ziua care am scos pre Israil până în ziua aceasta, ci eram în cort și în popas.

6Ori pe unde am trecut în tot Israilul, grăit-am eu vreodată vre unei seminții a lui Israiil sau unuia din judecătorii, cărora am poruncit să pască pre poporul meu, zicând: căci nu mi-ați făcut casă de chedru?

7Și acum așà vei zice robului meu David: acestea zice Domnul atotțiitorul: eu te-am luat pre tine dela stână și dela turme, ca să fii povățuitor poporului meu Israil.

8Și am fost cu tine ori încotrò ai mers, și am ucis pre toți vrăjmașii tăi dela fața ta, și ți-am făcut ție nume, ca numele celor mari, cari au fost pre pământ.

9Și voiu pune loc poporului meu Israil, și-l voiu răsădì pre dânsul, și va lăcuì însuși, și nu se va grijì mai mult, și nu va mai adaoge fiul strâmbătății a-l smerì pre dânsul ca la început.

10Și din zilele care am pus judecători preste poporul meu Israil, am smerit pre toți vrăjmașii tăi, și te voiu crește pre tine și-ți va zidì ție Domnul casă.

11Și va fi după ce se vor plinì zilele tale și vei adormì cu părinții tăi, voiu ridicà sămânța ta după tine, care va fi unul din fiii tăi, și voiu gătì împărăția lui.

12Acesta va zidì mie casă, și voiu îndreptà scaunul lui până în veac.

13Eu voiu fi lui tată și el va fi mie fiu, și mila mea nu o voiu depărtà dela el, precum o am depărtat dela cei ce au fost mai nainte de tine.

14Și-l voiu încredința pre el în casa mea și întru împărăția lui până în veac, și scaunul lui va fi îndreptat până în veac.

15Toate cuvintele acestea și toată vederea aceasta întocmai așà le-a spus Natan către David.

16Și a venit împăratul David și a șezut înaintea Domnului, și a zis: cine sunt eu Doamne Dumnezeule? Și ce este casa mea, că m’ai iubit pre mine până în veac?

17Puține au fost acestea înaintea ta Dumnezeule! Și ai grăit de casa slugii tale de departe, și m’ai socotit ca o vedere a omului, și m’ai înălțat Doamne Dumnezeule!

18Ce va mai adaoge încă David către tine, ca să-l mărești? Că tu știi pre robul tău.

19Doamne, pentru robul tău ai făcut toată mărimea aceasta, și după inima ta, ca să arăți toate măririle tale.

20Doamne, nu este asemenea ție și nu este Dumnezeu afară de tine, după toate câte am auzit întru urechile noastre.

21Și nu este ca poporul tău Israil neam pre pământ, pre care să-l fi povățuit tu Dumnezeule, ca să-l răscumperi popor ție, ca să pui lui nume mare și strălucit, scoțând neamuri dela fața poporului tău, pre care l-ai răscumpărat din Eghipet.

22Și ai dat pre poporul tău Israil popor ție până în veac, și tu Doamne te-ai făcut lor Dumnezeu.

23Și acum, Doamne, cuvântul tău care l-ai grăit către robul tău și preste casa lui, să se adeverească până în veac, și fă precum ai grăit.

24Și să se adeverească și să se mărească numele tău până în veac, zicând: Doamne! Doamne atotțiitorule! Dumnezeul lui Israil, și casa lui David robul tău va rămâneà îndreptată înaintea ta.

25Că tu Doamne Dumnezeul meu ai deschis urechea robului tău, că vei zidì lui casă, pentru aceea a aflat îndrăzneală robul tău a se rugà înaintea feții tale.

26Și acum Doamne, tu ești însuți Dumnezeu, și ai grăit robului tău bunătățile acestea.

27Și acum ai început a binecuvântà casa robului tău, ca să fie în veac înaintea ta, că tu Doamne ai binecuvântat și binecuvintezi în veac.