Cuviosul Eftimie cel Mare

Eftimie s-a născut în 377 la Melitina, în Armenia, fiul mult așteptat al lui Pavel și al Dionisiei, și a fost crescut de episcopul cetății, Otreiu. Hirotonit preot, a plecat în Palestina pe la treizeci de ani. A trăit ca sihastru împreună cu prietenul său Teoctist într-un defileu la est de Ierusalim, unde au întemeiat o mănăstire, iar în 428 Eftimie și-a întemeiat propria lavră; în fiecare an se adâncea în pustie de la mijlocul lui ianuarie până la Duminica Floriilor.

A botezat un șef arab, Aspebet, care a primit numele Petru și a ajuns episcop al taberelor creștine arabe. În disputele care au urmat Sinodului de la Calcedon, a primit hotărârile lui, iar împărăteasa văduvă Evdochia, care se împotrivise, s-a întors la comuniunea cu patriarhul Ierusalimului la sfatul lui. A murit la 20 ianuarie 473, la 97 de ani. Viața lui a fost scrisă de Chiril din Schitopolis.