BOR 1914 · Capitolul 3 / 3
Sofonie 3
1O cetatea cea luminată! Și răscumpărată, porumbița,
2N’a ascultat glasul, n’a primit învățătura, spre Domnul n’a nădăjduit, și către Dumnezeul ei nu s’a apropiat.
3Boierii ei întru ea ca leii răcnind, judecătorii ei ca lupii Araviei nu lăsau până dimineața.
4Prorocii ei purtători de duh, oamenii hulitori, preoții ei spurcă sfintele și fac păgânătate împrotiva legei.
5Iar Domnul drept este în mijlocul ei, și nu va face strâmbătate, dimineața de dimineață va da judecata sa la lumină, și nu s’a ascuns, și nu știe nedreptate în cerere, și nu spre priciri strâmbătate.
6Întru stricăciune am tras pre cei trufași, pierit-au întăriturile lor, pustiì-voiu căile lor de tot, ca să nu călătorească, sfârșitu-s’au cetățile lor, pentrucă nimenea nu erà, care să steà, și nici să lăcuiască.
7Zis-am: însă temeți-vă de mine și primiți certarea, și nu veți pierì din ochii ei, toate câte am izbândit asupra ei, gătește-te, mânecă, pierit-a tot poghircul lor.
8Pentru aceea, așteaptă-mă pre mine, zice Domnul, în ziua învierei mele spre mărturie.
9Că judecata mea este spre adunarea neamurilor, ca să primesc pre împărați, ca să vărs preste ei toată iuțimea mâniei mele, că de focul râvnei mele se va topì tot pământul.
10Că atunci voiu întoarce la popoare limbă în neamul ei, ca să cheme toți numele Domnului, și să’i slujască lui supt un jug.
11Dela marginile rîurilor Etiopiei voiu luà dintru cei risipiți ai mei, și vor aduce mie jertfe.
12În ziua aceea nu te vei rușinà de toate izvodirile tale, cu care ai făcut păgânătate asupra mea, că atunci voiu lepădà dela tine ocările mândriei tale, și mai mult nu vei adaoge a te mărì în muntele cel sfânt al meu.
13Și voiu lăsà întru tine popor blând și smerit, și se vor teme de numele Domnului rămășițele lui Israil.
14Și nu vor face strâmbătate și nu vor grăì deșarte, și nu se va aflà în gura lor limbă înșelătoare, pentrucă aceia se vor paște și vor dormì și nu va fì cine să’i sperie.
15Bucură-te foarte fata Sionului, vestește fata Ierusalimului, veselește-te și te mângâe din toată inima ta fata Ierusalimului.
16Șters-au Domnul nedreptățile tale, și te-au izbăvit din mâna vrăjmașilor tăi. Împăratul lui Israil Domnul în mijlocul tău, și nu vei mai vedeà rele.
17În vremea aceea zice-va Domnul Ierusalimului: îndrăznește Sioane, să nu slăbească mâinile tale.
18Domnul Dumnezeul tău întru tine puternic este să te mântuiască, aduce-va preste tine veselie, și te va înnoì întru dragostea sa, și se va veselì de tine întru mângâere, ca în zi de serbare.
19Și voiu adunà pre cei zdrobiți ai tăi, vai de cel ce va ridicà asupra ta ocară.
20Iată eu fac întru tine pentru tine în vremea aceea zice Domnul; și voiu mântuì pre cea struncinată și pre cea lepădată voiu primì, și’i voiu pune pre ei întru mărire, și numiți în tot pământul.
21Și nu se vor rușinà în vremea aceea, când bine voiu face vouă, și în vremea când vă voiu primì pre voi; că vă voiu dà pre voi să aveți nume vestit și de laudă la toate popoarele pământului, când voiu întoarce eu robia voastră înaintea voastră, zice Domnul.
Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod) (BOR 1914, 1914) · limba și ortografia ediției din 1914 · Domeniu public · archive.org