Sofonie 2

1Adunați-vă și vă legați neamul cel nepedepsit.

2Mai nainte de ce veți fì voi, ca o floare, care trece împreună cu ziua, mai ’nainte de ce va venì preste voi mâniea Domnului, mai nainte de ce va venì preste voi ziua mâniei Domnului.

3Căutați pre Domnul toți smeriții pământului, faceți judecată, și căutați dreptatea și le alegeți pre ele, ca să vă acoperiți în ziua mâniei Domnului.

4Că Gaza se va jefuì, și Ascalonul se va pustiì, și Azotul la amiazăzi se va lepădà, și Acaronul se va desrădăcinà.

5Vai celor ce lăcuiți funiea mării! Nemernicii Critenilor, cuvântul Domnului preste voi, Hanaan, pământul celor de alt neam, și vă voiu pierde pre voi din lăcaș.

6Și va fi Critul pășune turmelor și stână oilor.

7Și va fì funiea mării celor rămași ai casei Iudei, preste ei se vor paște în casele Ascalonului, în deseară vor poposì de către fața fiilor lui Iuda, că i-au cercetat pre ei Domnul Dumnezeul lor, și au întors robiea lor.

8Auzit-am ocările lui Moav și bătăile fiilor lui Amon, cu care au ocărît pre poporul meu, și s’au mărit preste hotarele mele.

9Pentru acea, viu sunt eu, zice Domnul puterilor, Dumnezeul lui Israil; că Moav ca Sodoma va fì, și fiii lui Amon ca Gomora și Damascul părăsit, ca stogul din arie și pierit în veac; și cei rămași ai poporului meu îi vor jefuì pre ei, și cei rămași ai neamului meu îi vor moștenì pre ei.

10Aceasta este lor pentru semeția lor, pentrucă au ocărît și s’au mărit asupra Domnului atotțiitorul.

11Arătà-se-va Domnul preste ei și va pierde pre toți dumnezeii neamurilor pământului, și se vor închinà lui fiecare din locul său, toate ostroavele neamurilor.

12Și voi Etiopenilor răpiți veți fì de sabia mea.

13Și voiu întinde mâna mea preste miazănoapte și voiu pierde pre Asirieni, și voiu pune pre Nineviteni întru pustiire fără de apă ca o pustie.

14Și vor paște în mijlocul ei turme, și toate hiarele pământului, și hamelii și aricii în podurile ei vor zăceà, și hiarele vor strigà în găurile ei, și corbii în porțile ei, că chedrul este ridicarea ei.

15Aceasta este cetatea cea defăimătoare, care lăcuește întru nădejde, care zice întru inima sa: eu sunt, și după mine nu este mai mult alta, cum s’a pustiit și s’a făcut pășune hiarelor? Tot cel ce va trece prin ea, va șuerà și va mișcà mâinile sale.