BOR 1914 · Capitolul 16 / 21
Ioan 16
1Acestea am grăit vouă, ca să nu vă smintiți.
2Scoate-vă-vor pre voi din sinagoguri; și va venì vremea, ca tot cel ce va ucide pre voi, să i se pară că aduce slujbă lui Dumnezeu.
3Și acestea vor face vouă, că n’au cunoscut pre Tatăl, nici pre mine.
4Ci acestea am grăit vouă, ca dacă va venì vremea, să vă aduceți aminte de ele că eu am spus vouă. Și acestea vouă din început n’am spus, căci cu voi eram.
5Iar acum merg la cela ce m’au trimes pre mine, și nimeni din voi nu mă întreabă: unde mergi?
6Ci căci acestea am grăit vouă, întristarea a umplut inima voastră.
7Ci eu adevărul zic vouă: de folos este vouă ca să mă duc eu; că de nu mă voiu duce eu, Mângâitorul nu va venì la voi, iar de mă voiu duce, îl voiu trimete pre el la voi.
8Și viind acela, va vădì lumea de păcat și de dreptate și de judecată.
9De păcat, căci nu cred întru mine;
10Iar de dreptate, căci la Tatăl meu merg, și nu mă veți mai vedeà pre mine;
11Iar de judecată, căci Stăpânitorul lumei acesteea s’a judecat.
12Încă multe am a zice vouă, ci nu puteți a le purtà acum.
13Iar când va venì acela, Duhul adevărului, va povățuì pre voi la tot adevărul, că nu va grăì dela sine; ci câte va auzì, va grăì, și cele viitoare va vestì vouă.
14Acela pre mine mă va slăvì; că dintr’al meu va luà și va vestì vouă.
15Toate câte are Tatăl, ale mele sunt; pentru aceasta am zis, că dintr’al meu va luà și va vestì vouă.
16Puțin și nu mă veți vedeà, și iarăș puțin și mă veți vedeà, că eu merg la Tatăl.
17Deci au zis unii din ucenicii lui între sine: ce este aceasta ce zice nouă: puțin și nu mă veți vedeà, și iarăș puțin și mă veți vedeà, și, cum că eu merg la Tatăl meu?
18Deci ziceau: ce este aceasta ce zice: puțin? Nu știm ce grăiește.
19Deci au cunoscut Iisus că vreau să’l întrebe pre el și au zis lor: de aceasta vă întrebați între voi căci am zis: puțin și nu mă veți vedeà; și iarăș puțin și mă veți vedeà?
20Amin, amin grăiesc vouă, că voi veți plânge și vă veți tânguì, iar lumea se va bucurà, și voi vă veți întristà, ci întristarea voastră întru bucurie se va întoarce.
21Femeia când naște, întristare are, căci a sosit ceasul ei; iar dacă naște copilul, nu’și mai aduce aminte de scârbă, pentru bucuria, căci s’a născut om în lume.
22Deci și voi, întristare acum aveți, ci iarăș vă voiu vedeà pre voi, și se va bucurà inima voastră, și bucuria voastră nimeni nu o va luà dela voi.
23Și într’acea zi pre mine nu mă veți întrebà nimic. Amin, amin grăiesc vouă: orice veți cere dela Tatăl întru numele meu, va dà vouă.
24Până acum n’ați cerut nimic întru numele meu; cereți și veți luà, ca bucuria voastră să fie deplin.
25Acestea în pilde am grăit vouă, ci va venì ceasul când nu voiu mai grăì în pilde vouă, ci arătat pentru Tatăl voiu vestì vouă.
26Într’acea zi în numele meu veți cere, și nu zic vouă, că eu voiu rugà pre Tatăl pentru voi;
27Că însuș Tatăl iubește pre voi, căci voi pre mine m’ați iubit, și ați crezut că eu dela Dumnezeu am ieșit.
28Ieșit-am dela Tatăl și am venit în lume; iarăș las lumea și merg la Tatăl.
29Zis-au lui ucenicii: iată acum arătat grăiești și nici o pildă nu zici.
30Acum știm că știi toate și nu’ți trebue ca să te întrebe cinevà; prin aceasta credem că dela Dumnezeu ai ieșit.
31Răspuns-au lor Iisus: acum credeți?
32Iată vine ceasul și acum a sosit, ca să vă risipiți fiecare la ale sale și pre mine singur mă veți lăsà; dar nu sunt singur, că Tatăl meu cu mine este.
33Acestea am grăit vouă, ca întru mine pace să aveți. În lume necaz veți aveà; ci îndrăzniți, eu am biruit lumea.
Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod) (BOR 1914, 1914) · limba și ortografia ediției din 1914 · Domeniu public · archive.org