Avacum 3

1Rugăciunea lui Avacum prorocul cu cântare.

2Doamne! Auzit-am auzul tău, și m’am temut, înțeles-am lucrurile tale, și m’am spâimântat. În mijlocul a doi viețuitori te vei cunoaște, când se vor apropià anii, te vei cunoaște, când va venì vremea, te vei arătà, când se va turburà sufletul meu, întru mânie de milă îți vei aduce aminte.

3Dumnezeu dela amiazăzi va venì, și cel sfânt din munte umbros cu desime. Acoperit-au cerurile bunătatea lui, și de lauda lui este plin pământul.

4Și strălucirea lui ca lumina va fì, coarne în mâinile lui, și a pus iubirea cea tare a vîrtutei lui.

5Înaintea feții lui va merge cuvânt, și va ieșì la câmp dinapoia lui.

6Stătut-au, și s’a clătit pământul. Privit-au, și s’au topit neamurile; zdrumicatu-s’au munții cu silă, topitu-s’au dealuri veșnice, de călătorii veșnice ale lui.

7În loc de ostenele a văzut corturile etiopilor, se vor spăimântà și corturile pământului lui Madiam.

8Au doar întru rîuri te vei mâniea Doamne? Sau întru rîuri este iuțimea ta? Ori în mare este pornirea ta? Că vei încălecà pre caii tăi, și încălecarea ta este mântuire.

9Încordând vei încordà arcul tău asupra schiptrurilor, grăește Domnul, de rîuri va crăpà pământul.

10Vedeà-vor, și în durere vor fì popoarele, risipind apele mergerile, dat-a adâncul glasul său, înălțimea nălucirile sale.

11Ridicatu-s’a soarele, și luna a stătut întru rânduiala sa, întru lumină săgețile tale vor merge, întru strălucirea fulgerului armelor tale.

12Cu înfricoșare vei împuținà pământul, și întru mânie vei surpà neamurile.

13Ieșit-ai spre mântuirea poporului tău, ca să mântuești unsul tău, pus-ai pre capetele celor fărădelege moarte, ridicat-ai legături până la grumaz.

14Tăiat-ai întru uimire capetele celor puternici, cutremurà-se-vor într’însele, deschide-vor frânele sale, ca săracul cel ce mănâncă întru ascuns.

15Și ai suit la mare caii tăi turburând ape multe.

16Păzit-am și s’a spăimântat inima mea de glasul rugăciunei buzelor mele, și a intrat cutremur în oasele mele, și întru mine s’a turburat virtutea mea; odihni-voiu în ziua necazului meu, ca să mă suiu eu la poporul nemerniciei mele.

17Pentrucă smochinul nu va rodì, și nu vor fì roduri în vii; mințì-va lucrul măslinului, și câmpii nu vor face mâncare; lipsit-au dela mâncare oile, și nu vor fi boi lângă iesle.

18Iar eu întru Domnul mă voiu bucurà, veselì-mă-voiu de Dumnezeu mântuitorul meu.

19Domnul Dumnezeu puterea mea, și va rânduì picioarele mele spre săvârșire, preste cele înalte mă sue pre mine, ca să biruesc întru cântarea lui.