Avacum 2

1La streaja mea voiu stà, și mă voiu suì pre piatră, și voiu socotì, ca să văz ce va grăì întru mine, și ce voiu răspunde asupra mustrării mele.

2Și au răspuns către mine Domnul, și au zis: scrie vedenia și aevea pre tablă, ca să urmeze cel ce va cetì acestea.

3Că încă după multă vreme va fì vedenia, și se va arătà la sfârșit, și nu în deșert, de va zăbovì, așteaptă’l pre el, că venind va venì, și nu va întârzià.

4De se va ferì, nu va binevoì sufletul meu întru el, iar cel drept al meu din credință va fì viu.

5Iar cel ce este măreț și hulitor, omul trufaș nimic nu va săvârșì, cel ce a lărgit ca iadul sufletul său, și acesta ca moartea nu se satură, și va adunà la sine toate neamurile, și va primì la sine toate popoarele.

6Au nu toate acestea pildă vor luà asupra lui, și întrebare spre povestirea lui? Și vor zice: vai celui ce’și înmulțește luiș cele ce nu sunt ale lui! Până când? Și îngreuiază asupra sa lațul său.

7Că fără de veste se vor sculà cei ce’l mușcă pre el, și vor priveghià pânditorii tăi, și vei fi de jaf lor.

8Pentrucă tu ai prădat neamuri multe, prădà-te-vor pre tine toți cei rămași ai poporului, pentru sângiurile oamenilor și păgânătatea pământului și a cetăței și a tuturor celor ce lăcuesc într’însa.

9Vai celui ce înmulțește lăcomie rea casei sale! Ca să’și pue întru înălțime cuibul său, ca să scape din mâinile răutăților.

10Sfătuit-ai rușine casei tale, omorît-ai popoare multe, și a păcătuit sufletul tău.

11Pentru care piatra din perete va strigà, și gândacul din lemn va grăì acestea:

12Vai celui ce zidește cetate cu sânge! Și’și gătește cetate cu nedreptate.

13Nu sunt acestea dela Domnul atotțiitorul, și s’au sfârșit popoare multe de foc, și neamuri multe s’au împuținat.

14Că se va umpleà pământul a cunoaște slava Domnului, ca apa multă va acoperì pre ei.

15Vai celui ce adapă pre aproapele său cu băutură vicleană! Și’l îmbată ca să vază cele ascunse ale sale.

16Săturare de ocară din mărire beà și tu, și te mișcă și te clătește, încunjuratu-te-a pre tine paharul dreptei Domnului, și s’a adunat ocară asupra mărirei tale.

17Că păgânătatea Libanului te va acoperì pre tine și ticăloșia hiarelor te va spăimânta pre tine pentru sângiurile oamenilor și păgânătățile pământului, și ale cetăței și ale tuturor celor ce lăcuesc într’însa.

18Ce folosește idolul, că l-a cioplit pre el, l-a făcut vărsat; nălucire mincinoasă, că cel ce l-a făcut nădăjduește în făptura sa, ca să facă idoli muți.

19Vai de cel ce zice lemnului: deșteaptă-te, scoală-te; și pietrei: ridică-te; și aceasta este nălucire, și aceasta este lucru de aur și de argint, și nici o suflare nu este întru el.

20Iar Domnul este în Biserica cea sfântă a sa, să se teamă de fața lui tot pământul.