Iacov 1

1Iacov, sluga lui Dumnezeu și a Domnului Iisus Hristos, celor douăsprezece seminții care sunt întru risipire, să se bucure.

2Toată bucuriea să socotiți, frații mei, când în multe feluri de ispite cădeți;

3Știind că lămurirea credinței voastre lucrează răbdare.

4Iar răbdarea lucru desăvârșit să aibă, ca să fiți desăvârșit și întregi, și întru nimic lipsiți.

5Iar de este cinevà dintru voi lipsit de înțelepciune, să ceară de la Dumnezeu, carele dă tuturor din destul, și nu înfruntează; și i se va dà lui.

6Iar să ceară cu credință, nimic îndoindu-se. Pentrucă cel ce se îndoește, asemenea este cu valul mărei care de vânturi se aruncă și se învăluește.

7Ca să nu gândească omul acela că va luà cevà dela Domnul.

8Bărbatul îndoit la suflet, nestatornic este întru toate căile sale.

9Iar laude-se fratele cel smerit întru înălțimea sa,

10Și cel bogat întru smerenia sa; căci ca floarea ierbei va trece.

11Că a răsărit soarele cu zăduful, și a uscat iarba, și floarea ei a căzut, și frumusețea feței ei a pierit; așà și bogatul întru umbletele sale se va veștejì.

12Fericit bărbatul care rabdă ispita; căci lămurit făcându-se, va luà cununa vieței, care o au făgăduit Dumnezeu celor ce îl iubesc pre el.

13Nimeni ispitindu-se să zică, că dela Dumnezeu se ispitește; că Dumnezeu este neispitit de rele, și el pre nimeni nu ispitește;

14Ci fiecare se ispitește de a sa poftă fiind tras, și amăgit.

15După aceea, pofta zămislind, naște păcat; iar păcatul săvârșindu-se, naște moarte.

16Nu vă înșelați, frații mei cei iubiți.

17Toată darea cea bună și tot darul desăvârșit de sus este, pogorându-se dela Părintele luminilor, la care nu este schimbare sau umbră de mutare.

18El voind ne-au născut pre noi cu cuvântul adevărului, ca să fim noi o începătură oarecare a zidirilor lui.

19Drept aceea, frații mei cei iubiți, să fie tot omul grabnic spre a auzì, și zăbavnic spre a grăì, zăbavnic spre mânie;

20Că mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu.

21Pentru aceea lepădând toată spurcăciunea și prisosința răutăței, întru blândețe primiți cuvântul cel înlăuntru sădit, care poate să mântuiască sufletele voastre.

22Și fiți făcători cuvântului, iar nu numai ascultători, amăgindu-vă înși-vă pre voi.

23Pentrucă de este cinevà ascultător cuvântului, și nu făcător, unul ca acesta asemenea este cu omul care își caută fața sa trupească în oglindă.

24Pentrucă s’a căutat pre sine, și s’a dus, și îndată și-a uitat în ce chip erà.

25Iar cel ce privește în legea cea desăvârșit a slobozeniei, și rămâne într’însa, acesta nu ascultător cu uitare făcându-se, ci făcător lucrului, acesta fericit va fi întru fapta sa.

26De se pare cuivà între voi că este binecredincios, și nu își înfrânează limba sa, ci își înșală inima sa, acestuia în zadarnică este bunacredință.

27Bunacredință cea curată și nespurcată înaintea lui Dumnezeu și Tatălui aceasta este: a cercetà pre cei sirimani și pre văduve întru necazurile lor, și a se păzì pre sine nespurcat de către lume.