BOR 1914 · Capitolul 8 / 10
Esdra 8
1Aceștia sunt căpeteniile caselor părintești povățuitori, cari au plecat cu mine întru împărăția lui Artacsasta împăratul Vavilonului.
2Din fiii lui Finees: Gherson, din fiii lui Itamar: Daniil, din fiii lui David: Attus.
3Din fiii lui Sahania și din fiii lui Foros: Zaharia și cu dânsul o sută și cincizeci de bărbați.
4Din fiii lui Faat: Moav, Eliana, fiii lui Saraia și cu dânsul două sute de bărbați.
5Din fiii lui Zatois: Zehenia, fiii lui Aziil și cu dânsul trei sute de bărbați.
6Din fiii lui Adin: Ovid fiul lui Ionatan și cu dânsul cincizeci de bărbați.
7Din fiii lui Ilam: Isaiea fiul lui Atelia și cu dânsul șaptezeci de bărbați.
8Din fiii lui Safatia: Zavadias fiul lui Mihail și cu dânsul optzeci de bărbați.
9Din fiii lui Ioav: Avdia fiul lui Ieil și cu dânsul două sute și optsprezece bărbați.
10Din fiii lui Vaanii: Selimut lui lui Iosefia și cu dânsul o sută și șasezeci de bărbați.
11Din fiii lui Vavi: Zaharia fiul lui Vavi, cu dânsul douăzeci și opt de bărbați.
12Din fiii lui Asgad: Ioanan fiul lui Accatan și cu dânsul o sută și zece bărbați.
13Din fiii lui Adonicam cei de pre urmă, ale căror și nume sunt: Elifalat, Ieil și Samaia și cu dânșii șasezeci de bărbați.
14Și din fiii lui Vague: Utai și Zavud și cu dânsul șaptezeci de bărbați.
15Și i-am adunat pre ei la rîul, care curgeà către Evi, și am tăbărît acolo trei zile, și am cercat în popor și în Preoți, și din fiii lui Levì n’am aflat acolo.
16Și am trimis la Eleazar, la Ariil, la Semeia, la Alonam, la Iariv, la Eliatam, la Natan, la Zaharia și la Mesolam fruntașii și la Ioarim, și la Eliatan înțelepții.
17Și i-am trimis pre ei la căpetenii în ținutul Casfia, și am pus în gura lor cuvinte, care să le grăiască către Adai și către frații lui Netinimii din ținutul Casfia, ca să ne aducă nouă cântăreți în casa Dumnezeului nostru.
18Și ne-au adus nouă, că mâna Dumnezeului nostru bună erà cu noi, bărbat învățat din fiii lui Molì, fiul lui Levì, fiul lui Israil și întâiu au venit fiii lui și frații lui optsprezece.
19Și pre Asevil și Isaia din fiii lui Merari frații lui și fiii lui douăzeci.
20Și din fiii Netinimilor, pre cari i-a dat David și boierii spre slujba Leviților, Netinimii două sute și douăzeci, toți s’au adunat anume.
21Și am vestit acolo post la rîul Aue, ca să ne smerim înaintea Dumnezeului nostru, să cerem dela dânsul cale dreaptă nouă și pruncilor noștri și la toată agonisita noastră.
22Că mi-a fost rușine a cere de la împăratul oaste și călăreți, să ne mântuiască de vrăjmași pre cale, că am grăit împăratului zicând: mâna Dumnezeului nostru este spre bine cu toți cei ce îl caută pre el și puterea lui, și mâniea este asupra tuturor, celor ce-l părăsesc pre el.
23Și am postit, și am cerut dela Dumnezeul nostru aceasta, și ne-au ascultat pre noi.
24Și am osebit din căpeteniile Preoților doisprezece, pre Saraia, pre Asavia și cu ei din frații lor zece.
25Și am dat lor argintul și aurul și vasele ca dar casei Dumnezeului nostru, care le-au dăruit împăratul și sfetnicii lui și boierii lui și tot Israilul cei de față.
26Și am pus în mâinile lor șase sute și cincizeci de talanți de argint, și vase de argint o sută și talanți de aur o sută,
27Și vase de aur douăzeci de o mie de drahme, și vase de aramă bună strălucind în multe feluri frumoase ca aurul.
28Și am zis către ei: voi sfinți sunteți Domnului Dumnezeu, și vasele sfinte și argintul și aurul, darul cel de bunăvoie Domnului Dumnezeului părinților noștri.
29Privegheați și le păziți, până ce le veți pune înaintea mai marilor Preoților și Leviților și a căpetenilor caselor părintești ale lui Israil în Ierusalim în corturile casei Domnului.
30Și au luat Preoții și Leviții măsura de argint și de aur și vasele, să le ducă în Ierusalim la casa Dumnezeului nostru.
31Și am purces dela rîul lui Aue, în douăsprezece zile ale lunii dintâiu, ca să venim în Ierusalim, și mâna Dumnezeului nostru a fost cu noi, și ne-au mântuit de mâna vrăjmașului și a protivnicului pre cale.
32Și am sosit în Ierusalim, și am șezut acolo trei zile.
33Și a fost în ziua a patra am pus argintul și aurul și vasele în casa Dumnezeului nostru în mâna lui Marimot fiul lui Uria preotul și lui Eleazar fiul lui Finees, cu care erau Iozavad fiul lui Isus și Noadia fiul lui Vania Leviții.
34Cu număr și cu măsură toate, și s’a scris toată măsura.
35În vremea aceea, cei ce au venit din robie fiii mutării, au adus ardere de tot Dumnezeului lui Israil viței doisprezece pentru tot Israilul, berbeci nouăzeci și șase, miei șaptezeci și șapte, iezi pentru păcat doisprezece, toate arderi de tot Domnului.
36Și a dat poruncile împăratului dregătorilor împăratului și domnilor celor dincolo de rîu, și a mărit pre popor și casa lui Dumnezeu.
Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod) (BOR 1914, 1914) · limba și ortografia ediției din 1914 · Domeniu public · archive.org