2 Petru 2

1Însă au fost și proroci mincinoși întru norod, precum și între voi vor fi învățători mincinoși, cari vor băgà eresuri de pierzare și se vor lepădà de stăpânul cel ce i-au răscumpărat pre dânșii, aducându’și lor grabnică pierzare.

2Și mulți vor merge în urma înverșunărilor lor, prin cari se va hulì calea adevărului.

3Și pentru lăcomia cu cuvinte amăgitoare pre voi vă vor precupì, a căror judecată încă de demult nu zăbovește și pierzarea lor nu dormitează.

4Că de vreme ce Dumnezeu pre îngerii cari au greșit nu i-au cruțat, ci cu lanțurile întunerecului în tartar legându’i, i-au dat spre judecată a se păzì;

5Și lumea cea dintâiu nu o au cruțat, ci pre Noe, al optulea mărturisitor al dreptăței, l-au păzit, potop în lume acelor necredincioși aducând;

6Și cetățile Sodomenilor și ale Gomorului arzându-le, cu sfărâmare le-au osândit, pildă puindu-le celor ce vor să petreacă întru păgânătate.

7Și pre dreptul Lot ce erà necăjit de petrecerea cea dimpreună a celor fărădelege întru înverșunare, l-au izbăvit;

8(Pentrucă cu vederea și cu auzul, dreptul acela viețuind între dânșii, din zi în zi își muncià sufletul cel drept cu faptele lor cele fărădelege);

9Știe Domnul pre cei binecredincioși a’i izbăvì de ispită, iar pre cei nedrepți a’i păzi la ziua judecăței ca să se munciască;

10Iar mai vârtos pre cei ce umblă după trup întru pofta spurcăciunei și de domnie nu bagă seamă. Îndrăzneți, obraznici, slavele hulind, nu se cutremură.

11Unde îngerii, cu tăria și cu puterea mai mari fiind, nu aduc asupra lor înaintea Domnului judecată cu hulă.

12Iar aceștia ca niște dobitoace necuvântătoare firești, născute spre vânare și stricăciune, întru cele ce nu înțeleg hulind, întru stricăciunea lor vor pierì;

13Luând plata nedreptăței, dulceață socotind pre desfătarea cea din toate zilele, spurcații și necurații, cari se hrănesc cu înșelăciunile lor, mâncând cu voi.

14Ochi având plini de preacurvie și de păcat nepărăsit, amăgind sufletele cele neîntărite, inimă deprinsă în lăcomie având, fiii blestemului,

15Cari lăsând calea cea dreapta au rătăcit, urmând căiei lui Valaam din Vosor, care plata nedreptăței a iubit;

16Iar mustrare pentru fărădelegea sa a avut: asin necuvântător, cu glas omenesc grăind, a oprit nebunia prorocului.

17Aceștia sunt izvoare fără de apă, nori cari se poartă de vifor, cărora negura întunerecului în veac se păzește.

18Pentrucă cele semețe ale deșertăciunei spuind, amăgesc cu pofte trupești și cu înverșunări, pre cei ce cu adevărat au scăpat dela cei ce viețuesc întru înșelăciune.

19Făgăduindu-le slobozenia, singuri robi fiind ai stricăciunei, pentrucă ori de ce este cinevà biruit de aceea s’a și robit.

20Că dacă după ce au scăpat dela spurcăciunile lumei prin cunoștința Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cu acelea iarăș împleticindu-se, se biruesc, s’au făcut lor cele de pre urmă mai rele decât cele dintâiu,

21Pentrucă mai bine erà lor a nu fi cunoscut calea dreptății, de cât după ce o au cunoscut, a se întoarce înapoi dela sfânta poruncă ce li s’au dat lor,

22Că s’a întâmplat lor pilda cea adevărată. Câinele s’a întors la borâtura sa și porcul scăldat la mocirla tinei.