Bible Explorer

Biblia › 1 Ioan › 3

BOR 1914 · Capitolul 3 / 5

1 Ioan 3

1Vedeți ce fel de dragoste ne-au dat nouă Tatăl, ca fii ai lui Dumnezeu să ne numim; pentru aceasta lumea nu cunoaște pre noi, căci nu l-a cunoscut pre dânsul.

2Iubiților, acum fii ai lui Dumnezeu suntem, și încă nu s’a arătat ce vom fi; ci știm că, când se va arătà, asemenea lui vom fi; că’l vom vedeà pre el precum este.

3Și tot cel ce are nădejdea aceasta întru dânsul, se curățește pre sine, precum și el este curat.

4Tot cel ce face păcatul și fărădelegea face; și păcatul este fărădelegea.

5Și știți că el s’au arătat ca să ridice păcatele noastre; și păcat întru el nu este.

6Tot cel ce petrece întru dânsul, nu păcătuește; și tot cel ce face păcatul, nu l-a văzut pre el, nici l-a cunoscut pre el.

7Fiilor, nimeni să nu vă înșele pre voi; cel ce face dreptate, drept este, precum și acela drept este.

8Cel ce face păcatul, din diavolul este; că din început diavolul păcătuește. Spre aceasta s’au arătat Fiul lui Dumnezeu, ca să strice lucrurile diavolului.

9Tot cel născut din Dumnezeu, păcat nu face; că sămânța lui întru dânsul petrece; și nu poate să păcătuiască, că din Dumnezeu s’au născut.

10Întru aceasta arătați sunt fiii lui Dumnezeu, și fiii diavolului; tot cel ce nu face dreptate, nu este din Dumnezeu, nici cel ce nu iubește pre fratele său.

11Căci aceasta este vestirea, care ați auzit dintru început, ca să iubim unul pre altul.

12Nu precum Cain care erà din vicleanul, și a ucis pre fratele său. Și pentru care pricină l-a ucis pre el? Căci lucrurile lui erau rele, iar ale fratelui său drepte.

13Nu vă mirați, frații mei, de vă urăște pre voi lumea.

14Noi știm că am trecut din moarte în vieață, pentrucă iubim pre frați. Cel ce nu iubește pre fratele, petrece în moarte.

15Tot cel ce urăște pre fratele său, ucigător de oameni este; și știți că tot ucigătorul de oameni nu are vieață veșnică întru dânsul petrecând.

16Întru aceasta am cunoscut dragostea, că el și-au pus sufletul său pentru noi; și noi datori suntem pentru frați să ne punem sufletele.

17Iar cel ce are bogăția lumei acesteea, și vede pre fratele său având trebuință, și își închide inima sa despre dânsul, cum rămâne dragostea lui Dumnezeu întru dânsul?

18Fiii mei, să nu iubim cu cuvântul, nici cu limba; ci cu fapta și cu adevărul.

19Și întru aceasta cunoaștem că suntem din adevăr, și înaintea lui vom încredințà inimele noastre.

20Că de ne arată pre noi inima noastră vinovați, Dumnezeu mai mare este decât inima noastră și știe toate.

21Iubiților, de nu ne va arătà pre noi vinovați inima noastră, îndrăsnire avem către Dumnezeu.

22Și orice vom cere, vom luà dela dânsul, pentrucă păzim poruncile lui, și cele plăcute înaintea lui facem.

23Și aceasta este porunca lui: ca să credem întru numele lui Iisus Hristos Fiului lui, și să iubim unul pre altul, precum ne-au dat nouă poruncă.

24Și cel ce păzește poruncile lui, întru dânsul petrece, și acela întru el. Și întru aceasta cunoaștem că petrece întru noi, din Duhul care au dat nouă.

Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod) (BOR 1914, 1914) · limba și ortografia ediției din 1914 · Domeniu public · archive.org